Cu o zi înaintea sosirii zăpezilor abundente, în cea de-a treia serie a ligii a treia s-a produs un adevărat record. Din cele opt partide disputate, șase s-au încheiat remiză, iar câte una a revenit gazdelor și oaspeților
Cu o zi înaintea sosirii zăpezilor abundente, în cea de-a treia serie a ligii a treia s-a produs un adevărat record. Din cele opt partide disputate, șase s-au încheiat remiză, iar câte una a revenit gazdelor și oaspeților. Singura victorie în deplasare a realizat-o Unirea Tărlungeni la Brazi, unde a învins la limită, dar cele trei puncte cucerite i-au făcut adevărul mai accesibil și au săltat-o peste linia de demarcație. Singura victorie de acasă s-a produs la Videle, unde Petrolul a învins la un scor de forfait formația din Titu, aflată evident pe tobogan. În derby-ul seriei, al echipelor din zona înaltă, la Boldești, meciul s-a încheiat la egalitate. Un alt meci important pentru zona înaltă a clasamentului s-a disputat la Strejnicu, unde Conpet, care mai speră la promovare, nu s-a putut desprinde de brăneșteni. A condus 35 de minute de joc, dar pe final a fost egalat. În derby-ul local, ce a avut loc la Sf. Gheorghe, ghimbăvenii și săcelenii au încheiat disputa la egalitate. Gazdele au deschis repede scorul, iar săcelenii au egalat în ultimele 20 de minute de joc. Predelenii, rămași din nou fără antrenor, Fery Bajko plecând, au reușit numai o remiză, acasă, în compania lui Juventus. Pentru predeleni a fost ultimul meci oficial al sezonului, pentru că în ultima etapă au liber.
Bodenii, în mare suferință financiară, sponsorii acuzând criza care bate la ușă, au reușit să obțină un punct acasă, la Râșnov, în ultimul minut de joc, în fața celor din Berceni.
În seria a VI-a, făgărășenii, fără cinci jucători titulari, păstrați pentru ultimul meci cu echipa din Sebeș, au pierdut la Simleul Silvaniei la scor, rămânând în zona fierbinte a retrogradării.
Seria a III-a
Remiză care nu ajută
pe nimeni
FC Royal Ghimbav –
FC Săcele 1-1 (1-0)
Au înscris: Nicolae (min. 2) / Marinescu (min. 70)
FC Royal: Mihok – Spătaru, Moga – Lup, Văidean, Seciu (75 Konia), Voicu (60 Vârlan) – Morcov (80 Torok), Nicolae, Pușcașu. Antrenor: Petre Lucian.
FC Săcele: Boga – Zaharia, Bleoca, Nedelea, Cercel – Maghici (78 Bărbășescu), Suciu, Marinescu, Neagu – Cristea (51 Marin), Pandele (33 Kurtuly). Antrenor: Adrian Szabo.
Ghimbăvenii au înscris rapid prin Nicolae, în min. 2, la o lovitură liberă din 30m. Oaspeții au acuzat un offside deoarece pe traiectoria balonului s-ar fi aflat un jucător al gazdelor. Săcelenii puteau egala scorul, dar Bleoca a trimis razant cu bara în min. 25, la fel ca și Maghici, în min. 34, pentru ca la reluare să irosească Kurtuly și Nedelea. Și gazdele puteau la rândul lor să se detașeze, dar Konia a irosit trei ocazii monumentale de a înscrie.
Probleme financiare
la Bodeni
Victoria Bod – ACS Berceni 1-1 (0-1)
Au înscris: Marton (min. 90) / Ioniță (min. 38)
Victoria Bod: Arotăriței – Bica, Căpățână, Iordache (46 Dobre), Domnișoru – Terciu (80 Evsei), Munteanu, Năboiu (65 Matiaș), Andrasi III – Marton, Marianciuc. Antrenor: Adrian Hârlab.
De două luni de zile jucătorii din Bod nu și-au mai primit drepturile și acest lucru s-a văzut și în jocul echipei. Au promisiuni că recesiunea se va diminua după 1 ianuarie. Până atunci însă, nu se știe ce se va întâmpla cu echipa, mai ales că mai este o etapă destul de grea la Breaza. Meciul a fost echilibrat, cu acțiuni egale la ambele părți. Bodenii puteau să câștige, dar Marianciuc, singur cu portarul, a vrut o boltă nereușită. Marton, Iordache, Munteanu au trimis pe lângă poartă sau în portar. În min. 88, Dobre a țintit bara. Egalarea s-a produs în min. 90. Andrasi execută o lovitură liberă din 40m lateral, portarul respinge și Marton revine și înscrie.
S-au depănat amintiri după 30 de ani
Observatorul partidei a fost nimeni altul decât Marius Ciugarin, cel care în sezonul 1974/1975 a evoluat în formația stegarilor, unde a jucat 16 meciuri. Acesta, care în ziua meciului își aniversa împlinirea a 59 de ani, s-a întâlnit cu fostul lui coleg de echipă la aceeași formație, Adrian Hârlab. Nu se mai văzuseră de circa 30 de ani. Întâlnirea a fost de bun augur pentru că au stat și au depănat amintiri din tinerețe, ambii fiind originari din Capitală. Și-au adus aminte și de întâmplările din anul când au apărat culorile galben-negre.
O nouă remiză pentru predeleni
CF Predeal – Juventus Buc. 0-0
CF Predeal: Mitrofan – Ciocan, Șerban, Ceaușel, Lucian Iorcic – Lupu, Salla (85 Chervase), Blaj (46 Iaru), Spetcu (70 Bârcu) – Budac, Bodean.
Ultimul meci pentru predeleni din actualul sezon nu a reușit să le aducă a doua victorie. Al optulea rezultat de egalitate păstrează echipa în continuare pe unul din locurile retrogradante. Ambele echipe s-au confruntat cu problema terenului. Situația se cunoaște de ceva ani, dar nu s-a luat nici o măsură de remediere. Pe parcursul partidei, terenul s-a dezghețat și a fost un impediment în realizarea unui joc de fotbal. Gazdele au irosit situații clare de a marca prin Budac și Salla. Conducerea clubului speră în redresarea situației în returul campionatului.
Victorie prețioasă
la Brazi
Chimia Brazi –
Unirea Tărlungeni 0-1 (0-0)
A înscris: Vlăsceanu (75)
Unirea: Târziu – Vajda, Sima, Simion, Săndulache – Vlăsceanu (78 Harap), Popa (83 Vâlcu), Păsculescu, Ursu (87 Bălanu) – Pricop, Spătar (80 Szabo). Antrenor: Decebal Câmpeanu.
Formația din Tărlungeni a reușit o victorie deosebit de prețioasă în ceea ce privește economia clasamentului. Scorul stabilit în min. 75 (centrare Vajda și Vlăsceanu, din 10m, trimite cu capul la vinclu), putea fi mai mare, dar ca de obicei, formațiile noastre ratează în cele mai simple situații. Și aici a fost la fel: Pricop, în două rânduri, și Spătaru puteau să completeze ceea ce reușise Vlăsceanu. Echipa va trebui să fie conștientă că numai cu o concentrare deosebită va reuși în ultima rundă, cu Conpet, o victorie care să o scoată din zona fierbinte.
Seria a VI-a
Fără o jumătate din
titulari, făgărășenii
au pierdut la scor
Silvania Simleu –
FC Inter Ena Făgăraș 5-1 (2-0)
Au înscris: Puți (26 și 38), Brata (56 și 78), Dănilă (84) / Streza (81).
FC Inter: Beleaua – Bucurenciu, Kone, Ivanov, Băcilă (46 Purcăroiu) – Murariu, Săndei (30 Stângu), Pintilie, Culda – Neamțu, Streza. Antrenor: Sandu Cosma.
Cinci dintre jucătorii titulari (Lie, Ciolănel, Sârghe, Cosma și Purcăroiu) au fost menajați în vederea partidei cu sebeșenii de acasă. În această situație, tinerii introduși în teren nu au făcut față, iar modesta defensivă a primit cinci goluri.
Pe final de meci, Streza a reușit să mai îndulcească amarul, înscriind spectaculos.
Rezultatele înregistrate
Petrolul Videle – Electrosid Titu 3-0 (1-0) – Zaharia (32 și 77), Bălășoiu (85); ASC Clinceni – CS Filipești 1-1 (1-0) – Tudor (40) / Mihai (60); Ka-proni Boldești – Tricolorul Breaza 0-0; Conpet Ploiești – Victoria Brănești 1-1 (1-0) – Crețu (37) / Ispir (72); Chimia Brazi – Unirea Tărlungeni 0-1 (0-0) – Vlăsceanu (75); FC Royal Ghimbav – FC Săcele 1-1 (1-0) – Nicolae (2) / Marinescu (70); CF Predeal – Juventus București 0-0; Victoria Bod - ACS Berceni 1-1 (0-1) – Marton (90) / Ioniță (38); Progresul II a stat.
Adaugă un comentariu