"Rinoceri" de export

Au trecut 50 de ani de la ultima punere în scenă a „Rinocerilor” lui Eugene Ionesco pe scena Teatrului de Comedie , în regia lui Lucian Giurchescu şi cu o distribuţie din care „supravieţuiesc” Radu Beligan, Sanda Toma, Alexandru Repan, Mircea Albulescu sau Stela Popescu. La doar şase ani de la premiera mondială a acestei capodopere a teatrului absurd, în mare vogă atunci, România îl revendică pe marele dramaturg într-un gest de reconsiderare a valorilor care reuşiseră să evite captivitatea comunistă.
Miercuri, Teatrul Naţional din Craiova a găzduit evenimentul cu adevărat de excepţie, al repunerii pe afiş a piesei rămase doar în memoria generaţiilor mature, într-o montare net diferită de cea din urmă cu cinci decenii, încredinţată unuia dintre cei mai reprezentativi artişti vizuali ai momentului – americanul Robert Wilson. A fost meritul directorului-regizor Mircea Cornişteanu de a „risca” resursele materiale şi artistice ale Teatrului pe un experiment care nu era exclus să i se prăbuşească în cap. Pentru că ceea ce a rezultat din efortul de aproape şase luni al echipei aflate sub bagheta lui Wilson este pur şi simplu şocant, mai ales pentru un public de provincie mai puţin predispus la astfel de şocuri – chiar dacă la teatrul craiovean s-au mai întâmplat lucruri de acest fel.
Ceea ce a rezultat este un spectacol în care rolul principal îl joacă scenografia, impecabilă şi plină de sugestii colaterale. Miezul de absurd al operei literare este mai puţin pregnant, locul textului fiind luat cel mai adesea de mişcare. Actorii craioveni au realizat veritabile performanţe din acest punct de vedere, pantomima fiind elementul în jurul căreia se învârte întregul spectacol. Drama existenţială a unei societăţi expuse la efectele „rinocerizării” – termen intrat în limbajul de specialitate, definind presiunea totalitarismului de tip fascist – este mai puţin pregnantă într-o lume care a păşit ferm în epoca terorismului global, cu care, într-un fel, poate fi asimilat mesajul ionescian.
Nu ştiu câte săli pline vor face „Rinocerii” lui Wilson la Craiova, dar sunt sigur că spectacolul va deveni principalul produs de export al Teatrului şi că va face o frumoasă carieră pe diverse scene ale lumii în turneele pe care le va putea obţine. Faptul însă că la Craiova (sau la Sibiu) şi nu la Bucureşti se petrec astfel de fenomene culturale de excepţie mă face să fiu invidios în calitatea mea de „capitalist”. Cu atât mai mult cu cât însuşi primarul municipiului – Olguţa Vasilescu şi-a asumat rolul de amfitrion al unui eveniment care iese din sfera tradiţională a interesului public (aici mă refer, bineînţeles, la fotbal)...