Reprezentanta Guvernului şi cei ai DGASPC au fugit de la dezbaterea publică

Vineri după-amiaza, Asociaţia Catharsis şi parlamentarul PSD de Braşov, Roxana Mânzatu, au organizat dezbaterea publică „Vrem o Românie fără orfani”. La întâlnire au fost prezenţi Gabriela Coman, preşedintele Autorităţii pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, parlamentari, reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov, reprezentanţi ai ONG-urilor, foşti beneficiari ai serviciilor oferite de stat în acest domeniu şi asistenţi maternali.
România este semnatară a unui acord potrivit căruia cel mai târziu în 2020 trebuie desfiinţate toate centrele în care cresc mai mulţi copii. Prima variantă este reintegrarea în familie a micuţilor, iar în cazul în care nu este posibil se încearcă reintegrarea lor în familia extinsă, darea în îngrijirea unui asistent maternal profesionist sau internarea în case de tip familial. O altă opţiune este adopţia, însă, în acest domeniu, lucrurile funcţionează extrem de dificil în ţara noastră.
Copiii instituţionalizaţi sunt victime ale unor zvonuri răspândite de persoane interesate, cu foarte mulţi bani şi putere. Mai exact, s-a vorbit foarte mult timp ca orfanii din România au fost traficaţi pentru organe. Or, această ipoteză este cel puţin una stranie, dacă ne gândim ca adopţiile internaţionale din România au mers spre ţări civilizate, din Europa de Vest sau spre Statele Unite ale Americii, unde ONG-urile şi, mai ales, statul verifica foarte strict ce se întâmpla cu copiii adoptaţi, indiferent că aceştia provin din ţara respectivă sau din alte părţi ale lumii. Astfel, toţi copiii adoptaţi din România erau monitorizaţi de Protecţia Copilului din ţara în care au ajuns şi se ştia exact ce face fiecare micuţ, însă, cu toate acestea, lipsa de informaţie din ţara noastră a făcut posibilă răspândirea acestor zvonuri, fapt care a dus, în cele din urmă, la blocarea adopţiilor internaţionale.
În România există foarte mulţi copii instituţionalizaţi şi doar o mică parte dintre aceştia sunt adoptabili, din cauza legislaţiei care nu este făcută în interesul copilului şi a unor funcţionari care fie au prea multe cazuri de rezolvat, fie nu-şi dau suficient interesul. Există şi numeroase familii atestate ca adoptatoare şi care aşteaptă de ani de zile copilul pe care şi-l doresc. În general, românii evită copiii care provin din familii de romi sau cei cu dizabilităţi. În Vest lucrurile nu stau la fel, însă aceşti copii nu au nicio şansă din cauza faptului că ţara noastră nu respecta acorduri internaţionale pe care le-a semnat şi pe care şi le-a asumat. Persoana care s-a opus sistematic adopţiilor internaţionale este chiar preşedintele Autorităţii pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Gabriela Coman. Nu este mai puţin adevărat că aceasta a contribuit şi la câteva îmbunătăţiri importante ale legislaţiei în domeniu, însă a răpit şansa la o viaţa normală în cazul a zeci de mii de copii. În momentul în care avocatul Eva Szekely i-a reproşat acest lucru, Gabriela Coman a părăsit sala şi i-a lăsat cu ochii-n soare atât pe foştii orfani, cât şi pe asistenţii maternali, reprezentanţii ONG-urilor şi celelalte persoane din sală, mai puţin reprezentanţii DGASPC Braşov, care au părăsit şi ei sala, în frunte cu noul director interimar al instituţiei. Astfel, aceştia nu au putut afla cum le-a fost răpită şansa la o viaţa normală unora dintre cie prezenţi la discuţii.

„Am fost abandonat într-un centru din Lugoj la vârsta de o lună. La trei ani, o familie din Danemarca s-a decis să mai adopte şi s-au făcut toate demersurile legale pentru că eu să ajung în această familie. Am ajuns în faţa instanţei şi am fost întrebat dacă vreau să fiu înfiat. Am spus cel mai hotărât Da din viaţa mea, dar instanţa a refuzat să ofere sentinţa pe care o aşteptam şi eu eu în acest caz, interzicându-mi astfel dreptul la o familie. De atunci şi până astăzi, la 24 de ani, sunt în sistemul de protecţie a copilului, din fericire într-un centru privat din judeţul Timiş, care m-a ajutat să mă clădesc ca omsi mi-a dezvoltat deprinderi de viaţa independentă”, a povestit unul dintre cei crescuţi fără părinţi. Ştiind prin ce a trecut, atât în centrele în care a crescut, cât şi la împlinirea vârstei de 18 ani, Rudi face parte dintr-o asociaţie care îi sprijină pe tinerii care ies din centrele de plasament şi care ajung, în majoritate, pe stradă, în puşcării sau victime ale traficului de persoane şi prostituţiei. El ar fi vrut să vorbească cu Gabriela Coman, dar acum va trebui să facă un drum în Capitală pentru a-şi expune planul. „Pentru că nu există un program favorabil pentru tinerii instituţionalizaţi când ajung la vârsta de 18 ani pleacă toate problemele. Cei mai mulţi ajung pe stradă sau în puşcării, fetele sunt bătute, violate şi ajung să fie gravide sau să practice prostituţia şi aşa ajungem să creştem un sistem de asistaţi”, explica Rudi.
„Sunt dezamăgită de modul în care a decurs dezbaterea. În loc să fie ascultaţi tinerii şi poveştile lor de viaţă, motivele pentru care ei sunt la această oră în adăposturile de noapte, fără loc de muncă, fără venituri, fără familie, în loc să fie ascultaţi asistenţii maternali care au venit aici să le spună domnilor din Parlament ca li s-au luat copiii din familie şi au fost duşi în centre de plasament... E surprinzător că cei de la DGASPC au părăsit sala, iar doamna preşedinte putea veni în ziua dezbaterii şi să plece a doua zi, nu să vină cu o zi înainte şi să plece în timpul discuţiilor. Poate ar fi înţeles că nu de asistent maternal are nevoie un copil, ci de mamă şi de tată. Sunt foarte dezamăgită”, a declarat Azota Popescu, organizatorul dezbaterii.
Sistemul de protecţia a copilului din ţara noastră produce boschetari pe bandă rulantă şi persoane care nu îşi găsesc drumul în viaţă. Cei mai mulţi dintre copiii crescuţi de stat ajung pe străzi, infractori sau victime ale traficului de persoane. Reprezentativ pentru tot ce se întâmpla în România în acest domeniu este punctul de vedere al Gabrielei Coman referitor la o situaţie. Reprezentanta unui ONG a expus o situaţie întâlnită aproape la fiecare caz. Asistenţii maternali care nu se potrivesc cu copiii şi nu îi pot creşte pe aceştia aşa cum şi-ar dori se tem să le spună acest lucru angajaţilor DGASPC care se ocupă de asistenţii maternali, deoarece şi-ar putea pierde locul de muncă. Reprezentanta ONG-ului a propus externalizarea serviciului (cei care îi evaluează pe asistenţi să nu fie angajaţi ai DGASPC), însă Gabriela Coman a dat dovada că nu a înţeles nimic şi a replicat: „Dacă tot aveam oameni pe care i plătim să facă asta, de ce să apelăm la un ONG sau la persoane din exterior?”. Problema este, însă, de ce să îi plătim pe aceştia oameni când ei nu au cum să îşi facă treaba? Nu din vina lor, deoarece pot fi foarte buni specialişti şi persoane cu mult suflet, însă este acelaşi lucru cu a pune o victimă să dea declaraţii agresorului său, iar acesta să îi facă dreptate. Plecarea intempestivă din sală a Gabrielei Coman şi a reprezentanţilor DGASPC Braşov arată interesul real al acestora pentru copiii pe car enoi toţi îi plătim să îi îngrijească, să-i crească, să-i educe şi să-i formeze ca oameni.