Puţulăi şi maţe-fripte. Cele mai „neruşinate” mâncăruri româneşti

Ţara noastră se poate lăuda cu o bogăţie şi o varietate aparte de preparate culinare, o infuzie de influenţe şi arome, împachetate bine româneşte. În multitudinea de bunătăţi se găsesc şi câteva feluri de mâncare, care prin denumirea lor pot întoarce stomacul pe dos sau provoca oarece jenă.
Bucătăria românească este renumită pentru diversitate, gustul delicios al preparatelor, dar şi pentru unele mâncăruri de-a dreptul inedite sau scandaloase (cel puţin ca denumire). Cu influenţe diverse, turceşti, ruseşti, austriece, ungureşti, sârbeşti, bulgăreşti, tătărăşti, ucrainene, poloneze şi ruseşti, gastronomia românească are un răspuns pentru orice moft sau preferinţă culinară.
Există şi o serie de preparate tradiţionale, aproape uitate, care vin să confirme pitorescul bucătăriei autohtone. Printre acestea se numără şi cele care întorc stomacul pe dos celor sensibili, atunci când le aud denumirea sau îi fac pe cei pudici să roşească, o mostră perfectă a spiritului hâtru şi burlesc al ţăranului român. Odată gustate, însă, toată jena se pierde ca prin farmec şi din adevărate sperietori gastronomice devin delicatese fără drept de apel. „Adevărul” vă prezintă trei dintre cele mai „scandaloase” preparate româneşti tradiţionale.

Maţe-fripte, de la sărăcie la o provocare culinară românească
Atunci când auzim expresia „maţe-fripte” automat ne ducem cu gândul la explicaţia pe care ne-o oferă Dicţionarul Explicativ al Limbii Române sau tradiţia expresiilor populare. Adică la o persoană săracă, care nu are ce mânca. De aici şi ideea de „maţe-fripte”. Puţini ştiu, însă, că maţe fripte reprezintă denumirea unui preparat culinar. La prima vedere dacă este să ne luăm după nume şi după ingrediente, multora le-ar întoarce stomacul pe dos. Închipuiţi-vă ideea de a consuma intestine.
Dacă reuşim să ne învingem blocajele psihologice şi autosugestia care se poate instala subtil odată cu toate gândurile nepotrivite care ne bântuie mintea, atunci vom descoperi o adevărată delicatesă. Preparatul este originar din regiunea Banatului şi are cu siguranţă influenţe balcanice puternice, sârbeşti, greceşti. Cu toate aceastea a fost făcut după gustul şi sufletul românului. Aşa cum indică şi denumirea, maţe fripte se face din intestine de animal domestic. Sunt preferate cele de miel, dar nu sunt excluse şi cele de vită sau de porc. Nu neapărat un semn al sărăciei cât al spiritului economicos al ţăranului bănăţean care nu dorea să piardă nimic din animalul sacrificat.
Există mai multe variante de maţe fripte. Una dintre acestea, prezentată pe site-ul culinar gastroart.ro se prezintă cam în felul următor: Intestinele de miel sunt preparate cu lapte dulce. Un coşmar la prima vedere, mai ales pentru cei sensibili. Intestinele se curăţă şi se fierb în apă sărate, cu sare. Se strecoară apa şi se pun intestinele din nou la fiert, dar de această dată în lapte. Între timp se curăţă ceapă roşie, după gust şi se undeşte în tigaie cu unt şi condimente. Piperul este cel mai la îndemână. Pentru o variantă mai modernă se mai poate adăuga şi ghimbir sau şofran. Ceapa prăjită se toarnă peste intestinele mărunţite şi se amestecă. Pot fi servite şi cu smântână. În ciuda denumirii sunt absolut delicioase.
O altă variantă implică, de această dată, intestinul de viţel care se prepară ca un fel de supă. O variantă consacrată a acestui preparat este prezentată pe blogul de călătorie călătorinbascheti a lui Sebastian Secan şi Laura Vasiliu. Aceştia au gustat reţeta de maţe fripte ale unui localnic din zona Sasca Montană, parte a Banatului Montan. Preparatul a fost realizat din maţe de oaie, bine spălate, fierte cu foi de dafin, piper şi usturoi. Mai apoi se călesc împreună cu ceapă tăiată fideluţă. Se adaugă şi vin iar la final usturoiul verde şi pătrunjelul pentru un plus de aromă. La final, maţele fripte au fost servite direct pe bucăţi de pâine prăjită. „Iniţial, am ezitat (Sebi, cel mai mult), dar ne-a plăcut. Pe bune”, au precizat blogării pe pagina lor de Instagram.
 
Desertul care îi face pe cei pudici să roşească
Un alt preparat inedit care ar putea stârni prejudecăţi sunt puţele cu mac. Aţi citit bine. Aşa se numeşte acest desert răspândit odinioară pe tot teritoriul României. Evident, atâtea bordeie atâtea obiceie şi tot atâtea nume date acestui preparat. De exemplu, în Bihor li se spunea „puţurgăi”, iar către Arad „puţulăi”. În sudul Banatului denumirea rămâne aceeaşi, „puţe”. Moldovenii şi muntenii, de cealaltă parte au ţinut să mai îndulcească situaţie şi le-au diminutivat, adică le-au spus „puţişoare”.
Oricum le-ai spune, puţele rămân ceea ce sunt, adică un desert delicios românesc. Se fac din cartofi, făină, griş, ou, unt şi celelalte adaosuri, precum sare, zahăr sau mac. Puţele se prepară în felul următor:
- Cartofii se fierb în coajă. După decojire trebuie să rămână cam 700 de grame de cartofi fierţi. Se zdrobesc într-un vas încăpător şi se adaugă griş, făină, ou şi sare. Se formează un aluat, care obligatoriu trebuie să fie moale şi lipicios. Pe un blat de lemn sau direct pe masă se întinde un strat presărat de făină şi se trece la modelarea puţelor. Denumirea este mai mult decât evidentă privind forma bucăţelelor de aluat. Puţişoarele trebuie să fie de maxim 10 centimetri.
Se pune la foc o oală cu apă, în care se pune sare. Nu mai mult de două linguriţe. După ce apa dă în clocot se adaugă puţele gata modelate. Sunt lăsate la fiert până ce ies la suprafaţă. Între timp se topeşte unt într-un vas destul de încăpător. Se scot puţele şi se amestecă în untul din tigaie, uşor fără a le zdrobi. Deasupra se pune macul. Ca un adaos al modernităţii se pune şi zahăr pudră. Sunt efectiv un desert de vis pe care unii localnici îl servesc cu smântână şi dulceaţă.

Lapte, dar nu de vacă
Un alt preparat care cu siguranţă s-a născut, măcar cu numele, din umorul deocheat rural şi care poate părea necuvincios pentru obrazul celor simandicoşi este laptele de bou. Sau de buhai cum îi spun moldoveni. Ca şi în cazul puţelor, acest preparat a fost răspândit în tot arealul locuit de români, din Moldova până în Oltenia şi de la est la vest.  Cea mai simplă reţetă presupune folosirea a doar trei ingrediente: seminţe de dovleac, lapte şi sare. Prima şi prima dată se pun seminţele de dovleac, neapărat crude, la cuptor până se rumenesc. După aceea sunt scoase şi pisate. Acum vom utiliza blenderul, nu piua ca pe vremuri. Se pune apoi laptele la foc. Se încinge până la un pas de a da în clocot. Imediat se presară, în ploaie, seminţele de dovleac bine măcinate.
Se amestecă mereu până se obţine o pastă groasă. Se lasă la răcit, moment în care pasta devine şi mai groasă. Acesta este laptele de buhai. Evident, există şi variante care de care mai interesantă. În Maramureş se coc seminţele de dovleac. Se pisează până ajung un soi de făină şi se amestecă cu laptele ajuns la punctul de fierbere. După ce se potriveşe de sare, gospodinele pun şi de o mămăligă mai vârtoasă. Ba chiar se face şi un soi de sos de leurdă şi ceapă verde. După ce se termină şi mămăliga dar şi sosul scăzut se montează preparatul. Peste laptele de bou se pun bucăţi de mămăligă, chiar şi sub formă de bile, iar totul este învelit cu deliciosul sos de leurdă şi ceapă verde.