Rădăcinile răului: banii pentru partid!

Tot acest vârtej de reţineri, audieri, inculpări şi trimiteri în judecată are un numitor comun: indiferent despre ce este vorba, “rădăcinile” afacerilor sunt politice. Mai exact, ţin de procesul colectării de fonduri pentru partide în vederea confruntărilor electorale. Pe acest fond au loc cele mai neruşinate dijmuiri care îndreaptă grosul banilor spre buzunarele şi conturile celor implicaţi. O estimare superficială din partea unor cunoscători ai domeniului se referă la faptul că mai mult de jumătate din bani rămân în mâinile colectorilor.
Schema e simplă: oamenii de afaceri care doresc să-şi continue activitatea la adăpost de şicane, contribuie periodic cu sume care reflectă un procent din beneficiu. Banii ăştia ajung la intermediari care fac legătura cu factorii de decizie. Aceştia sunt numiţi în funcţii în principal în acest scop: să colecteze anumite sume, care sunt stabilite de responsabilii politici din fiecare partid. Banii ajung doar rareori în conturile legale ale partidelor: deobicei, din ei se fac plăţile pentru servicii neimpozabile. Nu există un sistem care să garanteze că sumele care se  strâng de la “contribuabili” sunt aceleaşi cu cele care ajung la trezorierii partidului. Iar aceştia se tem ca de dracu’ să ţină vreo evidenţă. Evidenţele sunt verbale şi, deci, necontrolabile. O comparaţie între ceea ce cheltuie legal partidele, şi ceea ce folosesc real ar arăta că evaziunea fiscală efectuată în acest fel este una dintre cele mai mari.
O imagine parţială a acestui circuit reiese din dosarul Microsoft şi din cele conexe: profitul obţinut de furnizorii de servicii este împărţit cu cei care au asigurat circuitul mitei şi care fac şi împărţeala. Aproape toate instituţiile producătoare de beneficii sunt “impozitate” în acest fel: sumele enorme vehiculate în dosarele de retrocedări nu puteau să rămână nedijmuite, iar un întreprinzător de talia lui Cocoş asta a făcut, profitând de influenţa şi protecţia pe care i-o oferea o nevastă ale cărei relaţii cu şeful statului erau de notorietate. Adeseori, pe circuitul şpăgilor intră şi justiţia, iar dacă cineva doreşte să aibă o imagine a nivelului mitei din acest domeniu nu are decât să calculeze valoarea retrocedărilor acordate prin instanţele de judecată care îşi opreau partea lor, indiferent dacă solicitantul era îndreptăţit sau uza de falsuri la care se puteau închide ochii.
O revizuire drastică a sistemului de funcţionare a partidelor ar avea darul să reducă, în mare măsură, nivelul corupţiei în general. Pentru că, adiacent acestui circuit, funcţionează o serie întreagă de alte circuite secundare, bazate pe acelaşi sistem de protecţie şi de presiuni. Este o veritabilă caracatiţă pe care toate partidele politice o cunosc şi de care uzează fără excepţie. Azi este rândul celor care au fost la putere în ultimii zece ani. Nu va trece mult până va veni şi rândul celorlalţi. Dacă, bineînţeles, aceleaşi interese politice nu vor bloca, în numele democraţiei, circuitele justiţiei în care va fi imposibil să nu-şi facă locul şi abuzuri sau erori, care vor conta mai mult decât efectul benefic al campaniei. Căci despre o campanie vorbim, în condiţiile în care dosare vechi, de peste zece ani unele, au fost ţinute în rezervă din varii interese. Tot politice…