Resemnarea mioritică

Una dintre constantele istorice ale acestui popor a fost resemnarea. Resemnarea mioritică, în faţa unui destin care nu poate fi schimbat. Renunţarea la speranţă şi adoptarea principiilor minimei supravieţuiri. O singură dată românii s-au împotrivit destinului: atunci când nici presiunile ideologice, nici frica inspirată de Securitate (mai puţin numeroasă decât multele servicii secrete de azi, dar mai eficientă) nu au cântărit în balanţa existenţei cât frigul instalat în case de meschinăria lui lider care, după ce plătise în mod miraculos datoria externă, dorea să devină creditorul lumii a treia. 

Frigul şi lipsa oricărei alternative (mai mult decât foamea, relativă) a condus la explozia „mămăligii” din decembrie. A fost momentul unic în care un popor dădea de înţeles că doreşte să renunţe la condiţia „baciului moldovean” şi să-şi reconsidere starea de demnitate naţională.

N-a durat, însă. Ne aflăm, iată, într-o nouă fază în care ni se pare că orice împotrivire ar fi în zadar. Că românul este sub vremi şi că nimic nu-l poate ridica deasupra lor. Sub ochii noştri se produce un amplu schimb de metode şi de proceduri. Suntem într-o fază avansată de supunere în faţa unor noi formule de opresiune. Şi a unui nou model de dependenţă. O altă putere suzerană decât cele pe care ni le-a atribuit istoria, face regulile şi dictează deciziile. Iar instrumentul îl reprezintă noul binom – SRI-DNA. Combinaţia perfectă dintre serviciile secrete şi serviciile judiciare. Li se adaugă, ca un apendice, ICCJ. Ei dictează şi trasează evoluţiile. Sub directa supraveghere a funcţionarilor CIA de la ambasada americană, unde n-a mai călcat picior de diplomat de când Departamentul de Stat a văzut că nici nu e nevoie. Transformaţi în veritabile VIP-uri, Dean Thompson şi Douane Butcher cheamă la ordin pe şefii instituţiilor prin care îşi exercită controlul. Nu se mai face un secret din chestia asta. Este pe faţă, ostentativ. De ziua naţională, ambasada şi-a umplut curtea cu personalul serviciilor secrete, al DNA, al ICCJ şi alţi acoperiţi. Guvernul nu mai contează. Parlamentul nici atât. Spectrul dosarelor închide orice gură şi netezeşte calea pentru măsuri nepopulare. Legea Big Brother. Doctrina de apărare. Pe măsură ce controlul şi influenţa americană cresc, investiţiile de peste ocean scad. Aşteptând probabil momentul în care mediul de afaceri autohton va fi lichidat de anchetele care ocolesc cauzele pentru care se ajunge la inevitabilele evaziuni şi acte de corupţie. Anticorupţia este instrumentul prin care se instaurează climatul de teroare care face ca instituţiile statului să nu mai funcţioneze. Nici măcar când Nuland şi Gordon trec în viteză pentru a trasa noi sarcini. Justiţia este instrumentul final de decizie. Nedreptăţi strigătoare la cer sunt drapate în hlamida independneţei, a cărei expresie definitivă este sfidarea. Cazul Rarinca este cel mai bun exemplu. Facem ce dorim – par să spună, ţinându-se de mână, doamnele Stanciu şi Kovesi, ştiind că undeva, deasupra lor, veghează Marele Frate. Care le-a dat, pentru orice eventualitate, şi câte un paşaport. În caz că resemnarea mioritică ar mai avea nişte limite...