Protestul descreieraților

Poate că episodul ar fi trebuit ignorat, n-ar fi meritat nici o atenție, dacă câteva televiziuni în căutare disperată de subiecte n-ar fi recurs la popularizarea sa. Este vorba despre ce s-a întâmplat joi, în fața locuinței lui Adrian Năstase, din Zambaccian. În timp ce fostul premier era în operație, după tentativa de suicid, împiedicată de un polițist cu prezență de spirit, câțiva juni cu creierele spălate s-au adunat și au protestat într-un mod oribil pentru orice persoană dotată cu un bagaj minim de bun simț. Tembelii în cauză, cu aură de spoială civilă, au venit înfofoliți cu pulovere și mânjiți cu ketch-up pe gât, chestiune care dorea să simbolizeze faptul că Năstase și-ar fi înscenat propria moarte. Nu-mi este clară nici acum semnificația protestului: cretinii ăștia erau nemulțumiți că tentativa n-a reușit? L-ar fi dorit pe Năstase mort? De ce? Ce culpe i-ar fi afectat? Pe când Năstase era premier și i se puteau reproșa unele lucruri (pe drept) sau altele (pe nedrept), ei se jucau cu organul care acum le ține loc de creier, în țărână. Mă întreb, cât de spontan sau de propriu modului lor de gândire (dacă pot fi suspectați că sunt înzestrați cu așa ceva) este acest protest despre care cred, mai degrabă, că a fost inspirat de către cei care i-au orchestrat lui Năstase calvarul ultimilor opt ani, nemulțumiți poate, de faptul că n-au obținut doar atât. Evident, cum spuneam, gestul ăsta de tembelism n-ar merita nici măcar amintit, dacă el n-ar dezvălui o fațetă oribilă a societății contemporane: aceea de a nu mai crede în nimic, de a nu mai respecta nimic de a fi mânați de tentația bagatelizării celor mai grave aspecte ale existenței. Nu vorbesc de faptul că Năstase, ca om, ca persoană, n-ar mai fi meritat o asemenea batjocură ticăloasă, de parcă ceea ce i s-a pus în paharul rezistenței și răbdării n-ar fi fost de ajuns. La fel ca și în cazul super-deștepților care îl judecă pe acesta după ce a fost destul judecat, dându-și cu părerea asupra semnificației gestului său - să nu dea Domnul, fiecăruia dintre ei, să ducă ce nu poate fi dus. Amin!