Reţeta evaziunii fiscale

Nu trebuie să fii doctor în economie sau să fi studiat la Harvard ca să înţelegi cum funcţionează evaziunea fiscală. Nu este în nici un caz vorba despre vreo haiducie, în care afacerişti singuratici găsesc portiţele pe care să se infiltreze şi să recupereze din ceea ce îi jecmăneşte statul. Este şi motivul pentru care printre marii evazionişti se numără romii analfabeţi, prin ale căror firme-fantomă se derulează în voie miliardele care lipsesc din visteria statului.
Un exemplu al schemei de fraudare ne oferă chiar recentul episod al “regelui asfaltului” de la Timişoara. Acesta nu numai că a câştigat bani buni odată cu contractele preferenţiale pe care le-a obţinut de la autorităţi. Ai spune că odată ce ai prins nişte contracte de acest fel eşti un om făcut: cine şi cum să te mai controleze cât a măsurat stratul de beton de sub asfalt şi ce compoziţie a avut.
Aici, de regulă, banii se fac juma-juma, de unde şi rezerva cu care se achită şpăgile. Banii negri, necesari vilelor impozante, a SUV-urilor de fiţe şi excursiilor în ţări exotice vin din returnările de TVA. Adică de la stat. Eu, rege sau prinţ al asfaltului, intru în legătură cu comunitatea inventivă a romilor dintr-o localitate cu turnuleţe şi fac blatul cu ei: îmi dai factura că am cumpărat de la tine pietriş, nisip, ciment sau armătura de beton de atâtea milioane, nu-mi livrezi nimic, iar eu îţi achit 10-15 sau 20 la sută, depinde cum ne înţelegem.
Ţiganii ard facturile sau falimentează firmele când şi-a făcut plinul, iar eu merg la Fiscul din localitate, unde am prieteni devotaţi şi solicit returnarea TVA-ului. Şi aşa mă aleg cu un câştig net pe care pot să-l folosesc cum mă taie capul.
Deşi nedovedită, realitatea este că marea majoritate a antreprenorilor uzează de această schemă. Fără să pună pistolul la tâmpla funcţionarilor ANAF. Ba, dimpotrivă, legând cu ei prietenii pe care doar DNA-ul le mai poate zdruncina.
În concluzie, schema evaziunii este simplă: tovarăşie cu furnizorii de facturi false şi prietenie cu autorităţile fiscale! Ăsta este aspectul care ar trebui să o pună cel mai tare pe gânduri pe domnişoara ministru Usturoi. Desigur că în America dânsa n-a avut de-a face cu asemenea procedee primitive, acolo IRS-ul fiind vaccinat de mult. La noi, însă, realitatea este cea care este şi atunci principala sa preocupare ar trebui să fie curăţarea instituţiei de păguboşii colaboratori ai evazioniştilor. Cum? Foarte simplu: scoţându-i din joc. Vor ieşi, automat, şi beneficiarii.
Dacă nu, nu.