Răzvan și FC Brașov, cu gândul la promovare!
Autor: Dan VINTILA
Publicat la 03 iulie 2007
FC Brașov a început pregătirea sezonului care va debuta pe 11 august, ieri, când noul tehnician al formației, Răzvan Lucescu, a sunat adunarea la Stadionul Silviu Ploieșteanu
FC Brașov a început pregătirea sezonului care va debuta pe 11 august, ieri, când noul tehnician al formației, Răzvan Lucescu, a sunat adunarea la Stadionul Silviu Ploieșteanu. Chiar dacă Lucescu junior a făcut cunoștință cu elevii săi la Mamaia, antrenamentele propriu-zise au început luni sub Tâmpa. Așa cum era de așteptat, venirea lui Răzvan Lucescu pe banca tehnică a stârnit interes în rândul fanilor, aceștia fiind prezenți în număr mare încă de la primul antrenament desfășurat pe Stadionul ICIM. Tehnicianul echipei a vorbit ieri despre obiectivele formației, bineînțeles cuvântul de ordine este promovarea, dar toastă lumea este conștientă că va fi un război lung și dificil, dar și despre situația lotului pe care îl are în acest moment la dispoziție. Dacă în privința jucătorilor de câmp situația este una bună, postul de portar pare a fi călcâiul lui Ahile la echipă, această săptămână fiind decisivă pentru completarea acestui compartiment. Răzvan a pus preț ieri și pe noile achiziții, jucători cu experiență, lucru extrem de important având în vedere faptul că acest sezon este unul lung, cu meciuri extrem de grele, în fața unor adversari cu nume în fotbalul românesc, Sportul Studențesc, Petrolul Ploiești sau FCM Bacău
Divizionara secundă, FC Brașov, a revenit din scurta vacanță în urmă cu cinci zile și au descins la Mamaia, unde jucătorii au mers împreună cu familiile. Dacă pentru soții sau prietene au fost momente adevărate de vacanță și relaxare, pentru jucători, așa cum spunea Răzvan Lucescu, au fost primele zile de muncă. A fost, este adevărat, o readaptare la efort, dar nu a fost o prelungire, așa cum credeau unii, a vacanței.
Noul antrenor al galben-negrilor a sunat adunarea pentru prima dată în acest sezon sub Tâmpa, aseară, când a programat primul antrenament pe stadionul ICIM. Alături de Răzvan Lucescu au fost secunzii Daniel Isăilă, Cristian Petre, Andrei Șanta și preparatorul fizic Diego Longo, dar și jucătorii: Ionuț Voicu, Andrei Poverlovici, Ion Dumitru, Marian Cristescu, Mihăiță Chipciu, Cătălin Dedu, Sabrin Sburlea, Sorin Gheju, Atilla Hadnagy, Robert Ilyeș, Cristi Ionescu, Marian Constantinescu, Mihai Ro-man, Adăscăliței , Neagu, Mihai Roman, Marcel Șandor și Nae Constantin.
Conferință de
presă inedită
Înainte de a pleca la antrenamentul de pe ICIM, Răzvan Lucescu a făcut o conferință de presă ad-hoc în holul stadionului Silviu Ploieșteanu, în care a punctat câteva aspecte despre echipă, pregătire și situația actuală a lotului. „Practic, noi am început de miercurea trecută. Noi am fost la mare, dar numai doamnele au făcut plajă, noi ne-am început activitatea”. Referitor la cea ce s-a transferat, noul coach brașovean a completat: „Nu fac aprecieri și comentarii. Eu zic că s-au făcut niște transferuri importante. S-au adus jucători cu experiență, doi dintre ei au jucat sferturi de finală de Cupa UEFA. Au câștigat trofee la viața lor și au o bogată experiență în spate. Le-am și spus, le-am comunicat celorlalți jucători că este important să stea pe lângă ei, să-i întrebe, să afle din experiența lor, pentru că numai așa se poate transforma o mentalitate de divizie B într-una de învingători. Noi, anul acesta, trebuie să câștigăm campionatul diviziei B. Este un campionat, deci la sfârșitul unui an de muncă sperăm să avem o mare satisfacție”.
Postul de portar,
complet descoperit
Răzvan Lucescu s-a referit și la ce să ne așteptăm la viitoarele transferuri. „Suntem încă descoperiți într-unul sau două posturi. Portarul este cel mai important în acest moment, pentru că este total descoperit, nu avem niciunul în a-cest moment. O echipă, ca să fie puterni-că, are nevoie de un portar foarte bun, care să dea siguranță și echilibru. Mai avem o săptămână până la plecarea în Elveția și eu sper să plecăm cu un lot de 22 de jucători, din care doi să fie portari”.
În această săptămână echipa se pregătește în oraș, cu câte unul sau două an-trenamente pe zi, iar sâmbătă va avea loc primul meci amical-test, cu un adversar încă necunoscut. Marțea viitoare se va pleca într-un turneu de pregătire în Elveția, pentru 12 zile.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu