Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 10 martie 2022
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a publicat un ghid al programului „Noua Casă”, ce cuprinde atât detalii referitoare la valoarea şi dobânda creditelor, la garanţii şi asigurări, cât şi la paşii de urmat după ce a fost găsită o locuinţa sau care sunt motivele pentru care dosarul poate să devină invalid.
Programul a fost activat, aplicarea se face online (www.fngcimm.ro/noua-casa), iar fondul alocat de Guvern pentru 2022 este de 1,5 miliarde de lei.
Cine poate aplica
Specific, cei care doresc să aplice pentru un credit trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:
- fie să nu deţină în proprietate o locuinţă, indiferent de modul în care a fost dobândită;
- fie să deţină în proprietate cel mult o locuinţă, cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 mp şi care nu a fost achiziţionată prin programul Prima Casă (în acest caz fiind nevoie de o declaraţie pe propria răspundere).
În programul „Noua Casă” se poate înscrie orice persoană, singură sau împreună cu partenerul şi doar în condiţiile în care ambii îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale programului.
În situaţia în care unul dintre parteneri a beneficiat în trecut de creditele garantate de stat cuprinse în program şi a obţinut consultanţă din partea băncii, creditul poate fi accesat doar de partenerul care îndeplineşte condiţia legată de accesare a unei singure locuinţe, celălalt având doar calitatea de garant sau coplătitor.
De asemenea, pe lângă condiţiile enumerate, beneficiarii vor trebui să îndeplinească şi o serie de criterii de eligibilitate cerute de banca cu care au decis să lucreze.
Preţul maximal de achiziţie
Cei interesaţi pot cumpăra în cadrul programului locuinţe noi sau consolidate la o valoare maximă de 70.000 de euro, avansul minim obligatoriu fiind de 5%, iar procentul maxim de garantare de 50%.
Dacă locuinţa ajunge până la 140.000 de euro, atunci valoarea maximă a creditului va putea ajunge la 119.000 euro, cu un avans de 15% din partea beneficiarului.
Important de ştiut este că cei care vor să îşi cumpere o locuinţă care depăşeşte preţul maxim din program o pot face, însă cu condiţia achitării diferenţei din veniturile proprii.
Comisioane şi rate
Conform ghidului, pentru a afla costurile exacte ale unui credit „Noua Casă” este necesar să soliciţi informaţii băncii şi să fii pregătit de plata avansului minim obligatoriu.
De asemenea, alte costuri vor consta în:
- depozitul colateral, ce reprezintă contravaloarea a trei rate de dobândă;
- dobânda, formată din Indicele de Referinţă pentru Creditele Consumatorilor la care se adaugă o marjă de maximum 2%;
- comisionul anual de garantare, ce reprezintă 0,3%;
- costuri privind prima de asigurare a imobilului şi în taxele notariale pentru cumpărarea locuinţei.
Documentele necesare
- solicitare de garantare/solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare şi promisiunea de garantare dacă este cazul;
- documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum şi al soţului/soţiei, dacă este/sunt căsătorit/căsătoriţi, din copie certificată;
- declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului;
- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătura privată cu data certă;
- extras de carte funciară privind locuinţa ce urmează să fie achiziţionată din finanţare, eliberat cu cel mult 15 zile dinainte de data solicitării de garantare;
- certificatul de eficienţă energetică pentru una dintre clasele A, B sau C de eficienţă energetică;
- în cazul acordarii unei promisiuni de garantare se ataşează şi promisiunea unilaterală de creditare emisă de către bancă;
- în cazul achiziţionării unui imobil care a mai făcut obiectul unei finanţări garantate din cadrul programului, pentru care interdicţia de înstrăinare a expirat, acordul emis de Ministerul Finanţelor pentru înstrăinarea locuinţei achiziţionate din cadrul programului şi pentru ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu sarcini a locuinţei achiziţionate de către vânzător.
Ce să faci după ce ai găsit locuinţa pe care vrei să o cumperi
1. Asigură-te că dispui de avansul minim obligatoriu şi depozitul colateral solicitat, precum şi de bani pentru alte cheltuieli generate de cumpărarea casei.
2. Alege banca cu care vei lucra şi pregăteşte actele solicitate de bancă pentru dosarul de credit.
nu este nici un comentariu
Cinci elicoptere ale Poliției din Ucraina, de tip H 145 au ajuns miercuri după amiază la Ghimbav, unde au fost planificate pentru lucrări de mentenanță la Airbus Helicopters România. Acestea[...]
2022-03-10 citeste mai multSenatul a aprobat propunerea legislativă prin care unii salariaţi din domeniul construcţiilor de maşini vor putea ieşi mai repede la pensie
2022-03-10 citeste mai multCel mai mare experiment de fizica particulelor din lume are şi o contribuţie braşoveană. Totul a început în urmă cu 9 ani, pe când Ştefan Popa era încă student
2022-03-10 citeste mai multRidicarea stării de alertă aduce schimbări şi în domeniul gestionat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, un exemplu fiind faptul că nu se va mai acorda şomaj tehnic, însă[...]
2022-03-10 citeste mai multLa AJOFM a fost înregistrată ofertă de locuri de muncă pentru refugiaţii ucraineni, în domeniul panificaţiei şi patiseriei
2022-03-10 citeste mai mult
Adaugă un comentariu