PSD a contestat alegerile la Curtea Constituțională
Autor: Cristina BÃILÃ
Publicat la 09 decembrie 2009
Social democrații cer anularea alegerilor și repetarea turului II
Partidul Social Democrat a depus ieri, la Curtea Constituțională, o cerere de anulare și repetare a alegerilor, iar astăzi va înainta dovezi de fraudare în sprijinul solicitării
Social democrații cer anularea alegerilor și repetarea turului II
Partidul Social Democrat a depus ieri, la Curtea Constituțională, o cerere de anulare și repetare a alegerilor, iar astăzi va înainta dovezi de fraudare în sprijinul solicitării. Social-democrații susțin că au „camioane de probe”. Legea pentru alegerea președintelui spune că scrutinul poate fi anulat dacă frauda a fost atât de mare încât să poată modifica numele învingătorului. „Sunt camioane de probe, am luat decizia să le sintetizăm, vin în valuri, în valuri. Au început să vină și din afara țării, de la secțiile din diaspora, deja au venit mai mulți colegi aici la sediu să lucrăm să le sintetizăm, o să le depunem mâine într-o formă care să poată fi depusă acolo, că altfel ar însemna să mergem cu un camion de documente acolo, Este vorba de toate tipurile de fraude posibile pe care le-au inventat oamenii ăștia. Discutăm de vot multiplu, de mită electorală, de procese electorale care au fost modificate după ce au ieșit de la secția de vot și multe altele”, a declarat, ieri, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.
Oficialul PSD a punctat că este vorba de o „cerere de anulare a alegerilor și repetarea turului al doilea de scrutin” al alegerilor prezidențiale.
Și la Brașov, purtătorul de cuvânt al PSD Brașov, Răzvan Popa, a declarat ieri că „în această campanie s-au spart toate barierele morale și legale, s-a depășit orice limită a imaginarului” și că au dovezi despre frauda electorală. „Întregul aparat de stat a lucrat pentru ca Traian Băsescu să câștige aceste alegeri. S-a dat mită electorală, s-a recurs la intimidare, au fost încolonați oamenii și duși la secțiile de vot și s-au petrecut infracțiuni în secțiile de votare. Totul a culminat cu răsturnarea rezultatului votului în noaptea de duminică spre luni”, a declarat ieri Răzvan Popa.
Reprezentantul PSD în BEC, Șerban Nicolae, a declarat, marți, că PSD va cere invalidarea alegerilor pe trei motive, și anume numărul de voturi nule, compararea proceselor-verbale și compararea CNP-urilor.
Geoană: Eu am câștigat alegerile
Președintele PSD, Mircea Geoană, și-a proclamat, ieri, din nou victoria în alegeri și susține că democrația din România este în pericol. „Opinia unanimă a parlamentarilor noștri și opinia unanimă a multor milioane de români este că democrația țării noastre se află astăzi într-un moment de cumpănă”, a spus Geoană. „În numai câteva ore, o mașină infernală de cumpărare și de fraudare a votului a schimbat voința suverană a poporului român”, a mai spus liderul social-democrat.
S-AR VotA de Crăciun... Conform legii pentru alegerea președintelui României, Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor. Ipotetic, dacă prin absurd s-ar da decizia de anulare a alegerilor în această săptămână, românii ar fi chemați din nou la urne… de Crăciun. A doua duminică după decizie ar fi 27 decembrie, a treia zi de Crăciun.
Dâncu: Prin faptul că a sărbătorit duminică, PSD a prevalidat alegerile. „Suntem pe tărâmul tuturor posibilităților. Judecând după faptul că PSD, prin faptul că a sărbătorit duminică seara, a prevalidat alegerile, judecând după raportul OSCE care nu a constatat nereguli mari în desfășurarea alegerilor, mi se pare că nu ar avea mari șanse”, a declarat, ieri, social-democratul Vasile Dâncu. Pe de altă parte, Vasile Pușcaș, PSD (fostul negociator șef pentru UE), a declarat, ieri, că faptul că se ajunge la contestarea alegerilor prezidențiale este jenant pentru un stat european și că acest demers va ridica semne de întrebare din partea UE privind bunul mers democratic în România.
Videanu:Candidatul permanent Geoană nu știe să piardă cu demnitate. Replica PD-L a fost dată de Adriean Videanu, care a declarat, marți, că Mircea Geoană „nu știe să piardă” și l-a sfătuit să aibă puțină demnitate, chiar dacă este „candidat permanent”. „L-am văzut pe domnul Geoană, trece mult prea ușor de la starea de șampanie la cea de supărare. Nu e în regulă. Sunt oameni politici care nu știu să piardă cu demnitate”, a declarat Videanu.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu