„Redescoperă valorile” - proiect românesc de îmbinare a turismului cu vinurile
Autor: Cristina BÃILÃ
Publicat la 10 iunie 2010
Turismul și vinurile sunt elemente de atracție pentru turiștii români și străini, numai că până acum acestea două nu au fost combinate în pachete turistice speciale
Turismul și vinurile sunt elemente de atracție pentru turiștii români și străini, numai că până acum acestea două nu au fost combinate în pachete turistice speciale. Acum însă, se fac primii pași pentru promovarea împreună a celor două produse. Astfel că ieri, la Brașov a fost prezentat proiectul „Redescoperă valorile”, susținut de JIDVEI România și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) din județul Brașov și implementat de către agenția de publicitate Groove Hour, Constanța. „Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, România are în fiecare an peste 7 milioane de turiști români și străini. Iar Valea Prahovei și județul Brașov atrag peste un milion dintre aceștia. Tocmai de aceea, trebuie să gândim variante cât mai atractive în special în a ne prezenta cât mai complet în fața potențialilor turiști. «Redescoperă valorile» este primul proiect de responsabilitate socială realizat de Jidvei România și urmă-rește valorificarea și promovarea siturilor de patrimoniu național din Județul Brașov”, susține Ionuț Gliga, director al APDT Brașov.
Proiectul „Redescoperă valorile” urmărește informarea și educarea turiștilor față de patrimoniul cultural național și reținerea lor cât mai mult timp în zonele de vacanță prin informare. Prin acest proiect Jidvei devine vector de promovare a patrimoniului național. „Turistul este genul de consumator curios, interesat de locuri și oameni noi, de informații noi și, în consecință, deschis către consum. Cheltuiește, pe timpul șederii, cel puțin aceeași sumă plătită pe tot pachetul turistic crescând astfel gradul de bunăstare al zonei în care își petrece vacanța”, a mai spus Ionuț Gliga. În cadrul implementării proiectului vor fi realizate și distribuite gratuit 125.000 de pliante de informare. Proiectul presupune tipărirea și diseminarea a 125.000 de pliante cu informații despre edificii de cult, muzee, biserici fortificate, locuri de vizitat si monumente istorice din orașul și din județul Brașov. Acestea vor fi prezente în zonele de trafic maxim cum sunt recepții de hotel, muzee, restaurante pe Valea Prahovei, Litoral și Tulcea.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu