„Pușcăria de azi e hotel”

Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, le-a povestit deținuților de la Codlea cum a fost când era el în închisoare Un fost ocnaș printre actualii pușcăriași. Așa a ajuns Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, să țină lecții de istorie celor mai periculoși deținuți de la Codlea. Deși Bjoza a făcut muncă silnică pentru convingerile sale anticomuniste, totuși a considerat că și cei care au dat în cap, au furat sau au ucis, merită puțină atenție și considerație. Așa au aflat deținuții de azi despre cum erau foștii deținuți politic bătuți, torturați, forțați să doarmă pe ciment și să muncească iarna în opinci, să mănânce șerpi vii pentru a-și potoli foamea. „Închisoarea de azi arată a hotel de 1-2 stele. Pe vremea noastră nu era așa ceva. Era foame, sânge, bătăi, auzeai pe coridoare urlete de durere, gemete. Gardienii răcneau, iar noi vorbeam în șoaptă. Foamea, izolarea, pedepsele - nu poate suporta niciun fel de comparație”, ne spune Octav Bjoza. „A povestit întâmplări adevărate care într-adevăr, ascultându-le, te marchează. Pe vremuri, penitenciarele și regimul erau cu totul diferite față de acum, când totuși ne gândim că am dat de necaz. M-a impresionat felul în care ajungea să te degradeze psihic și fizic tortura fizică. Sunt lucruri care par incredibile”, ne spune unul din pușcăriași, închis pentru lipsire de libertate și tâlhărie. „Tema acțiunii a fost detenția politică în perioada comunismului. Încercăm să-i conștientizăm despre evenimentele istorice din perioada comunistă, dorim să cunoască acele valori morale care i-au ținut în viață pe acești deținuți, să perceapă diferențele dintre sistemul comunist și cel actual”, ne spune Doru Aparaschivei, directorul adjunct al Penitenciarului Codlea. Căutări prin arhivă Pe lângă mica lecție de istorie, Bjoza a făcut săpături în căutarea foștilor colegi de pușcărie care au trecut pe după gratiile Penitenciarului Codlea. El a mai găsit doar registrele din care rezultă doar numele, numărul matricol, data intrării, numele și prenumele, data nașterii, numele părinților, locul nașterii, delictul pentru care ai fost arestat, tribunalul militar care te-a judecat, pedeapsa primită și direcția către care ai plecat de aci: către ce lagăr de muncă, către ce penitenciar. „Plecăm din anii `56 către `64, evidențele sunt tot mai exacte, complete. Dar dacă te duci de la anul `56 în jos este o dramă. Frații care scriau în registre au lipsit de la școală când s-a predat lecția cu scrisul și e greu de înțeles ce au vrut să zică în sanscrita lor. Doar niște cifre și nimic mai mult”, ne spune Bjoza. Arhiva este însă foarte veche, prost întreținută și la fel de prost scrisă. Oamenii nu însemnau nici cât un obiect. „Noi deveneam un număr. În clipa în care intrai pe poarta penitenciarului primeai un număr și pentru ei nu erai nimic decât o cifră. Nu conta că mori, că suferi de vreo boală. Deși te vedeau, erai doar o cifră abstractă”, își amintește dizidentul. Căutările în arhiva penitenciarului vor continua, pentru a afla adevărul despre foștii disidenți și lupta anticomunistă.