Declaraţiile de dragoste ale doamnei Livia Stanciu, făcute cu prilejul unei reuniuni festive de la Direcţia Naţională Anticorupţie, spun totul despre mentalitatea care domină sistemul judiciar. “Strâns uniţi”, “obiective comune”, “devotament” – sunt termeni reprezentativi ai limbii de lemn pe care o mânuieşte şefa Înaltei Curţi, în spatele cărora se ascunde o întreagă filosofie: aceea a caracterului represiv al actului de justiţie. Dacă mai era nevoie, doamna Stanciu evocă legăturile de nezdruncinat dintre Justiţie şi Procuratură şi Serviciile Secrete, având ca unic obiectiv sancţionarea corupţiei.
Nu se pomeneşte nici un cuvinţel despre prezumţia de nevinovăţie şi despre rolul justiţiei în a face dreptate. Astea sunt lucruri depăşite, de care nu mai trebuie să se ţină cont dacă vrem să curăţăm societatea de tarele corupţiei atotputernice.
Tabloul pe care ni-l sugerează şefa judecătorilor este acela al unui stat poliţienesc, cu nimic diferit de cel pe care am crezut că l-am aruncat la lada de gunoi a istoriei în urmă cu 25 de ani. După un sfert de secol constatăm că cel mai nereformat capitol al societăţii noastre este tocmai cel care ar trebui să facă diferenţa.
S-a vorbit mult în ultima vreme despre ofensiva DNA care a adus în arest şi a transmis către instanţe cel mai mare număr de corupţi înregistrat până acum. Este un lucru pozitiv şi nu cred că există cineva care să nu dorească însănătoşirea climatului public prin sancţiunea legii. Dincolo însă de aparenţe, transpare un fond de abuzuri şi de ilegalităţi care poartă semnătura entităţilor esenţiale: Parchetul şi Justiţia. Nu de puţine ori sunt trimise către instanţe dosare superficiale, trase din condei spre a justifica declanşarea cercetărilor şi reţinerea suspecţilor. Rolul instanţelor este, tot mai des, acela de a valida dosarele şi de a da sancţiunile legale. Ideea de dreptate dispare complet sub presiunea principiului totalitar potrivit căruia, decât să scape un nevinovat, mai bune sunt pedepsiţi zece nevinovaţi!
Avem deja câteva exemple clasice din care rezultă că nu stabilirea adevărului este obiectivul instanţelor, ci doar justificarea acuzaţiilor. Şi nu doar atât: la vârful justiţiei se practică sistematic manipularea instanţelor şi alcătuirea completelor după bunul plac al şefilor, în aşa fel încât să nu apară surprize. Dosarul “Telepatia” este un caz care merită să fie introdus ca materie de studiu la facultăţile de drept.
Unitatea de nezdruncinat dintre instituţiile represive (unde n-ar avea ce căuta instanţele de judecată) este perfect ilustrată de manevra de-a dreptul odioasă a DNA care solicită anularea achitării celei care ar fi supus-o la perfide şantaje pe Livia Stanciu. Dacă instituţia condusă de Codruţa Kovesi n-a reacţionat, iniţial, la achitarea doamnei Rarinca, a făcut-o doar în momentul în care presa a preluat tema şi a început să o dezbată, relevând abuzul reţinerii în arest a unei persoane constatate ca nevinovată. Abia atunci procurorii au început să răscolească prin dosare pentru a găsi elementele de care se puteau agăţa pentru a compromite judecătorul care a îndrăznit să aducă un astfel de afront judecătorului cel mai înalt în grad.
Dacă această sentinţă va fi anulată, vom avea dovada cea mai clară a modului pervers în care funcţionează, de fapt, republica procurorilor. Căci despre asta este, de fapt, vorba.
P.S. Nu mai este un secret pentru nimeni că nu doar justiţia este dominată – numeric - de procurori. Ei se află la conducerea Guvernului, a Ministerului Justiţiei, a numeroase alte instituţii, nu neapărat servicii secrete, de unde îşi concentrează eforturile de consolidare a stabilităţii propriului lor statut.
Adaugă un comentariu