Război etnic la Racoș
Autor: Andrei CONSTANTIN
Publicat la 06 aprilie 2009
Mai mulți rromi i-au luat la bătaie pe localnicii maghiari care se aflau într-un bar din localitate. În urma încăierării, spiritele s-au inflamat în întreg satul, iar oamenii spun că, din cauza rromilor, au ajuns să se teamă să mai iasă din case
Mai mulți rromi i-au luat la bătaie pe localnicii maghiari care se aflau într-un bar din localitate. În urma încăierării, spiritele s-au inflamat în întreg satul, iar oamenii spun că, din cauza rromilor, au ajuns să se teamă să mai iasă din case. Pentru a
preveni un conflict sângeros, la Racoș au fost mobilizate în aceste zile mai multe echipaje ale jandarmilor și polițiștilor
Rromii și maghiarii s-au luat la bătaie, sâmbătă la prânz, într-un bar din Racoș. Patru oameni au ajuns la spital și au nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, după ce au fost loviți de alți patru localnici. Totul s-a întâmplat din cauza faptului că victimele vorbeau ungurește. „În jurul orelor 15.40, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost alertat de un cetățean, prin Serviciul 112, cu privire la faptul că, într-un bar din comuna Racoș, a avut loc o altercație între mai multe persoane aflate în incinta barului. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, Marcel D., în vârstă de 22 de ani, Nicolae D., de 29 de ani, Viorel D., de 34 de ani, și Tudor L., în vârstă de 39 de ani, după ce au consumat băuturi alcoolice împreună cu Ioan A., de 30 de ani, Nicolae P., de 54 de ani, Incze L., de 21 de ani, și Incze L., de 45 de ani, i-au lovit pe aceștia cu pumnii și palmele, după care au fugit din bar”, a declarat comisarul șef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov.
Cele patru persoane bătute au fost transportate cu mai multe ambulanțe la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Medicii le-au acordat primele îngrijiri, după care pacienții au plecat acasă.
Sătenii s-au adunat
la Primărie
Oamenii legii au început să îi caute pe cei patru la domiciliile lor, dar nu i-au găsit. În aceste condiții au fost începute procedurile de căutare și nu mai puțin de 15 polițiști și 20 de jandarmi au acționat în echipe mixte. Aceștia au reușit să calmeze spiritele, deoarece în localitatea Racoș, peste 100 de oameni s-au adunat în fața Primăriei în semn de nemulțumire față de cele întâmplate. „Primarul localității Racoș a sesizat telefonic Jandarmeria cu privire la faptul că s-a produs un conflict spontan. Conflictul a fost generat de patru cetățeni de etnie rromă, care au agresat la un bar din localitate alte persoane de etnie maghiară. Rromii au mai agresat în afara localului alte două persoane, după care au plecat spre cartierul unde locuiesc. Evenimentul a produs indignarea comunității, aproximativ 100 de persoane ieșind în stradă și cerând vehement autorităților să ia toate măsurile necesare pentru a se instaura o stare de normalitate. Au fost mobilizate mai multe efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile «Burebista» Brașov și din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov. Pentru a preveni declanșarea unor violențe și degenerarea într-un conflict interetnic între români și maghiari, pe de o parte, și rromi, de cealaltă parte, au fost constituite echipe mixte de jandarmi, polițiști și polițiști comunitari, care au patrulat în localitate”, a declarat locotenent colonelul Dan Străuți, ofițerul de relații publice a Grupării de Jan-darmi Mobile „Burebista” Brașov.
Zeci de audieri
Până acum au fost audiate peste 30 de persoane. Cei patru agresori sunt cercetați pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale de care vor avea nevoie victimele, anchetatorii vor putea stabili și încadrarea juridică pentru agresiune. De acest caz a fost informat și prim-procurorul Parchetului Rupea. „Situația din localitate va fi monitorizată în zilele ce urmează, iar în zonă vor fi prezente permanent efective ale forțelor de ordine”, a adăugat Dan Străuți.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu