banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8751 - 22 sep 20:06

Remanierea guvernului Ponta

Autor: Octavian ANDRONIC

Publicat la 22 decembrie 2012

Formula de guvern cu care numitul Victor Ponta a venit la Parlament reprezintă, de fapt, o remaniere a executivului instalat după moțiunea care l-a trântit pe Ungureanu

Formula de guvern cu care numitul Victor Ponta a venit la Parlament reprezintă, de fapt, o remaniere a executivului instalat după moțiunea care l-a trântit pe Ungureanu. S-a spus atunci că este vorba de o improvizație care are rolul să gestioneze situația până la alegeri. Și cum nimic nu e mai definitiv decât provizoratul, iată-ne în fața unei echipe ce cuprinde nu mai puțin de 14 dintre cei „vechi”. Doar 7 miniștri au părăsit guvernul Ponta 2: Florin Georgescu (despre care se știa sigur că nu mai vrea), Arafat (care afirmase răspicat că nu dorește să fie șef peste Sănătate), Hașoti (care are alte planuri), Helvig și Silaghi (inconsistenți) și Dobrițoiu (victima înțelegerii lui Ponta cu Oprea). Dintre cei noi, șapte au experiență de miniștri: Oprea a fost în fruntea Apărării, unde a format o veritabilă armata personală de colonei și generali făcuți pe puncte; Niță, care a gestionat bine Mediul de Afaceri și IMM-urilor, în scurtul mandat din guvernarea PDL-PSD, Eugen Nicolăescu și Varujan Vosganian, care au făcut parte din formațiunea liberală a lui Tăriceanu, ca și Cristian David, Mariana Câmpeanu și Voicu. Novici în ale guvernării sunt Teodorovici, de la Afaceri Europene, consilier personal al lui Ponta, Pricopie de la Educație (un colaborator apropiat al Ecaterinei Andronescu), Daniel Barbu de la Cultură, celebrul Relu Fenechiu la Transporturi (amenințat de Băsescu cu suspendarea), Lucia Varga de la Ape și Păduri, Maria Grapini (al doilea portofoliu smuls de umaniștii lui Voiculescu), Mihnea Costoiu, de la noul minister al Cercetării Științifice (cam târziu...), Bănicioiu și Doina Pană, la Sport și Dialog Social. Elementul care cred că concretizează guvernul Ponta 2 este numărul mare de miniștri care au rămas pe funcții sau au făcut rocade. Nucleul dur al acestui executiv este format din titularii de la Administrație și Dezvoltare Regională, cu siguranță cel mai „complex” portofoliu, ce i-a fost rezervat liderului din umbră, Liviu Dragnea, Apărarea unde a fost transferat, de la Interne, Dușa, Finanțele pe care a pus mâna pajul lui Antonescu, Chițoiu, Economia lui Varujan Vosganian și Energia lui Niță. Ideea lui Ponta de a avea un guvern în oglindă cu Comisia Europeană n-a fost decât o figură de stil. Pentru asta ar fi trebuit să facă 27 de ministere. Mai degrabă se poate spune că echipa a fost croită pe măsura presiunii exercitate de grupurile de forță din cele două partide. Cea mai stranie poziție o ocupă președintele UNPR, Gabriel Oprea: ca vicepremier, nu va dispune de aparat propriu și nici de atribuții concrete. Va fi un fel de alter-ego al premierului, care va intra în priză în „situații de criză”. Ce fel de crize? Și cum le va contracara? Rămâne să vedem.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie