Răpirea din Serai

Culmea ar fi fost ca pe fundalul imaginilor trimise de terorişti cu cei trei ziarişti români să fie chiar carpeta cu „Răpirea din Serai” – cea atât de populară în România de dinainte de 89, importată pe şest de marinarii care mai aveau acces în Orient şi care astfel mai scoteau un ban din bişniţă.

Cu siguranţă că lui Traian Băsescu îi era binecunoscută carpeta cu pricina când a aflat vestea. Veste care l-a introdus până în gât în mecanismele serviciilor secrete cărora le-a preluat, practic, controlul, din motive de securitate naţională. 

Acela a fost momentul în care a început să-i ignore pe şefi, pe care i-a simţit că nu stăpânesc cu adevărat lucrurile şi să-i cultive pe adjuncţii pe care i-a promovat şi care l-au servit cu credinţă în special în delicatul episod al celei de a doua suspendări.

După zece ani, răpirea ziariştilor continuă să rămână o enigmă. Iar răspunsurile pe care le-ar fi putut oferi dosarul anchetei rămân ferecate încă vreo patru decenii, până când lumea va fi uitat complet episodul.

Ni-l reaminteşte însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a deschis un dosar ca urmare a plângerii lui Vadim, care îi acuză pe Băsescu şi Blaga că au oprit în folos personal sau de partid o parte din banii oferiţi drept răscumpărare. Vadim a preluat o afirmaţie făcută de fostul procuror Ciprian Nastasiu în cartea pe care a publicat-o acesta după ce s-a retras din Parchet.  Iniţial, dosarul a primit NUP, pentru că Băsescu beneficia de imunitate în calitatea de preşedinte pe care o deţinea.

Nu ştiu ce clarificări vor putea oferi cei doi, mai ales că din punct de vedere oficial, statul român a negat plata unei răscumpărări. Hayssam a fost cel care oferise cele patru milioane de euro – în fond sperând să poată scoate aceşti bani din ţară.

Povestea rocambolescă a răpirii continuă să suscite controverse. Mai întâi, de ce expediţia pusă la cale de afaceristul sirian cu concursul unui canal TV nu a stârnit în nici un fel interesul serviciilor. Era, în fond, vorba de o zonă mai mult decât fierbinte, iar traficul înspre Irak ar fi trebuit să fie monitorizat cu atenţie. Apoi, care a fost rolul real al doctorului Yassin – arabul cel cinstit – şi dacă Hayssam a avut cu adevărat acces la Cotroceni pentru a discuta direct cu preşedintele. Confuză rămâne şi situaţia lui Munaf, cu surprinzătoarea sa condamnare la moarte şi salvarea lui, ca cetăţean american. Bomboana pe colivă rămâne însă dispariţia din ţară a lui Hayssam de sub nasul serviciilor secrete! Aici poate că ar trebui clarificate, mai devreme de următorii 40 de ani, rolul pe care l-a jucat sirianul ca agent dublu acoperit – despre care nu se mai vorbeşte nici măcar acum, când acest lucru ar fi posibil.

Cât despre bani, chestiunea este atât de delicată încât nu cred că cineva ar mai reuşi să o clarifice.