Răspund de viaţa altora, dar vor să-şi ştie deciziile neştiute

Au chemat-o pe Azota Popescu, preşedintele Asociaţiei Catharsis, în judecată şi două dintre publicaţiile care au dezvăluit ce i-au făcut lui Valentin Fudulu şi au cerut de la fiecare câte 100.000 de lei drept daune. Motivul: cei care au făcut dezvăluirile le-au prejudiciat imaginea, le-au provocat daune care au condus la deteriorarea stării de sănătate şi la pierderea unor beneficii la locul de muncă. Cele două sunt Milena Popa, fostă şefă a Centrului de Plasament Hărman, şi asistentul social Diana Balaban. Niciuna din cele două, însă, nu a spus că dezvăluirile făcute de Azota Popescu nu ar fi conforme cu realitatea. Mai mult, am făcut o scurtă investigaţie jurnalistică şi am  aflat câteva lucruri interesante.
Astfel, Valentin Fudulu a fost abandonat de mamă după ce a fost victima unui incendiu şi a rămas fără o mână şi fără un picior. Cum era şi firesc, copilul a fost încadrat în grad de handicap grav. Cum legea din ţara noastră a fost mult timp cel puţin stranie, copilul trebuia să se prezinte în fiecare an la comisie pentru reînnoirea certificatului. Statul român este unul optimist, care speră ca fiecărei persoane care i-a fost amputat un membru, acesta să îi crească, la un moment dat, la loc. Din informaţiile noastre, încă nu s-a întâmplat să îi crească vreunei persoane membrul lipsă, dar noi, românii, suntem nişte optimişti incurabili.
Revenind la Valentin, după ce a fost încadrat, până în 2017, inclusiv, în gradul de handicap grav, în 2018 a venit şi surpriză! Evaluat de un alt medic, Valentin Fudulu a fost încadrat în gradul de handicap accentuat, adică unul cu probleme mult mai mici decât până atunci! Să nu uităm că adolescentul nu are o mână şi un picior. Mai mult, membrele sunt amputate de deasupra cotului, respectiv, genunchiului.
Cert este un alt fapt. Am discutat la telefon cu şefa centrului din Vâlcea, unde a ajuns Valentin în 6 februarie 2019 şi ne-a spus că, dacă ştia că adolescentul nu are o mână şi un picior, nu ar fi fost de acord cu transferul lui. Şefa centrului a şi prezentat motivele pentru care nu putea fi de acord cu acest transfer, unele nu numai legale, ci şi foarte pertinente. În centrul de la Vâlcea nu există personal specializat pentru copii cu asemenea dizabilităţi, acesta fiind principalul motiv pentru care transferul nu se putea face. De altfel, la centrul în care a ajuns, Valentin a dormit mult timp îmbrăcat, pentru că îi era ruşine să fie văzut de ceilalţi copii – toţi sănătoşi - că nu are o mână şi un picior. Din acest motiv, proteza, care nu era una de calitate, i-a produs o rană care s-a agravat cu fiecare zi care trecea şi a fost la un pas de o problemă extrem de gravă. Şansa lui s-a numit Azota Popescu, care a reuşit să îl readucă Valentin în locul în care a crescut şi de unde plecase fără voia lui.
Întors la Braşov, Valentin a fost luat în plasament de Azota Popescu, care, cu ajutorul unor oameni cu suflet uriaş, l-a dus la Târgu Mureş, unde i-au fost montate două proteze de ultimă generaţie, una pentru mână şi alta pentru picior. Valentin a urmat un program de gimnastică pentru acomodare, iar acum se mişcă mult mai bine şi este elev la liceul pe care şi-a dorit să îl urmeze.
Acum ne întoarcem la cele două angajate ale DGASPC Braşov. Una dintre acestea a depus ca probă la procesul în care solicita daune o adeverinţă medicală în care este diagnosticată cu o problemă psihică gravă şi i s-a recomandat un tratament medicamentos, afecţiune apărută, din câte spune ea, ca urmare a dezvăluirilor Azotei Popescu. Cu toate acestea, angajată în cauză lucrează în continuare cu copiii de la un centru care aparţine de DGASPC Braşov şi ia, zilnic, decizii care influenţează viaţa şi viitorul unor copii.
În final, nici instanţele din România nu au regulile clare. Astfel, la solicitarea avocatului celor două, mărturia lui Valentin nu a fost permisă, deoarece s-a considerat că minorul, deşi are aproape 18 ani, este influenţat de faptul că a locuit cu Azota Popescu mai multe luni. Aceasta chiar dacă Valentin ar fi putut fi audiat de judecător şi minorul să fie în aceeaşi încăpere cu magistratul. Decizia Judecătoriei Braşov poate fi considerată una firească, dacă nu ar exista o altă decizie, luată de Tribunalul pentru Minori şi Familie, tot în acest an. Într-un alt caz, deşi minoră audiata are doar 9 ani, iar aceasta s-a aflat în aceeaşi încăpere cu reprezentanta uneia din părţi (care putea, în mod evident, să o influenţeze pe minoră), instanţa a acceptat mărturia copilei şi, pe baza acesteia a luat decizia.
Valentin Fudulu este un tânăr care a rămas fără o mână şi un picior în urma unui incendiu petrecut în gospodăria familiei sale, pe când era un bebeluş. De atunci a fost abandonat de mama sa şi a crescut în instituţiile statului. Până în februarie 2019, când avea 15 ani şi era în clasa a opta, a crescut la un centru din Hărman. În 6 februarie 2019 a fost trezit la 5 dimineaţa şi dus la Casa Andreea din judeţul Vâlcea, deoarece mama sa se mutase în judeţul Vâlcea. Aceasta declarase, însă, că este la zeci de kilometri de centrul de plasament şi nu are posibilitatea să îşi viziteze fiul. Cu toate acestea, fără ca nimeni să-l întrebe ce vrea, Valentin a fost transferat ca o „valiză”, din pixul unor funcţionari, la Vâlcea, printre străini.
Povestea mai pe larg a putut fi citită în mai multe numere ale ziarului din 2019.