Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 03 iunie 2011
Și nu la sălile de nunți ne referim, ci la sălile de expoziții! Listele de așteptare pentru sălile de nunți de la restaurantele din oraș nu mai sunt de mult o noutate, pentru miri nefiind nimic neobișnuit să-și planifice nunta cu un an înainte
Și nu la sălile de nunți ne referim, ci la sălile de expoziții!
Listele de așteptare pentru sălile de nunți de la restaurantele din oraș nu mai sunt de mult o noutate, pentru miri nefiind nimic neobișnuit să-și planifice nunta cu un an înainte. Când, însă, auzi că saloanele sau galeriile expoziționale din oraș au stabilit un program ce se întinde pe ani de zile, iar artiștii - amatori sau profesioniști - ar trebui să-și rezerve un loc pentru o expoziție „îndepărtată”, te-ai gândi că la Brașov există un fenomen artistic în plină dezvoltare. În realitate, însă, lucrurile nu stau chiar așa.
Kronart este ocupat pentru patru ani
Un spațiu de expunere foarte cunoscut la Brașov este Galeria Kronart, de pe str. Postăvarului. Artiștii ar trebui să aștepte destul timp dacă vor să expună aici. „La noi e ocupat pentru patru ani spațiul. Avem foarte multe expoziții, plănuite de foarte mult timp, pe care le-am tot condensat”, declară pictorul Gabriel Stan, patronul Galeriei. Ocazia de a expune în perioada imediat următoare s-ar ivi dacă un artist programat s-ar îmbolnăvi sau ar renunța la expoziție. Gabriel Stan mai spune că programarea pentru spațiile expoziționale nu este un lucru neobișnuit. Cel puțin pentru Occident. În România, fenomenul este doar la început.
La Galeria Kronart, pentru o expoziție se percep și taxe. „Nu există un tarif prestabilit și taxele nu sunt de nivel occidental. Dacă este vorba, însă de opere care îmi plac foarte mult, dacă un artist are o condiție financiară dificilă, sigur, facem un rabat și organizăm gratuit expoziția”, spune pictorul.
Librăria Okian
are programări
și în 2012
La Okian, închirierea Salonului pentru o expoziție este gratuită. „Anul 2011 este complet ocupat în ceea ce privește Salonul Okian. Acum avem o expoziție a doamnei Silvia Grigore, în vârstă de 97 de ani. Este o concesie pe care am făcut-o având în vedere că ne-am propus ca acest an să fie unul al tineretului. De săptămâna următoare, avem o nouă expoziție și vor urma și altele”, explică Florin Ifrim, coordonator al Librăriei Okian, de pe str. Mureșenilor.
Acesta mai spune că și anul 2012 este rezervat. „Începând din 2012, vom schimba puțin lucrurile privind organizarea expozițiilor. Am apelat la un profesionist, respectiv Veronica Bodea Tatulea, critic de artă, artist plastic brașovean. Dumneaei va selecta nouă artiști care vor expune la anul. Spre deosebire de ce se întâmplă până acum, în 2012 vom avea expoziții lunare. În acest an, o expoziție este deschisă timp de trei săptămâni”, a detaliat Florin Ifrim.
În 2012, practic, cei nouă artiști vor ocupa Salonul timp de nouă luni, iar ultimele trei luni sunt ocupate cu tradiționalele saloane: al Artiștilor Amatori, al Artiștilor Plastici și cel de Crăciun.
O soluție pentru artiști ar fi ca o expoziție programată să fie amânată din motive obiective. „Însă și pentru astfel de situații neprevăzute avem alternative”, amintește Florin Ifrim.
Tot la Librăria Okian, o alternativă la Salonul mare ar reprezenta-o spațiul Longman, în care sunt cărțile, și spațiul obișnuit, chiar de la intrare. „În acest moment, chiar dacă ar veni un artist foarte bun și ar vrea să expună, nu pot să ofer nici această variantă. Pe de altă parte, însă, spațiul Longman este destinat amatorilor, pentru că se știe, profesioniștii țin mai mult la condiția lor și nu prea admit să expună în spații de acest gen”, a precizat coordonatorul Librăriei.
La Hora e încă liber
Galeria Hora, cea mai nouă în spațiul brașovean, ar mai fi o variantă pentru artiști. Lazăr Ștefan, asociat al Galeriei spune că și mâine poate fi organizată o expoziție la Galerie. „Acum Galeria găzduiește o expoziție de fotografie. Luna următoare vom avea o altă expoziție de pictură. Mai avem artiști care vor să expună, dar încă nu au stabilit datele expoziției. Așa încât, noi putem organiza expoziții. Taxa este de 50 de lei pe zi”, spune Lazăr Ștefan.
nu este nici un comentariu
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că nu va exista un nou proiect de creştere a vârstei de pensionare în sistemul militar. În privinţa pensiilor militare, acesta a afirmat[...]
2026-10-22 citeste mai multChiar din prima zi la conducerea Ministerului Transporturilor, Ştefan Ovidiu Popa are de gestionat probleme vechi ale sistemului feroviar. Printre acestea se numără situaţia celor aproximativ 1.550[...]
2026-10-22 citeste mai multUzina a pus bazele unui parteneriat cu producătorul grec Altus pentru fabricarea în România de sisteme de interceptare a dronelor
2026-10-22 citeste mai mult
Adaugă un comentariu