Riscul de presă

Există o logică în evocarea de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (parcă așa îi zice) a „riscurilor și vulnerabilităților” la care este supusă patria din partea presei. Da, a presei. Citez: „fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituții ale statului prin răspândirea de informații false despre activitatea acestora”; și „presiunile exercitate de trusturi de presă asupa deciziei politice în vederea obținerii de avantje economice”. Negru pe alb! Spun că există o logică deoarece cu puțin timp în urmă, anunțatele măsuri de austeritate ale Guvernului au fost însoțite de invocarea articolului 53 din Constituție, care prevede suspendarea exercitării unor drepturi sau libertăți, între care erau, desigur, vizate protestele publice sau acțiunile în justiție împotriva unor măsuri inițiate de autorități. Luate împreună, aceste două elemente creionează condiția raporturilor actuale dintre stat și cetățean. Primul, statul adică, se simte tot mai amenințat și mai presat de către forțe ostile programului pe care vrea să-l introducă în viața de fiecare zi. Și atunci, pentru a asigura legalitatea și buna funcționare a instituțiilor sale, este obligat să recurgă la măsuri de forță. Cele prevăzute de Constituție, bineînțeles! Nimic nou sub soare. Și Ceaușescu invoca Constituția și legalitatea când ordona să se tragă în demonstranții de la Timișoara. Nu doresc însă să fac paralele forțate, pentru că nu cred că Băsescu sau Boc vor scoate armata ca să-i pună la punct pe pensionarii agresivi. Au trecut timpurile de acest fel. Acum presiunile – și riscurile aferente – sunt mult mai subtile, dar nu mai puțin periculoase. Gânditorii din CSAT au cugetat adânc până au scos documentul cu pricina. Și nu poți să nu le dai dreptate, în final. Desigur, presa reprezintă un pericol. Dacă Opoziția politică face ce face, e treaba ei, oricum n-o ia nimeni prea în serios, pentru că jocul e de-acum cunoscut. Presa însă are calitatea de a pătrunde insidios în mintea oamenilor și de a-i face să creadă, până la urmă, toate denigrările: că instituțiile statului funcționează prost, că în fruntea lor sunt puși oameni incompetenți, că aceștia n-au alt gând decât să se căpătuiască rapid, că președintele când se zbârlește la partidul său nu face decât un joc de imagine, că toată povestea asta cu austeritatea este o încercare a celor de la putere de a-și salva clientela pe seama celor mulți – și alte aberații de acest fel care slăbesc încrederea poporului și îi vulnerabilizează pe cei care nu pun pleoapă pe pleoapă de grija pensionarilor și a salariațiilor. De ce face presa așa ceva? Simplu: ca să-și umple buzunarele și conturile! Cine dirijează aceste campanii infame? Mogulii! Cei răi (căci sunt și moguli buni, care-și pun televiziunile cu rating modest în slujba explicării adevăratelor intenții și acțiuni ale guvernanților). Evident că trebuie făcut ceva și țara trebuie apărată. Începutul e bun: un mogul a fost deja umflat. Urmează alții, până cînd amenințarea va fi înlăturată și poporul va păși cu încredere pe cale austerității, sub flamurile portocalii ale partidului ...