Remanierea: un triumf al baronilor locali?

Cine s-a dus, cine a venit în Guvernul Boc V? Au plecat, în primul rând, doi miniștri al căror loc era de mult în altă parte: Vlădescu și Șeitan. Sunt un fel de Țociu și Palade (dacă tot vorbim despre preferința pentru saltimbanci a epicureanului) care de opt luni se întrec în declarații hazardate și contradictorii, în timp ce în grădina lor nu cresc decât buruienile deciziilor fără cap și coadă. Vlădescu ne-a apărut ca cel mai nefericit, mai îndurerat de pierderea postului. Vezi bine, nu-și încheiase proiectul și FMI nu voia să discute cu altcineva decât cu el. Bag seama însă că se săturaseră de aerele lui și Boc și Băsescu (deși fiecare credea că celălalt îl susține). Șeitan nu se știe încă unde pleacă, dar cu siguranță nu va fi lăsat pe drumuri. Cel mai repede și-a găsit de lucru Dumitru la președinție, unde va ara ogorul de la Cotroceni. Vine calupul celor trei „grei”: Hrebenciuc nu credea că Videanu și Berceanu ar putea fi remaniați. „Ce fel de partid este ăsta care-și dă afară oamenii de bază?” – se întreba el. Nu i-a dat afară. I-a convins că e mai bine pentru toată lumea să plece singuri. Videanu la Partid, Berceanu la Senat și Sandu nu se știe exact, încă, unde. Videanu s-a scuzat în modul cel mai iscusit: nu poți să te ocupi și de minister și de partid! Dar cine-l punea să le amețească pe amândouă? Partidul, desigur. Dacă Videanu a rezolvat transferul elegant, convingându-l pe noul ministru că n-are altceva mai bun de făcut decât să-i continue proiectele (inclusiv acelea „mânoase” ale societăților energetice), Berceanu a părut de-a dreptul ofuscat și n-a catadixit să bea o cafea cu colega Anca Boagiu. Cât despre Sandu, n-a crezut până în ultimul moment că i se poate întâmpla așa ceva și că fitilele băgate de Brânză ar putea avea succes. Dar asta-i viața. Cine sunt noii veniți? În proporție de 80% niște „no name”. Singurul a cărui numire are logică - și mă întreb de ce nu s-a întâmplat acest lucru acum 8 luni – este Tabără. A mai mâncat pâinea asta și știe despre ce e vorba în propoziție. Pâinea a mai mâncat-o și Anca Boagiu, dar n-a apucat să se dumirească de gust, atunci când i-a lăsat nenea Traian cadou ministerul. La Integrare n-a făcut mare lucru, pentru că eram deja integrați, iar singura ei performanță rămâne campania locală violentă și vulgară cu care a încercat să-l biruie pe Onțanu la Sectorul 2. Domnii Ialomițeanu, Vreme, Ariton și Botiș? Doar câteva bârfe, de neluat în seamă, deocamdată. Sigura certitudine este că toți sunt pioni ai unor grupări locale din PDL, prin care se încearcă echilibrarea „meciului” cu Centrul, sub raportul influenței și al beneficiilor viitoare. Din ceea ce se „distribuia” doar la București și în zone care aveau deja pondere (ex: Suceava lui Flutur, care-și întinsese tentaculele mai peste tot) se va redistribui acum și prin nordul lui Oltean, și prin centrul lui Scripcaru, și prin estul lui Stolojan sau cine o mai fi pe acolo. Pentru început, cel puțin, avantajul va fi al premierului, care nu va mai întâmpina rezistența tradițională a unor miniștri de calibrul politic al lui Videanu și Berceanu ...