Reţeta dosarelor "Telepatia"

Suspansul a luat – într-un fel – sfârşit. Cadoul de ziua de naştere a fondatorului umanist, din partea Înaltei Curţi a fost cel scontat. Nu cred că cineva – în afara lui Voiculescu – se îndoia că va fi vorba de o condamnare. De ce?

Pentru că acesta este mersul lucrurilor în justiţia românească. Mai mult ca oricând, parcă, magistraţii urmează legea bunului plac. Ei au puterea să ţină cont decât de ceea ce doresc (sau li se sugerează) să ţină. Au autoritatea de a respinge orice probă pe care o consideră neconcludentă fără a fi obligaţi să se justifice în vreun fel. Acest lucru devine tot mai evident, pe măsură ce în malaxorul său intră persoane în legătură cu care se manifestă controverse de ordin politic. Aşa cum judecătoarea Viorica Dinu şi colega sa, Antonela Costache au dorit să ia în considerare doar probele prin care Dinel Staicu era exonerat de învinovăţirile care i se aduceau şi să-l pună în libertate, după ce instanţa inferioară îl condamnase, fără să trebuiască să dea cineva socoteală pentru această soluţie, aşa şi completul care l-a judecat pe Dan Voiculescu nu trebuie să se justifice pentru faptul de a fi luat în calcul doar probele care îl învinovăţeau, validând telepatia ca argument. E drept, în cazul precedent a ieşit, mai târziu, la iveală, milionul pus la bătaie de Staicu pentru a scăpa de puşcărie. În cazul acesta, n-ar putea să iasă la iveală decât obedienţa tacită faţă de o comandă politică explicită. Violatorul “statului de drept” şi al instituţiilor “verticale” trebuia să primească o lecţie, şi aceasta instanţă a fost în măsură să i-o aplice.

Nu vreau să mă pronunţ în privinţa vinovăţiei reale a mogulului Voiculescu. Om de afaceri, acesta aplică în viaţă principiul profitului şi al minimului efort. Au existat condiţii prielnice să facă o achiziţie la un preţ avantajos? A profitat de ea, fără să pună pistolul la tâmpla celor cu care a negociat. Probabil că nu este moral, dar cu siguranţă că nu este ilegal să profiţi de o ocazie. Dealtfel, mă întreb dacă mai mult de 1% din privatizările efectuate până în prezent au fost făcute pe valoarea reală a activelor – dacă acceptăm ideea că aceasta poate fi stabilită şi altfel decât pe principiul cererii şi ofertei. Soluţia “Voiculescu”, aplicată tuturor celor implicaţi în acţiunile de privatizare ar umple pe dată un număr dublu de puşcării faţă de cele aflate în funcţiune.

Unii vor spune că sentinţa, nefiind definitivă, viitorul ne poate oferi surprize. Nu cred. Pentru că instinctul de conservare a privilegiilor magistraţilor este mai puternic decât deontologia profesională şi decât codul moral. Ce judecător va suporta cu seninătate acuzaţia de a se fi vândut “mogulului” şi “clicii” sale şi ştampila de inamic al propriei instituţii verticale? Dosarul “Telepatia” a fost din primul şi până în ultimul moment, unul teleghidat, cu sentinţa dinainte pronunţată. Mi-ar place să cred că cineva îmi poate demonstra contrariul…