„Regina florilor” - târâtă prin tribunale în dosarul „Sere Codlea”
Autor: Ovidiu VRÂNCEANU
Publicat la 19 decembrie 2007
Procurorii Serviciului Teritorial Oradea al Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a patru persoane în cadrul dosarului Sere Codlea, acestea fiind acuzate de prejudicierea statului cu peste cinci milioane de euro
Procurorii Serviciului Teritorial Oradea al Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a patru persoane în cadrul dosarului Sere Codlea, acestea fiind acuzate de prejudicierea statului cu peste cinci milioane de euro.
Cap de listă în acest dosar este Maria Schultz, manager al mai multor societăți agricole din județele Dolj, Bihor și Brașov, aceasta fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, și două infracțiuni de bancrută frauduloasă, în formă continuată.
Corneliu Popa, fost director general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), și Mihai Ciobanu, fost director al Direcției Urmărire Contracte din cadrul ADS, sunt acuzați de săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Cea de-a patra persoană învinuită în acest dosar este Ion Dascălu, asociat al societății Sere Codlea SA, el fiind acuzat de complicitate la bancrută frauduloasă, în formă continuată.
Privatizare fără bani
Potrivit procurorilor DNA, Maria Schutz, cu sprijinul lui Popa și Ciobanu, a indus în eroare ADS cu ocazia încheierii și derulării contractelor de privatizare a societăților comerciale Orser SA Oradea și Sere Codlea SA Brașov. DNA a stabilit că Schultz nu avea banii necesari derulării contractului și că nu a respectat clauzele din contracte care o obligau să facă investiții majore la cele două societăți. Maria Schultz a raportat unele date și investiții fictive, conducerea ADS „acordându-i” tot sprijinul. Fiind ajutată de Dascălu, Schultz, apropiată a familiei lui Adrian Năstase, a determinat conducerea celor două firme scoase la privatizare să înregistreze cheltuieli și servicii fictive, situație de natură să ducă la declararea stării de insolvență.
Licitație câștigată la numai o lună de existență
Potrivit DNA, în octombrie 2002, ADS, reprezentată de directorul general și președintele Consiliului de Administrație, Corneliu Popa, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni aparținând Orser Oradea și de concesiune a 104 hectare de teren, cu societatea agricolă Worldser Țuglui, Dolj, reprezentată de Maria Schutz. Contractul a fost încheiat în urma unei licitații câștigate de această societate agricolă, cu toate că oferise un preț pe acțiuni mai mic decât cel al contra-ofertantului, dar, față de firma concurentă, și-a asumat obligația de a realiza un program de investiții din surse proprii de peste două milioane USD în doar doi ani de la preluare. Firma doljană se înființase cu doar o lună înainte de această licitație organizată de ADS.
Pentru că Maria Schultz nu putea investi suma respectivă în doar doi ani, Corneliu Popa și Mihai Ciobanu au încheiat un act adițional, care nu avea aprobarea Consiliului de Administrație al ADS, prin care termenul în care puteau fi realizate investițiile amintite era prelungit la cinci ani.
„În perioada derulării contractului, inculpata Schutz Maria a prezentat date nereale, care atestau realizarea investițiilor asumate. În realitate, majoritatea activelor Orser SA Oradea au fost înstrăinate către SC Gini Transcom SRL Craiova (fiind, la data respectivă, una dintre societățile care făceau parte din grupul celor controlate de inculpata Maria Schutz). Înstrăinarea a fost posibilă deoarece inculpata a creat aparența unor datorii ale Orser SA către Gini Transcom, în condițiile în care existau datorii reale către alți creditori”, se arată în comunicatul DNA.
„Rețetă de succes” aplicată la Sere Codlea
Procurorii susțin că aceeași „rețetă” a fost aplicată și la privatizarea societății Sere Codlea SA Brașov. Licitația a fost organizată în septembrie 2000, iar Maria Schultz a participat cu o firmă înființată de numai două săptămâni – Asociația Agricolă Agro 2001 Țuglui, Dolj. Din nou, licitația a fost câștigată de Schultz, deoarece aceasta intenționa să facă investiții de un milion de dolari, deși oferise un preț mult redus față de competitor, nimeni altul decât proprietarul Roman SA, Ioan Neculaie.
Și de această dată Popa și Ciobanu au fost de ajutor, încheind un act adițional pentru prelungirea termenului de plată, dar și de realizare a investițiilor. Câștigătorul licitației a achitat, în cele din urmă, doar o cincime din suma anunțată în momentul tranzacției.
Subvenții ilegale
„În cursul anului 2002, inculpata Schultz Maria, în calitate de președinte al Asociației Agricole Agro 2001 Țuglui, acționar majoritar la Sere Codlea SA Brașov, a solicitat o subvenție de 70% din valoarea unor instalații de irigat prin prezentarea unor documente care atestau în mod nereal că instalațiile respective ar fi fost achiziționate de la Gini Transcom SRL Craiova. În realitate, acestea erau doar componente sau instalații pentru care s-a mai obținut subvenție. Alocația de 70% din prețul de achiziționare a instalațiilor de irigat, a fost virată de Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară Brașov în contul așa-zisului furnizor, respectiv Gini Transcom SRL Craiova, în baza documentației depuse de reprezentanții Sere Codlea SA și a verificărilor ulterioare”, se mai arată în comunicatul Biroului de Presă al DNA.
Prejudiciul creat Agenției Domeniilor Statului prin fraudele comise cu ocazia privatizării și post-privatizării Orser Oradea și Sere Codlea, precum și patrimoniului Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Brașov se ridică la peste cinci milioane de euro. Procurorii au dispus aplicarea sechestrului asigurator pe bunurile mobile și imobile ale celor patru inculpați, urmând ca dosarul să fie soluționat de Tribunalul Bihor.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu