banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8739 - 04 sep 16:19

Protest împotriva societății de consum

Autor: Adina CHIRVASÃ

Publicat la 13 august 2009

„Imbecilizarea generală a societății de consum” este „resortul” celei mai noi expoziții găzduite de Muzeul de Artă Brașov

„Imbecilizarea generală a societății de consum” este „resortul” celei mai noi expoziții găzduite de Muzeul de Artă Brașov. Vernisată ieri, expoziția „FOG – Film – Obiect – Gravură”, semnată Adrian Timar, șochează prin chiar obiectele artistice din cele trei săli ale muzeului și prin mesajul pe care le poartă. Îmbinând forme tradiționale de expresie artistică (gravura), cu medii artistice inovatoare (obiect, hapenning), expoziția explorează într-o manieră nonconformistă și inedită statutul artei contemporane, devenită produs de consum. Dacă în privința filmului și al gravurii, statutul lor încă este recunoscut, obiectele, în schimb, devin simboluri ale comercializării formelor. Mai precis, arta este „livrată” la caserole pictate. Devine un produs de consum ca atare, potrivit Ancăi Zamfir, curator al expoziției. „Artistul nu mai creează imagini, ci pune la dispoziția publicului produsul de consum în stare brută - pigmentul, potențial creator al imaginii. Opera de artă, gata de a fi consumată înainte de a fi fost creată, este servit ca atare în aceste obiecte-simbol. Ea a devenit o marfă ca oricare alta în viața noastră, printre alte caserole cu fructe, mici și pulpe de pui”, a declarat, ieri, la vernisare, Anca Maria Zamfir. Speranța artistului însă este că publicul va fi șocat de (ne)devenirea artei și va lua o atitudine. „Greu am fost convins să fac această expoziție la Muzeul de Artă. Până la urmă se pare că am reușit și am devenit un fel de «piesă de muzeu» prin protestul permanent pe care îl am împotriva imbecilității generale a unei societăți de consum. Nu cred că oamenii vor fi foarte bucuroși să vadă ce expun eu aici pe pereți, este o bătaie de joc la adresa artei, la adresa muzeului și la adresa societății și a fanfaronadei «bunului gust». Este o atenționare, o chemare la solidaritate a oamenilor împotriva acestei imbecilități generale, de a lua atitudine împotriva obiectului de consum care nu este doar în magazine, îl vedem la televizor, îl vedem în politică, îl vedem în presă, pentru a nu înșirui toate ziarele sau posturile de televiziune care nu vor să depășească această condiție de mici, de pulpe de pui puse în caserole, de emisiuni scoase pentru consum, de această terfelire a culturii și a standardului cultural al societății”, și-a motivat Timar expoziția.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie