Remanierea?

După șase luni, se pare că suntem în preajma primei remanieri guvernamentale. Comisia de la Cameră – cu toată opoziția pedeliștilor – a ajuns la un rezultat și va recomanda anchetarea de către DNA a doamnei ministru Ridzi. În mod normal, premierul Boc, cu toată durerea pe care i-ar pricinui-o această decizie, ar trebui să se țină de cuvânt și să o suspende. Probabil însă că va aștepta și rezultatul audierilor de la Ministerul Mediului, ca să nu mai muncească de două ori, pentru a-l suspenda, la pachet, și pe Nemirschi. Nu sunt sigur că acestea sunt ministerele care aveau cea mai mare nevoie de schimbare, dar sunt bune și astea. Nu știu ce-i mai trebuie dlui Boc să se convingă că inginerul Pogea face doar boacăne la Finanțe, și nici ce l-ar putea convinge pe Traian Băsescu că Boc e bun de președinte de partid, chiar de primar al Clujului, dar nu de prim ministru. Oricum, nu de șef al unei struțo-cămile de genul acestui guvern cu două capete și mai multe cozi, care nu poate răspunde la niciun fel de comenzi. Totuși, cât de întâmplătoare – sau nu – este posibila cădere a celor două capete – unul social democrat și altul democrat liberal? Părerea mea este că ambele au căzut victime ale lipsei de experiență în manipularea fondurilor publice. Ambii miniștri au știut că trebuie să facă rost de bani, dar n-au știut foarte bine cum, sau nu au dispus de aparatul administrativ competent, care să poată ascunde printre costuri și paragrafe de lege sumele ciupite. Amândoi au fost ca niște copii flămânzi în fața tarabei pline cu prăjituri și n-au știut cum să se înfrupte mai pe săturate, înainte de a băga câte ceva prin buzunare. În decursul anilor s-a format o veritabilă tehnologie a „sifonării” banului public, cu documentații acoperitoare. Celebrele licitații sunt cea mai bună formalitate, metoda cea mai simplă de a da gir legalist oricărui furtișag și cu filiere complicate prin care banii deturnați ajung acolo unde trebuie. În cazul doamnei Ridzi s-a văzut limpede că pașii doi și trei n-au mai interesat pe nimeni și că toată afacerea a fost lăsată la voia întâmplării. Dacă ar fi consultat un ministru cu experiență, probabil că dna Ridzi nu s-ar fi expus acestor riscuri cu atât de multă ușurință și n-ar fi fost pusă în situația lamentabilă în care s-a prezentat la Comisie. Pentru că dânsa, nici acum, în ultimul ceas, n-a înțeles că „n-am știut” nu poate reprezenta o scuză, un argument. Este ministru tocmai ca să știe. Dacă nu, stai frumos acasă și-ți vezi de treabă. Nemirschi a cântat pe aceiași partitură. El nici nu s-a mai obosit să facă licitații formale. Iar „sărbătoarea mediului” de la Palatul Parlamentului, cu fastul și cu cheltuielile inutile ce au însoțit-o, a arătat limpede cum și pe unde se scurg banii pe care ministerul nu-i are pentru acțiuni urgente și necesare. Desigur, e posibil ca premierul să se prevaleze de cine știe ce chichiță și să evite remanierea asta de nevoie. Este sigur însă că se va încărca cu un balast care riscă să-l tragă și pe el la fund. Mai ales că perspectiva nu este deloc roz....