Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 09:04

Proiect pregătit pe repede înainte

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 19 sepembrie 2022

Braşovul se pregăteşte să ceară pe repede înainte bani pentru noul spital de infecţioase şi pneumoftiziologie. Studiul de fezabilitate este gata, dar discuţiile abia încep

Proiect pregătit pe repede înainte

Aproximativ 20 de braşoveni au participat sâmbătă seara, 17 septembrie, la prezentarea publică a studiului de fezabilitate pentru noul Spital de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie din Braşov. Documentaţia tehnică urmează să fie supusă aprobării Consiliului Local Braşov în şedinţa din 20 septembrie, după care municipalitatea braşoveană va aştepta lansarea apelului de proiecte prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), pentru a solicita finanţare nerambursabilă pentru această investiţie.
Conform proiectului, capacităţile noului spital vor fi formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare şi tratament, un bloc operator de dimensiuni reduse şi un centru de recuperare, medicină fizică şi balneologie. Spitalul va avea, de asemenea, şi un compartiment pentru primiri urgenţe, cu camere de gardă pentru fiecare dintre specialităţile medicale deservite, cabinet pentru vaccinuri şi spaţii pentru deservirea funcţiei educaţionale (sală conferinţe, săli studiu, camere pentru rezidenţi, etc).
Spitalul va avea o capacitate de 275 de locuri, cu posibilitate de extindere până la 317 locuri, în cazul în care acest lucru va fi necesar. Unitatea va fi compusă din patru corpuri, dispuse pe laturile unui ax central de acces. Din numărul total de paturi, 10% sunt pentru spitalizarea de zi şi terapia intensivă.
Valoarea investiţiei este estimată la 151.155.955 euro (inclusiv TVA), iar termenul de finalizare a proiectului este de 36 de luni.
Documentaţia prezentată sâmbătă reprezintă numai un concept al unităţii sanitare, pentru că în momentul realizării proiectului tehnic ar fi nevoie de includerea în structura noii unităţi sanitare a unor funcţiuni existente deja la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie. De altfel, în timpul discuţiilor de sâmbătă, arhitectul care a pregătit studiul de fezabilitate, Redin Abduraman, a menţionat că a propus o organizare „flexibilă”, ce va putea fi adaptată în funcţie de situaţie şi de nevoi.
„Ţinând cont de specificul spitalului, spitalizarea continuă va fi amenajată în izolatoare, cu diferite grade de biosecuritate. Va exista o zonă de acces pentru personal, una pentru pacienţi. Uşile nu se vor deschide în acelaşi timp. Saloanele vor fi organizate ca izolatoare şi vor fi cu presiune negativă faţă de celelalte încăperi. De asemenea, sunt prevăzute şi spaţii pentru personalul medical”, a explicat arhitectul.



Amenajări anti-incendiu ca în SUA, Germania sau Anglia
Pe de altă parte, arhitectul a menţionat că, din punct de vedere al protecţiei la incendiu, a propus organizarea specifică spitalelor state precum Anglia, Germania sau SUA. „Prin acest proiect respectăm toate prevederile legale actuale, dar venim şi cu standarde suplimentare în cazul producerii unor incendii. Am organizat clădirea în compartimente la incendiu, astfel încât pacienţii sau personalul să poată trece dintr-unul în altul în condiţii de siguranţă, câştigând astfel timp până vin ajutoarele. Acest concept nu este introdus în legislaţia românească”, menţionat arhitectul.
Totodată, în zona de terapie intensivă au fost prevăzute echipamente care să permită stingerea incendiului cu ajutorul „ceţii” nu a jeturilor.

Dr. Cristina Vecerdi: „Pentru dimensionarea unui spital avem nevoie de nişte cifre”
După ce arhitectul a prezentat conceputul, au fost întrebările tehnice. Astfel, dr. Cristina Vecerdi, fost şef al UPU SMURD Braşov, iar în prezent deputat PNL, membru în Comisia de Sănătate din Parlament, a menţionat, în primă fază, că arhitectul a fost consultat şi în proiectul noii unităţi de primiri urgenţe de la Spitalul Clinic Judeţean de Braşov. TotuşI, ea a menţionat că „existenţa compartimentului de primiri urgenţe nu se poate suprapune cu camerele de gardă. Din punct de vedere legislativ, ar însemna o dublă finanţare. Va trebui să optăm pentru una dintre cele două variante. De asemenea, mi-ar fi plăcut să văd o raportare la populaţia judeţului Braşov, cel puţin în condiţii de semnalare a incidenţei, prevalenţei şi a morbidităţii bolilor pe care urmează să le trateze acest spital. Pentru dimensionarea unui spital avem nevoie de nişte cifre, ca să ştim exact cât de mare sau de mică trebuie să fie spitalizarea de zi cea de noapte sau ambulatoriul de specialitate. Totodată, nu am văzut spaţii de joacă pentru copii”, a declarat Vecerdi.
În faţa acestor observaţii, arhitectul a amintit că a propus o organizare flexibilă, iar spitalul poate fi modelat în funcţie de nevoi.

Dr. Dan Moraru: „Trebuie să ţinem cont de faptul că avem o structură organizatorică aprobată”
În detalii a intrat dr. Dan Morar, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftizioligie Braşov. Acesta a menţionat că, în acest moment, unitatea sanitară are aprobate 279 de paturi, iar prin proiect sunt propuse 275 de paturi. „Avem încă două paturi de spitalizare continuă şi două în regim de spitalizare de zi. De asemenea, având în vedere că tendinţa este de creştere a ponderii spitalizării de zi, pentru eficientizarea actului medical, prin acest proiect sunt propuse 20 de paturi de spitalizare de zi, în condiţiile în care noi avem aprobate 22. Dacă tot facem referite la flexibilitate, trebuie să ţinem cont de faptul că avem o structură organizatorică aprobată. Este excepţional faptul că te poţi gospodări în interior, dar nu trebuie să se facă abstracţie de anumite funcţiuni. Noi am înfiinţat unitatea de transfuzie sanguină, care nu se regăseşte nicăieri. Am înfiinţat Compartimentul de Terapie Intensivă, cu 5 paturi, iar în momentul în care ne vom muta la Pavilionul Mârzescu va deveni secţie cu 15 paturi. Nu văd de ce ar trebui să fie doar 11, aşa cum sunt propuse în proiect”, a observat dr. Moraru, care a enumerat şi alte funcţiuni existente acum la spital, dar care nu sunt menţionate în proiectul noului spital. Ba mai, mult el a reclamat faptul că în proiectul noului spital sunt prea puţine paturi pentru pacienţii cu tuberculoză: „Judeţul Braşov ar avea nevoie de 60 de paturi. Noi avem acum 53, iar în proiect am găsit 30”.

Dr. Dan Grigorescu: „Lipsesc datele de dezvoltare strategică a sistemului sanitar braşovean”
Nu în ultimul rând, dr. Dan Grigorescu (iniţiator al proiectului noului spital regional), a reclamat faptul că această unitate nu este corelată cu proiectul viitorului spital regional, una dintre propunerile lui fiind ca între cele două să existe o cale de comunicaţie, care ar putea fi o pasarelă. De asemenea, el a ridicat şi problema lipsei unei strategii care să stea la baza acestui proiect: „Lipsesc datele de dezvoltare strategică a sistemului sanitar braşovean pentru următorii cinci sau zece ani. Va apărea acest spital. Va apărea şi spitalul regional, ceea ce înseamnă că se desfiinţează nişte spitale existente în acest moment. Nu se poate dezvolta un concept fără o corelaţie cu restul sistemului sanitar braşovean”.  


Allen Coliban: „Riscăm ca la o astfel de discuţie să ne dăm ochii peste cap şi să spunem că nu e ideal”
După ce au fost prezentate aceste observaţii, a intervenit primarul Braşovului, Allen Coliban, care a dat de înţeles că percepe astfel de observaţii ca fiind mai degrabă „piedici” puse în calea proiectului.
„Suntem acum în etapa studiului de fezabilitate. Faza următoare este cea de proiectare, iar atunci vor putea fi puse la punct detaliile. Cred că, în forma actuală, gradul de proiectare dă o imagine coerentă. Acest proiect a ajuns în acest punct în mai puţin de doi ani, o performanţă din punctul meu de vedere. Ar fi fost nevoie, poate, de mai multe discuţii. Pe de altă parte, mă uit la ce fac vecinii, la Cluj, la Sibiu. Ajung şi ei să facă proiecte pe repede înainte şi să le depună pe masa Guvernului, fără ca în etapa studiului de fezabilitate să aibă rezolvate toate detaliile. Dacă nu vom ajunge la punctul în care să spunem că aceasta este o soluţie bună la momentul actual, riscă, să treacă trenul PNRR prin Gara Braşov. Ar trebui să privim acest proiect ca plan de bază. Nu avem strategii regionale. De ce nu avem o strategie pentru regiunea noastră, nu cred că eu sunt cel care trebuie să răspundă. Noi ne întrebăm din anul 2015 câte paturi ar trebui să avem, în timp ce alţii şi-au făcut spitale regionale. Din anul 2015 au fost discuţii cu mulţi dintre dumneavoastră, din domeniul medical, dar care nu au produs acea strategie şi viziune. Acum suntem datori să depunem un proiect finanţabil. În vreme ce Sibiul, Oradea sau Clujul sau Craiova se mişcă, noi riscăm ca la o astfel de discuţie să ne dăm ochii peste cap şi să spunem că nu e ideal şi că mai avem încă de discutat nişte runde. Mai sunt necesare discuţii, dar avem timp de ele, în faza de proiectare. Dacă domnul ministru (al Sănătăţii, n.r.) ar asista la această discuţie, credeţi că la final ar avea impresia că noi ne dorim acest spital sau ar crede că cei de la Braşov se mai gândesc. Dacă ştim să transmitem la nivel central că vrem o astfel de infrastructură şi că nu e vorba de orgolii individuale, de apartenenţă politică sau de orice alte piedici, ne vom ridica la nivelul Clujului sau Sibiului”, a fost replica primarului.
Legat de numărul total de paturi, primarul a menţionat că „ştim cum se poartă discuţiile la Ministerul Sănătăţii. Când pornim de la o stare actuală şi pregătim tranziţia către o infrastructură nouă, de multe ori ni se spune că nu vom putea avea acelaşi număr de paturi. Este important să facem front comun şi să apărăm paturile pe care le avem la ora actuală”. Pe de altă parte, edilul i-a spus managerului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie că „de mulţi ani realizaţi un act medical în condiţii improprii. Avem un spital de infecţioase într-o baie comunală şi secţii de pneumoftiziologie în foste vile turistice. Există un mare grad de modularitate în proiectul noului spital. Dacă am ştiut să facem amenajări într-o baie comunală şi vile turistice, cu siguranţă că vom reuşi într-o clădire gândită a fi spital”.

Ce a înţeles un viitor consilier local USR
Spre final, dezbaterea a alunecat spre dimensiunea politică. Astfel, un viitor consilier local USR Braşov, Sebastian Ichim, a afirmat că „văd specialişti care susţin acest proiect sau îl critică, mai degrabă. Noi, ca şi comunitate trebuie să vedem că interesul nostru este de a finaliza proiectul. Cred că aceşti specialişti, care sunt aici din partea PSD şi din partea PNL, ar trebui să sprijine acest proiect, să îl sprijine şi să treacă peste acele semnale din partid şi să susţină proiectele comunităţii”.
„Mă asimilaţi unui partid politic? Sunteţi aici nu pentru a vă place sau nu acest eveniment. Sunteţi aici pentru înţelege acest proiect, pentru a vedea care sunt plusurile şi minusurile, care sunt propunerile...”, i-a răspuns dr. Dan Grigorescu.
Pe de altă parte, el i-a transmis primarului că „aţi spus că sănătatea este transpartinică sau subpartinică sau suprapartinică, dar, în momentul în care se prezintă ca fiind consilier local, o funcţie eminamente politică, vine să facă politică într-un asemenea moment, punându-i pe toţi în această paradigmă, mi se pare jenant şi absurd”.

+7 -0

Comentarii

'stercalau'

2022-09-19 06:58:43


'Ca intotdeauna punem carul inaintea boilor.nu este pusa nici o caramida la spitalul asta si se cearta pentru functii,destinati,imparteala.spitalul se va construi numai cu banii judetului-gen aeroport,eventual si de la judete vecine interesate.terenul,proiectul costurile constructiei sunt facute/ nu.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie