Puţini ştiu că „şmecherul” e originar din Transilvania

Astăzi, când îi spui cuiva că este „şmecher”, te referi la faptul că este descurcăreţ, abil şi că ştie să iasă cu dibăcie din diferite încurcături. Totuşi, care este originea acestui adjectiv şi cum a apărut în limba română?
Cuvântul „şmecher” este de origine nemţească şi provine din substantivul german „Schmecker” care înseamnă o „persoană cu un gust rafinat, un degustător”, scrie Shtiu.ro.
Se spune că în urmă cu câteva sute de ani, saşii din Siebenburgen (Transilvania) treceau toamna munţii pentru a face negoţ cu oltenii din zona Drăgăşanilor. Saşii vindeau articole de meşteşugărie în schimbul vinului. Pentru a ieşi în avantaj la negoţ, oltenii le dădeau să mănânce, apoi le serveau oaspeţilor vinul cel mai tare pe care-l aveau în crame. După ce îi îmbătau pe saşi, începea negoţul, iar cei care ieşeau mereu în avantaj erau oltenii. Astfel, aflaţi sub aburii alcoolului, saşii reuşeau „performanţa” să vândă foarte ieftin produse de calitate şi să cumpere scump vin prost.
Într-unul dintre ani, saşii au decis să nu se mai lase păcăliţi. Astfel, au venit iarăşi în zona Drăgăşanilor şi s-au îmbătat ca de obicei. Doar că, spre deosebire de anii precedenţi, exista un transilvănean venit cu saşii care nu a băut deloc vin.
El se numea „Das ist der Schmecker”, adică cel care gustă. Când a venit vremea negoţului, acesta a fost singurul care a negociat şi a fixat preţul de vânzare al produselor meşteşugăreşti. A fost nevoie ca saşii să aducă cu ei un „Der Schmecker” pentru a face comerţ cinstit cu oltenii şi pentru a aduce în Transilvania vin de calitate.