Renumărarea steagurilor

Dacă ar mai fi trăit Caragiale, cu siguranță că ar fi făcut corecturi serioase capodoperei sale "O scrisoare pierdută". În primul rând, n-ar mai fi numit-o așa: i-ar fi zis: "E-mail-ul pierdut", sau "Caseta" ori "CD-ul pierdut". Pentru că, nu-i așa, cine mai scrie scrisori în zilele noastre? Care să se rătăcească la poștă și să ajungă unde nu trebuie? Cu e-mail-ul e altceva: doar dacă ți se sparge parola se poate ajunge la el (cum a făcut Cioacă cu calculatorul Elodiei!). Și acțiunea piesei s-ar fi modificat: astfel, câștigătorul alegerilor n-ar mai fi fost dl Agamiță Dandanache, ci contracandidatul său, dl Nae Cațavencu. Probabil că s-ar fi făcut și alte corecturi: ca să se dea acțiunii un aer de veridicitate mai mare, pe dl Cațavencu ar fi putut să-l cheme Traian, iar pe dl Dandanache - Mircea. Era loc și pentru o Coana Joițica (Coana Lenuța) deși în piesa actuală rolul său ar fi fost mai redus, de data aceasta. Intriga ar fi fost condusă în sensul în care dl Traian Cațavencu, sprijinit (indirect) de prefectul Crin Tipătescu, și cu ajutorul nemijlocit al moftologilor gălăgioși din partid (roluri cât se poate de potrivite pentru niște ungureni, patapievicieni, avrameșteni, boureni, prigonieni) înfrânge voința "centrului" aliat care-l vrea în funcție pe dl Dandanache, cel care tocmai lansase la "Răsboiu" o casetuță despre cum un candidat aplica o scatoalcă unui susținător, la un miting electoral. Drept urmare, Conu Ionel Trahanache se vede nevoit să accepte înfrângerea candidatului său, și să-l declare învingător pe Cațavencu. Acum, Caragiale ar mai fi trebuit să adauge o scenă-cheie, în care vine rezultatul exit-poll-ului și, deși Mircică Dandanache își invocă mama și sare într-un picior de bucurie că nu rămâne fără coledzi, iar Traian Cațavencu mustăcește pentru aplaudacii săi care nu pierduseră vremea, ci făcuseră o numărătoare paralelă. "Numărarea steagurilor" capătă și ea o semnificație deosebită: când Mircea Dandanache contestă rezultatul final și cere renumărarea "steagurilor" nule, intră în scenă dom' Vasile Pristanda, șeful de la Interne. Acesta, personaj integru, deși cu renumerație mică de la Buget, numără corect steagurile anulate și reiese că tot Traian Cațavencu are mai multe. Piesa ar trebui să se sfârșească "en fanfarre", cu proclamarea onorabilului Traian Cațavencu - ultra progresist, liberschimbist și antimogulist - ca președinte, în cadrul unei manifestații conduse de chiar Mircică Dandanache, cu sula unei casete porcoase în coaste, pusă de moftologul - falit, Patapievici. Singurul personaj care nu se mai potrivește în varianta aceasta a piesei e Cetățeanul Turmentat. El știe cu cine să voteze pentru viitorul luminos al țării. I-o spun zi de zi ziarele și televiziunile, cu obiectivitatea garantată de CNA...