Declarații optimiste, miza pe forța grupului bașca stereotipiile gen „mingea e rotundă” sau „jucăm 11 la ”11. Cam asta era situația înaintea intonării Marseillezei și a lui Deșteaptă-te române
Declarații optimiste, miza pe forța grupului bașca stereotipiile gen „mingea e rotundă” sau „jucăm 11 la ”11. Cam asta era situația înaintea intonării Marseillezei și a lui Deșteaptă-te române. Acolo, pe brazda de pe Stade de France lucrurile aveau să se desfășoare într-un cu tot altfel, nu neapărat plăcut nouă.
Cu „albaștrii” călare, pe ai noștri și pe situație. Șansa noastră? Dani Coman. Că iese, că nu iese pe centrări, cum tipic românului cârcotaș am auzit în ingenioasele analize tv, de-acum brașoveanul, a fost providențial. Începând cu parada din min.7 la șutul lui Thierry Henry, apoi când toată lumea a văzut gol la șutul lui Gignac, Dani a intervenit miraculos, iar către final tot vârful Barcei a continuat dialogul cu „Robocop” însă cu sprijinul transversalei tabela a rămas în-țepenită. Dar de acest lucru nu au fost străini nici bravii colegi din defensiva, Chivu în opinia noastră la unul din cele mai bune meciuri sub tricolor, Raț, responsabilul cu intercepțiile, Mirel Rădoi același tip devotat și chiar Maftei, cel care s-a dovedit a fi peste așteptările multora.
Mijlocul a trăit din eforturile lui Tibi Ghioane un alt, brașovean de care suntem mândri, din maturitatea lui Apostol care chiar dacă e mic și fără forță cum spun „cunoscătorii” a ținut în frâu jucători de mulți bani. Din păcate, suntem rezervați vizavi de evoluțiile lui Mara și Max Nicu, de multe ori depășiți de miza, atmosfera și tot ce a ținut de meciul de la Paris.
Ne-ar fi plăcut ca un alt brașovean, fin al selecționerului pe de altă parte să-și scoată nașul din gura clevetitorului Borcea și să înscrie la acea fază din min.41 lucrată superb de Marica. Din păcate Romică a șutat la o palmă de bară iar jocul său chiar dacă nu a avut sclipiri nu a fost jenant măcar prin prisma efortului și a dorinței.
După pauză Răzvan a mai aruncat un pur sânge pregătit de el ultimele două sezoane care a început extrem de dezinvolt meciul cu două driblinguri în careu și un șut parat de Lloris.
Era deja 1- 1 după golul lui Henry, unul stupid de simplu după o ieșire târ-zie a lui Chivu la un corner și o săritură atipică într-un duel aerian cu Galas. A urmat o egalare norocoasă, centrare perfectă Apostol deviere cu șpițul a lui Escude la colțul scurt care l-a lăsat spectator pe Lloris.
În rest patimi și durere într-o partidă contra unui adversar cu câteva clase peste noi, dar care pentru a se califica la mondialele din Africa de Sud stă la mâna unui baraj. Dar astea sunt problemele lor, pentru noi urmează o perioadă în care prioritară este calificarea la Euro, competiție ce va avea loc peste…dar ce mai contează, sunt destui ani. Timp în care Răzvan va avea timp să își formeze nucleul generației viitoare, una asemă-nătoare celei de aur deși în opinia „nașului” ea va apărea prin 2020.
„E un rezultat mare
pentru noi!”
„E un rezultat mare pentru noi, trebuie să ținem cont de valoarea extraordinară a Franței. Am suportat cu mare sacrificiu presiunea lor de la început, probabil am început și cu ceva teamă, dar am trecut cu bine. Am avut apoi acea ocazie imensă din finalul primei reprize. În a doua am stopat ocaziile lor și am plecat bine pe contra-atac. Rezultatele acestea ne dau încredere. E important că am obținut un rezultat mare. Sunt jucători noi la națională, dar pot să spun că sunt mulțumit de ei. Cred că a fost un rezultat mare și pentru că Franța era obligată să câștige, pentru a lupta la primul loc. Eu zic că e un rezultat bun”, a declarat Răzvan Lucescu, la finalul partidei cu Franța.
Coman crede că putem crește
„A fost o presiune constantă, puternică din partea lor, încă de la început. Au jucători extraordinari, dar am demonstrat prin unitate că le putem fi egali, în această seară. Sunt jucători extraordinari, care te încântă când au mingea la picior. Am demonstrat că putem crește de la meci la meci. Am fost bucuroși pentru rezultat, dar eram și triști pentru că nu mai avem șanse la calificare”, a declarat Dani Coman
Chivu recunoaște: „sunt mult mai buni ca noi!”
„Am muncit, am știu să jucăm sau am încercat să jucăm. Franța e o echipă mult mai bună decât a noastră, trebuie să acceptăm lucrul acesta și să privim înainte. Avem o echipă cu suflet mare, care știe să se dăruiască. Cred că trebuie să acceptăm că Franța e o echipă mult mai mare decât a noastră. Sperăm să vină și ziua când îi vom învinge, mai avem mult de muncă, dar suntem bucuroși pentru acest rezultat. Adi Mutu e un jucător care ne lipsește. Sunt convins că a suferit mai mult pe bancă decât dacă ar fi fost pe teren, dar cea mai im-portantă e sănătatea lui. Îi dorim să se refacă și să revină la următoarele meciuri, atât din această campanie cât și din cele următoare, că avem mare nevoie de el”, a declarat Chivu.
Surdu a văzut minge
în poartă
Titular în premieră la echipa națio-nală, Romeo Surdu s-a declarat mulțumit atât de evoluția echipei, cât și de prestația sa, deși a ratat o mare ocazie în prima repriză: „Am dat la poartă, am văzut-o în plasă, dar din păcate s-a dus paralel cu linia porții. Oricum, chiar și așa, consider că am obținut un rezultat bun, pentru că ei au jucat foarte bine, au o echipă extrem de valoroasă. Poate chiar am fi putut câștiga, am fost aproape. Cred că am jucat și eu destul de bine, nu aveam nimic de demonstrat, chiar dacă am fost contestat”.
Benzema e dezamăgit
„Sunt dezamăgit pentru că voiam neapărat să câștigăm acest meci foarte important. Din păcate, am marcat nu-mai un gol, deși am ratat foarte multe ocazii. Am pierdut puncte importante în fața României. Acum, nu mai trebuie decât să ne gândim la Serbia, unde nu concepem să nu câștigăm”, a spus Benzema, adăugând că „în puținele minute în care am fost folosit, nu prea am avut ce face. A fost acea lovitură liberă, în rest nimic”.
„Meritam victoria!”
Atacantul Thierry Henry (FC Bar-celona) consideră că Franța ar fi meritat să câștige meciul, dar a avut mult ghinion. „A fost un meci dificil, dar am jucat bine. Din nefericire, a fost acel autogol, însă nu trebuie să uităm maniera în care am dominat partida, am avut și o bară. Avem moralul un pic afectat după un astfel de rezultat, mai ales că vine pe finalul campaniei și va conta foarte mult. Vom merge în Serbia să ne impunem, chiar dacă ocuparea primei poziții nu mai e de acum în mâinile noastre”, a opinat autorul primului gol al partidei.
Adaugă un comentariu