Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 22:49

Puciul olimpic

Autor:

Publicat la 11 august 2016

Conducătorii delegaţiei olimpice a României - ministrul Lipa, şeful COSR Alin Petrache şi alţi câţiva amploaiaţi - au reacţionat violent când le-a ajuns la urechi vestea că sportivii din delegaţie pregăteau un puci vizând înlăturarea lor  pe motiv de incompetenţă. Indiscreţia s-a produs pe filiera delegaţiei Chadului (aceea cu care împărţim drapelul naţional) ai cărei membri legaseră relaţii de simpatie cu ai noştri. Mai exact, cu prilejul primei ratări a unei medalii de aur, sportivii intenţionau să-i reţină captivi în camerele lor din campus pe şefii delegaţiei, lăsându-le doar ceva de băut, urmând să se aleagă alţi şefi.
Cum spuneam, doamnele şi domnii Lipa, Petrache and Comp. au reacţionat prompt şi au denunţat tentativa. Aproape toţi sportivii români fuseseră implicaţi (se pare că Simona Halep a rămas acasă tocmai pentru că a refuzat să participe la acest act de trădare), iar metoda folosită era aceea de a se prezenta fără chef la startul competiţiilor, de a motiva dureri de spate şi de a cere să revină acasă, de a comite erori la regulament pentru a fi descalificaţi. Nu se precupeţea nici o metodă de atac la conducere, inclusiv consumarea voluntară de meldonium, fără acordul medicilor. Puşi în faţa acestei situaţii de o gravitate deosebită, şefii trebuiau să-şi dea demisia şi să se reîntoarcă, împreună cu familiile, rapid în ţară pentru a se pune la dispoziţia DNA.
Într-o conferinţă de presă neanunţată, doamna Lipa şi dl.Petrache au arătat că au fost surprinşi de lipsa de devotament a sportivilor, cărora în perioada de pregătire li s-au băgat bani şi pe gât şi pe nas. Că atât membrii ministerului, cât şi ai comitetului au renunţat la bonusuri şi prime tocmai pentru ca aceşti bani să se îndrepte spre creşterea condiţiilor de antrenament. Că printre motivele  puerile invocate de sportivi pentru a justifica lipsa de performanţă s-a numărat şi acela al faptului că echipamentul de “marcă” era de proastă calitate, îi ieşea vopseaua pe piele şi irita zgârieturile sau rănile. Planul puciului, bine pus la punct, a fost executat cu maximă rigoare de naţionala de handbal feminin care a reuşit să atragă atenţia asupra acestei situaţii dramatice, pierzând la scor primele două întâlniri.
Responsabilii olimpici propun suspendarea întregului lot pentru trădare, înainte ca dezastrul pe care l-au proiectat trădătorii să fie definitiv şi să arunce o nemeritată suspiciune asupra conducerii de partid şi de stat care au creat cele mai mininale condiţii sportului în general şi olimpicilor în special. Atât cei direct vinovaţi, cât şi rudele de gradul I, oficialii care i-au sprijinit în acţiunile lor dăunătoare, instituţiile care au închis ochii la manevrele lor dolosive vor trebui, mai întâi, suspendaţi, iar apoi pedepsiţi pentru ca asemenea lucruri să nu se mai poată întâmpla. Iar pata pusă astfel pe obrazul olimpismului românesc, ale cărui nobile idealuri şi tradiţii le-au întinat, să fie ştearsă printr-un efort general de sprijinire a instituţiilor călăuzitoare - Ministerul şi Comitetul. Ai cărui membri vor trebui să fie recompensaţi pentru dăruire şi vigilenţa şi pentru salvarea, în ultimul moment, a democraţiei sportive şi a principiului sfânt al olimpismului: important este să participi - cu toată familia - şi nu neapărat să câştigi ceva...

 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading