Puterea și presa

Dacă libertatea cuvântului a fost prima dintre cele pe care ni le-a oferit Revoluția, rămânând până astăzi practic singura dintre cele de care se bucură cu adevărat românii, nu mi-aș fi imaginat nici un moment că în doar 20 de ani cercul va încerca să se închidă, iar mass-media va fi identificată, de către cercetătorii din laboratoarele Puterii, ca una dintre amenințările la adresa securității naționale. Cu toată enormitatea sa, ideea persistă și semidocți de tipul lui Fota încearcă chiar să ne convingă de realitatea ei. Întreaga companie a interceptărilor din dosarul „Vântu”, date publicității în ciuda faptului că nu au nici o legătură cu cauza, are de fapt menirea să demonstreze cât de nocivă este presa și cum atentează ea la stabilitatea și ordinea instaurate cu atâta trudă de Putere. În fond, demersul lui Vântu – imoral ca metodă și, mai ales, ca exprimare – este doar una dintre clasicele încercări de asigurare a unui suport pentru propriile interese pe care le-a declanșat aproape oricare dintre proprietarii din presa postdecembristă veniți din alte zone de activitate. Mi-e greu să cred că lui Vântu i-a trecut prin cap să instaureze vreo dictatură servindu-se de Tatulici, Ursu sau Dinescu ca vârfuri de lance. Interesul său permanent a fost să fie luat în considerare ca un jucător important pe lângă cine va crede el de cuviință că merită să fie susținut (iar opțiunile sale s-au dovedit a fi suficient de variate). Puterea acuză constant o „anumită parte” a presei de manifestări ostile și de tentative de destabilizare. În nici o țară civilizată, cu democrație autentică, presa nu este prietena puterii. I se mai spune, pe bună dreptate „câinele de pază” al democrației, tocmai pentru capacitatea de a manifesta vigilență și de a da în vileag manevrele incorecte sau rău intenționate ale unora dintre persoanele aflate în poziții de decidenți. V-ați imaginat vreodată ce s-ar întâmpla dacă presa – într-un acces de loialism - ar ignora furturile, escrocheriile și erorile grosolane ce se produc zilnic pe diferite paliere ale administrației publice? Dacă cei care se află la originea acestor fapte n-ar mai fi deranjați de articolele și emisiunile din presă? Îmi amintesc faptul că prin anii ’90, când un grup de presă străin a achiziționat publicația pe care o făceam atunci, reprezentanții săi m-au provocat la o discuție pe tema atitudinii ziarului față de putere. „Nu putem fi prietenii Puterii!” – au spus ei. „Asta nu înseamnă nici că trebuie să ne transformăm în adversarii ei. Este necesar să păstrăm o distanță care să ne permită să o sancționăm oridecâteori este cazul. Cumpărătorii nu vor da bani pe ziare ca să citească osanale la adresa guvernanților. Pentru ceea ce fac, ce trebuie să facă bine, ei sunt plătiți, de către contribuabili. Pentru ceea ce nu fac bine trebuiesc trași la socoteală și ăsta trebuie să fie rolul nostru!” Dealtfel, istoria ultimelor decenii este plină de exemple referitoare la consecințele „atitudinii prietenoase” față de Putere a unor ziare și televiziuni asupra cărora s-a așternut deja parful uitării.