Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 02:30

Relansarea economică: Varianta PSD, de împrumut pentru PNL

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 12 mai 2020

Relansarea economică: Varianta PSD, de împrumut pentru PNL
Preşedintele PSD Braşov, senatorul Marius Dunca, a anunţat luni că social-democraţii au pregătit un plan de relansare economică pentru relansarea economiei. Asta în condiţiile în care Klaus Iohannis şi Ludovic Orban au început deja să vorbească despre măsuri de austeritate şi nu au venit până acum cu soluţii concrete în acest sens, spune Dunca. 
„PSD a pregătit un plan, la cheie, de 28 de măsuri cu impact pe termen scurt şi mediu pentru relansarea economiei. Implementarea acestor măsuri poate fi realizată cu o finanţare de 50% din fonduri bugetare şi 50% din fonduri europene, ceea ce ar reprezenta mai puţin de 8% din PIB. Conducerea partidului a discutat în ultima perioadă cu toţi reprezentanţii domeniilor afectate de coronavirus şi cu specialişti care au contribuit la concluziile acestui plan”, a declarat Marius Dunca.
Preşedintele PSD Braşov a menţionat faptul că planul de relansare economică, intitulat „Repornim România”, are 4 obiective principale, respectiv menţinerea puterii de cumpărare a populaţiei, repornirea economiei, protejarea locurilor de muncă şi acordarea de stimuli economici pentru mediul de afaceri.
Pe de altă parte, liderul social-democraţilor braşoveni a declarat că  „în acest moment România nu mai are nevoie de răfuieli politice”, ci de măsuri concrete care să îi protejeze pe cetăţeni. „Am văzut că Iohannis şi Orban, dacă nu prezintă obsesii legate de PSD, vorbesc de austeritate sau de alegeri. Eu cred că cine vorbeşte acum despre aceste subiecte greşeşte major. În contextul actual nu mai putem fi într-o competiţie, ci trebuie mai degrabă să ne unim forţele pentru a relansa economia. Liberalii încarcă agenda publică cu teme false pentru că sunt desprinşi de realitatea pe care fiecare român o trăieşte acum şi pentru că nu au un plan concret. Oamenii vor să ştie ce urmează după 15 mai, ce se va întâmpla cu locurile lor de muncă. Antreprenorii vor să ştie cum îi va proteja statul după ce au fost loviţi din plin în ultimele două luni. Reprezentanţii HORECA sunt la capătul puterilor şi fac eforturi pentru a nu îşi închide unităţile. Tocmai de aceea, noi am venit cu un plan la cheie pe care liberalii îl pot implementa direct. Trebuie doar să vrea şi dacă nu pot îi ajutăm cu specialiştii noştri”, a încheiat Marius Dunca.
 
Ce conţine planul
Potrivit documentului fiecare angajator ar urma să beneficieze de câte 2.250 de lei timp de 3 luni, la care se adaugă câte 1.000 de lei pentru fiecare persoană care revine la serviciu, pentru aceeaşi perioadă, cu condiţia menţinerii locurilor de muncă cel puţin un an de la data încetării subvenţiei.
Un alt punct priveşte suspendarea, până la finalul acestui an, a impozitului pe venit, a contribuţiilor şi taxelor locale pentru companiile din turism, transporturi, Horeca, cosmetică, profesii liberale, cu condiţia să menţină locurile de muncă. De asemenea, PSD propune şi o schemă de ajutor pentru ca cetăţenii să suporte creşterile de preţuri din facturile pentru energie şi gaze.
 
Bani pentru familiile cu venituri reduse
Altă măsură iniţiată de social-democraţi vizează acordarea pentru 3 luni a unei indemnizaţii de sprijin în valoare de 700 lei pe lună pentru gospodăriile cu venituri de până la 1.500 de lei pe lună şi de 300 lei pe lună pentru familiile cu venituri de la 1.501 la 2.000 lei pe lună. Banii vor fi alocaţi sub formă de vouchere pentru alimente şi medicamente.
Planul de relansare iniţiat mai are în vedere eşalonarea pentru 6 luni a obligaţiilor fiscale pentru firmele afectate, fără penalităţi şi dobânzi; susţinerea activă a mediului de afaceri prin linii de credit finanţate prin băncile cu capital de stat, CEC şi Eximbank, la dobânzi de maxim 1,7%;  termene scurte de plată pentru facturile emise de operatorii economici care lucrează pentru stat sau pentru companiile publice şi decontarea rapidă a concediilor medicale.
 
Ajutoare de stat pentru fermieri
O altă măsură priveşte exporturile despre care PSD consideră că trebuie să fie susţinute cu garanţii de stat 100% şi cu credite cu perioada extinsă de graţie.  Alte propuneri se referă  susţinerea fermierilor afectaţi de secetă sau de pandemie, printr-o schemă de ajutoare de stat de 500 de milioane de lei, dar şi la suspendarea taxelor specifice în sectorul transporturi; dublarea bugetului programului Rabla Clasic şi direcţionarea achiziţiilor instituţiilor publice de autoturisme, prin programul Rabla Plus, către cele fabricate în România.
În plus, PSD mai susţine creşterea de 10 ori a plafonului pentru programul Rabla pentru electrocasnice de la 30 la 300 milioane lei, susţinerea turiştilor şi a operatorilor de turism printr-o schemă de ajutor de stat potrivit căreia se acordă vouchere de vacanţă care pot fi utilizate până la 31 decembrie 2021, precum şi stimularea investiţiilor în cele 31 de staţiuni balneare, cu un buget alocat de 1 miliard de euro pe următorii 10 ani.
+1 -5

Comentarii

Costea Ion

2020-05-12 19:24:04


@A.AMALINEI. Hopaaa, în sfârșit un liberal care vede clar ce soartă va avea „partidul” său. Chiar, cum și de ce ați acceptat cele două mizerii: U.S.L.-ul și înfierea portocaliilor lui Băselu? Bun, USL-ul s-ar putea justifica prin dorința de a scăpa de sugativă, DAR PRIMIREA BĂSIȘTILOR ÎN „PARTIDUL” VOSTRU? Asta chiar nu am înțeles-o niciodată.

AUREL AMALINEI

2020-05-12 17:19:44


Avem un guvern care se face ca lucreaza si cand lucreaza o bajbae rau de tot.Va mai supravetui maxim o luna doua.Asta v-o spune dragi cititori un membru PNL,nu PDL.Imi este greata de actualul PNL

Costea Ion

2020-05-12 09:56:08


Până și pe tartorul șef al ciumei roșii l-a luat ta'su când voia să citească măscările în 28 de puncte. Să dăm, să subvenționăm, să oferim și să miluim, ATÂT, altceva nu știe ciuma asta. Problema-i alta, că nici frații lor din USL, febra galbenă a repetentului corcit, Horganu, nu au habar. Și ei doar pompează bani în cele mai toxice componente ale statului, serviciile secrete și de forță plus pensionarii speciali, aici intrând și asistații „pensionați” la 40 de ani.

fritz walter

2020-05-12 08:49:49


Este ușor sa arunci cu bani (pe care nu ii ai și nu te interesează de unde ar putea veni) când ești în opoziție și în campanie electorala. Am văzut și simțim și acum prăpădul pe care l-a făcut psd cât a fost la putere. Mariusica, nu ne mai prostiți asa ușor cum crezi tu!

cristian

2020-05-12 07:22:36


Acum latra catei PSD-ist prin Tara dusa in pragul falimentului care mai de care mai destept,cand au fost la putere unde erau aceste idei salvatoare?

ducu mihai

2020-05-12 05:32:01


Asta e planul care a dus la caderea de calciu a lui Ciolacu? Daca da,e f.bun de citit, asa ca abia astept sa-l citeasca si Dunca,dar cu voce tare...

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie