banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8764 - 09 oct 08:02

Proiectul de ne-fezabilitate Comarnic-Braşov

Autor: Octavian ANDRONIC

Publicat la 18 februarie 2015

Pe când copiii noştri vor fi bunici, printre poveştile pe care le vor spune nepoţilor lor se va număra, foarte probabil şi aceea care începe cu „A fost odată ca niciodată o mândră autostradă de la Comarnic până la Braşov...”
Desigur, nu sunt convins că, odată şi odată, acest vis nu va deveni realitate. Dar nu acum. Este un proiect frumos, dar prea îndepărtat, printre motivele care fac ca noi să n-avem parte de el fiind şi cele care ţin de costuri. Pentru o ţară ca a noastră, care se scotoceşte prin buzunarele bugetului pentru cheltuielile de fiecare zi, o investiţie de peste opt miliarde de euro – indiferent de durată şi cu atât mai mult cu cât durata va amplifica considerabil costurile – este o extravaganţă. Nu că n-ar fi necesară sau că, din punct de vedere tehnologic, ar fi greu de realizat. Sunt şi alte autostrăzi realizate în condiţiile unui teren asemănător – şi n-aş menţiona-o decât pe cea dintre San Remo şi Cannes, care este compusă, practic, doar din tunele şi apeducte. Numai că autostrada asta uneşte Italia cu Franţa, două ţări cu posibilităţi şi resurse incomparabil mai mari decât ale noastre.
Noi vorbim de cel puţin zece ani de iminenţa acestui proiect renunţând şi luând-o de la capăt cu aceeaşi vigoare. Piedica principală rămâne aceea a costurilor. Atunci când trei mari companii au decis să o facă, s-au lovit de refuzul băncilor de a o credita. Era o aventură financiară în care nimeni nu dorea să se bage. Nici acum nu se arată amatori, indiferent de formulele pe care se screme Ministerul Turismului să le găsească pentru a face proiectul suportabil. Zilele trecute, pesimistul ministru Rus ne-a înştiinţat că abia prin aprilie vom avea un răspuns. Pun pariu că inclusiv domnia sa îl ştie de pe acum.
Dincolo de costuri, se mai pune încă o problemă: cât de necesară este, în momentul de faţă această autostradă? Cât de vitală este ea pentru tranziturile naţionale? Dacă nimeni nu mai are vreo îndoială că urgenţa nr. 1 o constituie autostrada Piteşti-Sibiu, de care depind foarte multe lucruri – dar, mai ales activitatea fabricii DACIA, de Comarnic-Braşov ar beneficia în special turismul de week-end. În timpul săptămânii, traseul este ultra suficient pentru traficul obişnuit. Problemele survin doar când amatorii de sporturi de iarnă şi deţinători de case de vacanţă se hotărăsc să-şi petreacă activ sfârşitul de săptămână. Poate fi acest un motiv serios pentru a pune în balanţă investiţia enormă pe care o reclamă? N-ar fi mai potrivit ca onor Ministerul Transporturilor să se concentreze pe realizarea unor variante ocolitoare ale principalelor puncte de aglomeraţie? Sau pe modernizarea alternativelor prin Cheia sau Târgovişte? Sau pe realizarea de trei benzi pe porţiunile în pantă? Cu cheltuieli infinit mai reduse, grosul resurselor putând fi îndreptat spre critica zonă a Văii Oltului, unde traficul este aglomerat pe toată durata săptămânii?
Aşa că mult mai raţional ar fi să lăsăm proiectul acestei autostrăzi de lux pentru vremuri mai favorabile şi să ne ocupăm cu mai multă atenţie de tot ce s-a început şi nu s-a terminat.
Proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov este unul clar de ne-fezabilitate.   
 
+0 -1

Comentarii

Radu Cruceru

2015-02-18 08:37:56


Romania , prin oameni ca dumneavostra traieste in NEREALITATE. Sa va explic Realitatea este ca indicatorii de trafic dau DN1 +DN1A dublu fata de DN7. Irealitatea editoriala spune Valea Oltului este cea mai aglomerata. Realitatea AECOM care a facut analiza de dezvoltare a infrastructurii spune DN1 trebuie adus la rang de autostraza ca si prioritate ( indice MTA trafic ) pe pozitia 3 . Sibiu Pitesti nici macar nu se califica la rang de autostrada. Realitatea Dacia exporta cam 57 % prin Constanta, si cam 36 % pe calea ferata Craiova Timisoara. Restul este transportat pe sosele. Cei mai mari producatori de subansamble pt Dacia sunt in zona sudica si culmea culmilor IN ZONA BRASOVULUI acesta fiind motivul pentru care Bfasov Pitesti are scor MTA atat de mare. Realitatea Dupa modernizarea cu costuri imenese a lui DN7 s -a preluat doar 6 % din trafic r es stul a ramas prin Brasov omorand practic Valea Prahovei. Dar dumneavostra domnule Andronic , cu tot respectul sunteti mult prea batran ca sa vedeti realitatea si atunci ganditi in clisee. Nu este vina dumneavoastra , este vina sistemului in care ati crescut si care v-a educat. Fara suparare , noi ca si natie putem face ce vrem , putem nega sau sfida realitatea dar pana la urma ne vom intoarce la ea dupa ce am consumat resurse haotic. Articolul asta este cel mai bun exemplu.Nu aveti niciun argument economic dovedit cu o analiza profesionala. Cautati c el putin un studiu profesionist care sa sustina ce spuneti dumneavostra. Sunt sigur ca la fel de amator o sa imi dati raspunsul Comisia Europeana a spus. Nu CE nu a spus nimic este iar o mistificare a realitatii.CE a spus doar ca din 2020 singurul traseu de infrstructura generala( cf, rutiera , navala unde e cazul) trece pe Valea Prahovei .asa numitul coridor Rin M Mediterana Pana atunci cheltuiti banii pe unde vreti conform vechilor coridoare. Oare de ce s-a razgandit CE? Eu nu va acuz de reacredinta ci doar de necunoastere. Daca v-as acuza de rea credinta si pupenklausism v -as intreba Cine a hotarat in 2007 ca Sibiul sa fie Capitala Culturala Europeana? Cati bani s-au cheltuit? Si care este azi numarul turistilor straini care viziteaza Sibiul? Mi e teama ca asa o sa facem si acum , si apoi o sa cheltuim averi sa facem autostrada pe Valea Prahovei

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie