Puiul de cuc din cuibarul guvernamental

N-a trecut prea mult pentru ca Gabriel Oprea - în numele interesului naţional, bineînţeles – să-şi fi arătat valoarea de traseist de patru stele: preluând un slogan liberalo-democrat şi-a avertizat aliatul că nu va accepta modificările Codului Penal făcute „pe furiş”. Ce înţelege vicepremierul prin furiş? Ni-l închipuim cotrobăind prin parlament şi descoperind într-un cotlon întunecos câţiva pesedişti care, la lumina lanternelor buchisesc Codul Penal, ştergând şi adăugând de zor. Pentru că mi-e imposibil să accept ideea că în calitatea sa de parlamentar şi de partener de guvernare nu i-au ajuns la urechi discuţiile din plen care vizau modificări ale codurilor, unele dintre ele solicitate chiar de către membrii ai Opoziţiei.

Dar, vicepremierul nici usturoi nu mănâncă şi nici gura nu-i miroase a trădare. Ci doar a şantaj. Pentru că, ce moment mai propice decât acesta – după ce e pus bine mai întâi cu DNA-ul propunând încă un mandat pentru Codruţa Kovesi – ca să mai obţii nişte avantaje de la un partener prins cu uşa? Cum să nu pui mâna pe încă un portofoliu important – precum cel al Justiţiei, luându-ţi sub aripa ta protectoare pe însuşi vărul (tot prin alianţe) premierului? Nu vreau să spun că Oprea a luat decizia ca asemenea înaintaşilor săi cu epoleţi, să mai întoarcă odată armele. Deocamdată, el nu vizează o schimbare, destul de improbabilă în situaţia în care democrat-liberalii nu-l au de partea lor decât pe preşedinte.

Vizează consolidarea propriei poziţii şi a partidului său de „un milion de membri” (cum i-o fi numărat, precum Pristanda steagurile?) care stă la guvernare de două runde fără a fi trecut vreodată prin proba alegerilor.

Obiectivul lui Oprea mi se pare acum mai limpede ca oricând. Profitând de degringolada dintr-un partid băgat în sperieţi de DNA şi de erorile în serie ale lui Ponta, Oprea priveşte cutezător spre cea mai înaltă poziţie din Executiv: premier!

Un premier care a reuşit să ocupe cuibarul asemenea puiului de cuc, fluturând stindardul unor interese care nu l-au reprezentat nici un moment. Altceva decât opţiunile sale personale.

Iar un premier în linia Zăroni-Chivu Stoica era tot ce ne mai lipsea din experimentul  democratic complex pe care–l traversăm.