Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 05 aprilie 2023
Rafael Nadal (foto stânga) şi Carlos Alcaraz (foto dreapta) s-au retras de la turneul de la Monte Carlo. Cel mai bun jucător din istorie pe suprafaţa roşie a precizat că este incomplet refăcut după accidentarea la gamba stângă, informează AFP. „Nu sunt încă pregătit să concurez la cel mai înalt nivel. Nu pot juca într-unul dintre turneele cele mai importante din cariera mea, Monte Carlo”, a scris fostul număr unu mondial într-un mesaj postat pe contul său de Twitter. Campionul iberic, cu 22 de trofee de Grand Slam în palmares, care a ieşit luna trecută din Top 10 ATP pentru prima oară în aproape 18 ani, nu a mai participat la nicio competiţie din circuitul profesionist după eliminarea sa în turul al doilea la Australian Open, la jumătatea lunii ianuarie. În vârstă de 36 de ani, Rafael Nadal a câştigat de 11 ori titlul la Monte Carlo (un record), cel mai recent triumf al său pe zgura din Principat fiind înregistrat în 2018, când l-a învins în finală pe japonezul Kei Nishikori. Turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo dă startul sezonului pe zgură, care se va încheia cu turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, favoritul lui Nadal, pe care acesta l-a câştigat de 14 ori în cariera sa, record absolut. Carlos Alcaraz, numărul 2 mondial, a anunţat marţi că nu va participa la turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, programat în perioada 8-16 aprilie, care dă startul sezonului pe zgură în circuitul profesionist masculin, informează AFP şi EFE. „După două luni în străinătate, sunt fericit să mă întorc acasă, dar trist pentru că mi-am încheiat meciul meu din semifinale la Miami cu un disconfort fizic. După ce l-am vizitat astăzi pe medicul meu la Murcia şi am fost evaluat, nu voi putea merge la Monte Carlo pentru a începe sezonul pe zgură. Am o artrită postraumatică la mâna stângă şi disconfort muscular la coloana vertebrală, care necesită odihnă pentru a putea înfrunta tot ceea ce urmează. Ne vedem în 2024 la Rolex Monte Carlo Masters”, a scris Alcaraz pe contul său de Facebook.
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu