Repetabila istorie

Dintre toate reacțiile înregistrate de pe urma scandalului stârnit de crima lui Mailat, cea mai drastică și mai coerentă îmi pare a fi aceea a liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor. Acesta și-a însoțit declarațiile de protest de gestul drastic al retragerii din grupul parlamentar european „Identitate, Tradiție și Suveranitate” a celor cinci parlamentari români. Efectul este dramatic: în urma acestei retrageri, grupul se desființează, pierzând în același timp toate finanțările acordate de Parlamentul European grupurilor constituite pe criterii de orientare politică. Corneliu Vadim Tudor a sancționat în acest fel declarațiile agresive ale liderei italiene a partidului Alternativa Socială, Alessandra Mussolini, care ceruse cu vehemență expulzarea românilor. Față de reacția președintelui „României Mari” toate celelalte par deja formale și lipsite de vlagă. Lecția lui Vadim este, însă, una demnă de a fi urmată și de alte grupări politice: nu poți să aparții aceleiași entități și să ai opinii care se îndreaptă împotriva celor alături de care te găsești. Sentimentul meu este că Europa, membrii „grei” ai Uniunii, nu sunt încă conștienți de faptul că România nu mai este aspirantul cuminte și ascultător, dornic să facă orice doar pentru a fi primit în interiorul organizației. Acum este înăuntru, și așa cum îi revin aceleași obligații, îi revin și aceleași drepturi. De ce, într-un soi de parșivă reciprocitate, să nu ne apucăm și noi să-i expulzăm pe capete pe mafioții italieni care și-au găsit adăpost la noi sub masca unor oameni de afaceri? De ce să nu-i considerăm un pericol, ca entitate (cine a inventat crima politică, nu ei?) pentru siguranța națională, pentru faptul că un compatriot de-al lor și-a împușcat nevasta româncă și so-crii? Cu ce e Mailat mai vinovat ca Sgveglia? Sau – de pe urma aventurilor pedofile ale lui Treptow, să ne apucăm să-i alungăm pe americani? Cred că miezul problemei îl constituie o anumită percepție. Și anume aceea că românii, veniți mai târziu în familie, pot fi catalogați cu mai multă ușurință drept cetățeni europeni de categoria a doua. Probabil, nu probabil, mai mult ca sigur că majoritatea emigranților nu este formată din profesori universitari și din ingineri. Sunt oameni care au luat drumul Italiei de foame, din dorința unui trai mai bun. Italienii par să fi uitat că în urmă cu două-trei decenii chiar ei jucau acest rol, trimițându-și cohortele de flămânzi din Sud la muncă și la furat în Germania sau în Elveția. Au uitat, însă, că italienii lor îi speriaseră pe nemți cu crimele și furturile săvârșite prin Europa. Numai că atunci nimeni nu s-a grăbit să-i pună la zid în bloc și să-i alunge pe criterii etnice. Istoria se repetă, iar lumea nu învață nimic din asta.