Reflexul totalitar

Am spus-o și cu un alt prilej: dintre toate ramurile Justiției cea mai nereformată rămâne Parchetul, Procuratura. Aici se văd cel mai bine marker-ii de tip totalitar care îi identifică codul genetic. Nu DNA. Ci ADN. Deunăzi a făcut vâlvă decizia CSM-ului de a da undă verde solicitării de arestare a judecătorului Costiniu. Este una fără precedent și se datorează – la fel ca și în cazul șoferului deberdeu din Craiova, care a omorât cu pumnii un pieton prea lent pentru graba sa – atmosferei create de presă în jurul acestui caz. Aproape de înțeles reținerea doamnei Florica Bejinaru de a comenta cazul – n-a catadixit nici măcar să confirme sau să infirme decizia – în condițiile în care avem de-a face cu un înalt magistrat. Că procurorii îl vor arestat, este de înțeles. Arestul este soluția miraculoasă de la care aceștia așteaptă completarea unui dosar făcut în pripă sau cu probe subțiri. Or, în întregul „caz Voicu”, probele sunt mai mult decât firave. Arestul este speranța – pentru că acolo, de regulă, se frâng voințele și cedează nervii. Există o cazuistică extrem de bogată și de sugestivă în materie și pe acest element s-a bazat, aproape în totalitate, justiția penală comunistă. Atunci cercetarea era sinonimă cu arestarea. Erau rarisme cazurile în care cineva era judecat în libertate. Arestul era numitorul comun al fazei de cercetare și învinuire. Iar rezultatele erau pe măsură: instanțele n-aveau altceva de făcut decât să condamne pe baza probelor obținute cel mai adesea prin forță sau presiune psihologică. Ne place să credem că într-o justiție democratică lucrurile stau altfel. Că arestul reprezintă excepția de la regulă și se datorează unor motive cât se poate de clare. În realitate, constatăm că în timp ce infractorii periculoși, violenți, găsesc întotdeauna înțelegere, Parchetul este nemilos cu personaje de felul judecătorului Costiniu. Mi-e greu să înțeleg de ce este musai ca acesta să fie băgat la arest – unde oricum va ajunge, dacă va fi găsit vinovat – și nu poate fi judecat în libertate? De ce nu poate fi supravegheat suficient de atent ca să nu intervină și să falsifice probe sau să influențeze martori? Chiar și în cazul lui Voicu – care nu beneficiază de aceeași prezumție (publică) de nevinovăție – ce rezolvă arestul? Evident, în condițiile în care anchetatorii respectă procedura și nu recurg la mijloace incorecte? Arestarea este un reflex totalitar și atâta timp cât el va persista în mentalitatea curentă a procurorilor nu vom putea fi convinși că avem o justiție democratică.