banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8562 - 09 dec 18:48

RIAL şi Tetkron, „pietre de moară”

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 08 noiembrie 2024

La Tetkron creditorii au cerut insolvenţa, la RIAL se adună datoriile la bugetul local

RIAL şi Tetkron, „pietre de moară”

Două dintre societăţile comerciale aflate în subordinea municipalităţii braşovene, SC Tetkron SRL şi SC RIAL SRL, sunt într-o situaţie economică dificilă, a anunţat, într-o conferinţă de presă, primarul Braşovului, George Scripcaru.
„O companie care a cerut insolvenţa SC Tetkron SRL a câştigat procesul şi trebuie să punem în aplicare decizia. Situaţia este complicată pentru că această societate comercială are în derulare lucrări la şcoli şi grădiniţe”, a declarat primarul Braşovului.

Municipalitatea trebuie să recupereze banii de la societatea la care este unic acţionar
RIAL SRL, a continuat primarul Braşovului, are datorii la bugetul local în valoare de peste un milion de lei.
„La RIAL Braşov se face politică, nu administraţie. RIAL trebuie să plătească la bugetul local 50% din sumele încasate din închirierea spaţiilor pe care le administrează. Societatea are datorii către municipiul Braşov. Le-am cerut să îşi achite obligaţiile. Suntem în situaţia de a recupera banii de la societatea comercială la care municipiul Braşov este unic acţionar. Directoarea societăţii (Elena Buga, n.r.) a cerut amânarea plăţilor, argumentând că s-a mai întâmplat acest lucru şi a spus că are de plătit salarii”, a declarat George Scripcaru.
De asemenea, el a amintit că a solicitat conducerii RIAL Braşov să prezinte în faţa Consiliului Local Braşov bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024.
„La această societate comercială nu se face administraţie, se face politică. Situaţia este una gravă şi cred că la această societate se impune un audit extern. De exemplu, Maria Oprea (şeful Serviciului Buget din Primăria Braşov, numită şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al RIAL, n.r.) nu a mai fost la şedinţe de mai bine de un an şi nu a mai semnat documente”, a continuat primarul Braşovului.  

Argumentul Elenei Buga: dacă s-a putut în 2021, de ce nu ar fi posibil şi în 2024?
De cealaltă parte, Elena Buga (care a preluat conducerea societăţii comerciale în anul 2023) a declarat că problema procentului de 50% din chirii ce trebuie virat la bugetul local a existat şi în anul 2021. „Din ce-mi aduc aminte, totul s-a soluţionat printr-o capitalizare de 10 milioane de lei în 2021 şi practic s-au compensat sumele restante”, a spus Buga.
Totodată, ea a ţinut să precizeze că  anul acesta RIAL ar trebui să plătească aproximativ 800.000 de lei unor salariaţi concediaţi sau care au cerut plata unor bonusuri, sumă ce a fost stabilită de instanţe, în urma unor procese deschise în urmă cu mai mulţi ani.  
Referitor la prezentarea bugetului, ea menţionat că l-a predat Primăriei, de unde nu a fost predat spre aprobare Consiliului Local Braşov.

+3 -4

Comentarii

'Doru'

2024-11-08 08:38:35


'Trebuie concediati toti si reangajati doar cei care merita. In firmele astea doua 90 % din angajati nu au ce cauta acolo sunt angajati de la partid , analfabeti functionali, la Rial sunt electriceni/instalatori ce nu stiu sa scrie si sa citeasca , se uita tablou ca broasca in teava !!'

'Bigbrader '

2024-11-08 07:49:24


'Se cauta motive de a schimba actualii șefi cu oamenii lui Scripcaru! Lipitorii de afișe! Plecați acasă toți!'

'Willy'

2024-11-08 04:07:30


'Piatra mai grea decat politia locala nu exista. '

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie