Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 23 mai 2023
Municipalitatea aşteaptă părerile specialiştilor şi braşovenilor
Primăria Braşov va organiza joi, 25 mai, la Banca de Cultură Apollonia (de la intersecţia străzilor Republicii şi Michael Weiss), începând cu ora 17.00, o dezbatere publică privind proiectul de restaurare a Pieţei Sfatului.
Cei care nu pot fi prezenţi fizic la dezbatere, vor putea urmări prezentarea pe Zoom (linkul va fi disponibil pe site-ul Primăriei, www.brasovcity.ro).
„Vă reamintim că, în urma unui concurs internaţional de soluţii, organizat anul trecut de Ordinul Arhitecţilor din România, un juriu internaţional a desemnat proiectul echipei de arhitecţi de la STARH – Arhitectură, Construcţii, Design SRL din Bucureşti drept cel mai bun concept de restaurare al Pieţei Sfatului. Ca urmare a acestui concurs, echipa de arhitecţi câştigătoare a început etapa de realizarea a proiectului tehnic pentru restaurarea celei mai importante zone a oraşului, Piaţa Sfatului. Pentru a vedea modul în care acest proiect răspunde aşteptărilor braşovenilor, dar şi pentru a vedea care sunt părerile specialiştilor în domeniu, echipa de proiectanţi, în parteneriat cu municipalitatea organizează această prezentare publică”, au anunţat reprezentanţii Primăriei Braşov.
Deocamdată, pe site-ul Primăriei Başov, în afara formularului de înscriere şi a unei galerii foto nu sunt disponibile mai multe detalii.
Reamintim că proiectul de restauarare a Pieţei Sfatului propus de arhitecţii care au câştigat concursul a fost criticat de mai mulţi braşoveni, dar şi de directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, Nicolae Pepene. Printre altele, braşovenii erau nemulţumiţi de faptul că se va renunţa la fântâna arteziană. La rândul său, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov a contestat propunerea amenajării unor noi intrări în Casa Sfatului, el precizând că nu se por aduce astfel de modificări monumentelor istorice. De altfel, până în anul 2035, Casa Sfatului este în administrarea Muzeului Judeţean de Istorie din Braşov, în baza unui document încheiat cu Primăria Braşov, astfel că Primăria Braşov nu are cum să facă lucrări la acest imobil fără acordul conducerii muzeului.
Pe de altă parte, pentru acest proiect, până în data de 10 mai, când a fost ultima şedinţă a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice Brşaov, nu a fost eliberat niciun aviz.
'Brașoveanul'
2023-05-23 11:02:48
'OPRIȚI vandalizarea celui mai simbolic loc al Brașovului! Spuneți NU acestei mizerii ieftine. BRAȘOVENI, TREZIȚI-VĂ! Această harababură este lipsită de orice urmă de bun gust și dedicație adevărată față de orașul nostru, nu realizează nimic arhitectural, ba mai mult, nu inspiră nimic din trecutul aproape milenar al acestei așezări, nici simbolic, nici stilistic, nici spiritual, nici istoric. Totul are o limită și răbdarea noastră se apropie cu pași rapizi de sfârșit!'
'codrea'
2023-05-23 08:02:32
'Piata Sfatului inseamna ISTORIE. De ce trebuie modernizata? Cand s-a schimbat pavajul ultima data? Cred ca primarul vrea sa se laude si el ca a realizat ceva.'
'Ronald Weissberger'
2023-05-22 16:21:40
'Va rog lasati piața fără modificări, fara fantani, etc. Este locul ideal pentru concerte în aer liber.'
'miratul'
2023-05-23 14:44:44
'Sunt de acord cu Brasoveanul,aceasta restaurare nu are nimic cu trecutul istoric al Brasovului.Faceti un proiect cu tema istorica,aici vin toti turistii straini care vor sa cunoasca trecutul urbei. '