Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 23 noiembrie 2018
Firma care realizează lucrările va încerca să închidă zilele acestea o casetă de lărgire care blochează accesul la un drum şi la 7 proprietăţi
A devenit o tradiţie a ultimilor ani ca DN 73 să „intre în iarnă” cu emoţii. În anii trecuţi, în prag de iarnă se acopereau gropile. Anul trecut, când pe sectorul Braşov – Cristian a intrat în modernizare prin proiectul european, pe ultima sută de metri au fost terminate casetele de lărgire şi s-a turnat asfalt. Acum, a venit rândul Râşnovului să aibă probleme, pentru că firma care realizează lucrările a deschis o casetă de lărgire la ieşirea spre Bran şi a fost „luat prin surprindere” de sezonul rece.
Astfel, joi, într-o conferinţă de presă, primarul Râşnovului a prezentat stadiul lucrărilor de pe sectorul din DN, care trece prin oraş. „Constructorii spuneau că vor mai turna încă un strat de asfalt, însă nu au mai făcut lucrul acesta, astfel că artera a rămas la stadiul de strat de bază. Aceasta nu este, însă, cea mai mare problema. Grav este că au lăsat descoperită o casetă de lărgire cu o lungime de aproximativ 200 de metri, la ieşirea spre Bran, între străzile Alecu Russo şi Tudor Vladimirescu, astfel că este blocat accesul spre un drum, dar şi la şapte proprietăţi. Practic, având în vedere starea actuală a drumului, ni ştiu cum se va realiza deszăpezirea”, a declarat Butnariu. Totodată, el a amintit că tot constructorul care se ocupă de modernizarea DN 73 trebuia să facă şi lucrările de relocare reţelelor de utilităţi. „Nici aceste intervenţii nu au fost finalizate. Am avut săptămâna trecută o discuţie cu reprezentanţii constructorului. Ei au relocat o conductă de apă şi, aproximativ o lună au lăsat o groapă în faţa liceului din localitate. De asemenea, constructorul a mai lăsat o groapă de acest gen şi într-o altă zonă. În mod normal, ei ar fi trebuit să facă şi branşamentele, apoi să repare trotuarele”, a mai declarat primarul, care a anunţat şi faptul că managerul de proiect desemnat iniţial a demisionat.
„Din păcate, în cazul acestui proiect, noi, ca autoritate locală nu putem face nimic, pentru că este vorba de o investiţie derulată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere”, a continuat Butnariu.
Asfalt provizoriu, până la primăvară
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, Robert Elekes, a declarat că firma planul de management al traficului, aprobat de Poliţie, expiră în 23 noiembrie, ceea ce înseamnă că de la această dată ar trebui încheiate lucrările. Totuşi, acesta a precizat că în urma discuţiilor cu constructorul, acesta a anunţat că în acest weekend va termina lucrările la caseta de lărgire de la ieşirea spre Bran. „Reprezentanţii firmei au precizat că vor turna un strat de asfalt, astfel încât să se poată circula în cursul iernii pe această porţiune. Este o intervenţie provizorie, pentru că la primăvară acesta va fi înlocuit, asta pentru că acum nu se mai pot respecta normativele în vigoare, care prevăd că asfaltul trebuie turnat atunci când sunt temperaturi mai mari de 10 grade Celsius. De asemenea, ei au anunţat că vor realiza şi rampe de acces către cele 7 proprietăţi şi către drumul afectat de lucrări”, a explicat Elekes.
Acesta a mai spus că după terminarea acestor intervenţii se vor demonta şi semafoarele existente în zonă.
Potrivit datelor DRDP, anul acesta constructorul a finalizat cinci perechi de casete de lărgire între Râşnov şi Bran.
Lucrările de modernizare a DN 73 (Braşov – Piteşti, cu o lungime totală de 103,25 km ), proiect pentru care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a obţinut o finanţare europeană, sunt realizate de Asocierea Azvi SA - Straco Grup SRL – Piomar Development – Tractebel. Conform datelor disponibile ieri pe site-ul CNAIR, în prezent, lucrările sunt realizate în proporţie de 38.50%, iar termenul estimat de finalizare a proiectului este luna decembrie 2019, în condiţiile în care şantierul a fost deschis în 19 mai 2014. Valoarea totală a contractului este de 275,86 milioane lei, fără TVA, finanţarea europeană a fost obţinută prin Programul Operaţional Transporturi 2007 – 2013, însă, cum lucrările nu au fost terminate la timp, proiectul a fost „fazat”, astfel că acum proiectul este implementat acum prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014 – 2020.
Foto: Arhivă
Primăria Sânpetru îşi va asigura energia electrică necesară iluminatului stradal şi instituţiilor publice, realizând astfel o economie semnificativă la bugetul local si contribuind[...]
2026-08-10 citeste mai multTrei noi membri au fost numiţi în Consiliul de Administraţie al Parcului Industrial Carfil, vineri, 7 august, în urma unei unei şedinţe de îndată convocată la Consiliul Judeţean[...]
2026-08-10 citeste mai multÎnchisă în urmă cu mulţi ani, după ce sistemul centralizat de termoficarea a intrat în colaps, fosta centrală termică de cartier din Valea Cetăţii din Braşov va intra reabilitare. Lucrările[...]
2026-08-10 citeste mai multMedic din Ucraina, stabilit în 2013 la Braşov. Acesta a venit de la Nurnberg şi a avut parte de o primire specială
2026-08-10 citeste mai multINFORMARE SC CORAL IMPEX SRL, ÎN CALITATE DE PRESTATOR DE SERVICII DE DERATIZARE, DEZINSECŢIE, DEZINFECŢIE, ÎN BAZA CONTRACTULUI DE PRESTĂRI SERVICII NR. 207/94518/29.06.2023 ÎNCHEIAT[...]
2026-08-10 citeste mai mult
nebunu
2018-11-23 20:59:39
acestor firme de tot rahatul sa le fie rusine. niste jigodii de patroni care iau bani pe nimic. de asta nu merge tara. numai de inselat si furat e bun romanul