Regenerarea orașelor monoindustriale, pe agenda CJ
Autor: Cristina BÃILÃ
Publicat la 02 februarie 2007
În ziua de 22 februarie 2007, o delegație a Consiliului Județean Brașov, formată din Vasile Butaru, vicepreședinte CJ, Ștefan Aranyoși, consilier județean, și Mihai Pascu, director în cadrul CJ, s-a deplasat la Bruxelles pentru o întâlnire oficială cu președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene din regiunea 7 Centru și cu comisarul European responsabil de Politicile Regionale, Danuta Hübner
În ziua de 22 februarie 2007, o delegație a Consiliului Județean Brașov, formată din Vasile Butaru, vicepreședinte CJ, Ștefan Aranyoși, consilier județean, și Mihai Pascu, director în cadrul CJ, s-a deplasat la Bruxelles pentru o întâlnire oficială cu președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene din regiunea 7 Centru și cu comisarul European responsabil de Politicile Regionale, Danuta Hübner. Au fost discutate probleme legate de importanța respectării legislației achizițiilor publice în derularea proiectelor cu fonduri structurale și importanța atragerii capitalului privat în cofinanțarea proiectelor de dezvoltare regională, importanța gândirii și dezvoltării la nivel regional, nu județean. România a fost invitată la implementarea strategiei Lisabona, au fost prezentate programele JEREMY (sprijinirea IMM pentru accesul la capital de risc), JASPERS (consultanță gratuită pentru proiecte de infrastructură mai mari de 25 milioane de euro) și JESSICA (regenerare urbană), importanța asumării responsabilității implementării fondurilor structurale la nivel regional, care sunt zonele-cheie pentru accesarea fondurilor structurale (promovarea IMM și modernizarea mediului de afaceri, turismul durabil, infrastructura de transport – drumuri, servicii sociale, sănătate – îngrijire în afara spitalelor, regenerarea orașelor monoindustriale, activități urbane integrate), a fost prezentat programul INTERREG III numit acum Cooperare teritorială și programele finanțate prin fondul social. „Am participat la această întâlnire, prima de profil după integrarea României în Uniunea Europeană, pentru a fi puși la curent cu ce va trebui să facem de acum încolo. Am aflat care sunt perioadele în care vom putea accesa fonduri, termenele, ce putem accesa și mai ales care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinim”, ne-a declarat Vasile Butaru.
Aderați fără strategie
Una dintre părțile negative ale României după integrarea în UE este că nu are, la acest moment, strategia de postaderare, care ar fi trebuit depusă la Comisia Europeană până în data de 31 ianuarie. „Acum nu vor mai putea fi emise ghidurile necesare accesării fondurilor europene decât prin luna mai, asta dacă până în aprilie Guvernul va realiza și depune strategia la Bruxelles”, a adăugat Mihai Pascu. Unul din programele interesante pentru Consiliul Județean Brașov și pentru care se vor depune documentații în vederea accesării de fonduri este cel legat de regenerarea orașelor monoindustriale, în județul Brașov fiind vorba despre Zărnești, Victoria și Făgăraș.
25 de milioane de euro pentru orașele monoindustriale
„Este vorba despre proiecte în valoare de până la 25 de milioane de euro și care se referă în principal la realizarea unor strategii de dezvoltare atât pe orizontală, cât și pe verticală, iar apoi și implementarea acestor programe. Aceste programe au în vedere realizarea unor strategii de dezvoltare pe 10–20 de ani și vor fi în strânsă legătură cu proiectele Agenției de Dezvoltare Durabilă (ADD) Brașov”, a mai spus Mihai Pascu. La acest moment, ADD Brașov are în lucru șase proiecte, patru pe PHARE CES, care sprijină municipalitățile în vederea elaborării studiilor de fezabilitate și proiectelor tehnice pentru colectarea deșeurilor, canalizare și sisteme de apă. Alte două proiecte sunt pe domeniul cultural, pe programul european Cultura 2007–2013. „Un accent deosebit s-a pus în cadrul acestei întâlniri pe capacitatea administrativă de a avea oameni bine pregătiți care să gestioneze fondurile structurale, să nu se ajungă la recuperarea de fonduri, să fie respectată legislația privind achizițiile publice. În ceea ce privește cofinanțarea pentru fondurile structurale, recomandarea celor de la Bruxelles a fost aceea de a fi atras în parteneriat capitalul privat”, a completat Vasile Butaru.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu