Profesorul care îi învaţă… viaţa

O profesoară din oraşul Victoria, Braşov, îi ajută pe copiii cu dizabilităţi să iasă din izolarea în care trăiesc şi să se dezvolte psihic, emoţional şi social pentru a se integra în societate.
Adriana Măgirescu (54 de ani) este de peste 22 de ani profesor de psihopedagogie specială în învăţământul primar la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Făgăraş, cu sediul în oraşul Victoria, judeţul Braşov, o şcoală publică unde sunt şcolarizaţi elevi cu deficienţe mintale grave şi medii. Ea a intrat în învăţământul special după ce a aflat că băiatul ei are un handicap.
A început ca suplinitor necalificat la o casă de copii, dar lucra empiric pentru că nu avea cunoştinţe care să îi permită să facă faţă problemelor pe care le ridică relaţionarea cu un copil cu dizabilităţi. Apoi, a absolvit o şcoală postliceală la Sibiu, unde a învăţat cum să lucreze cu copiii cu nevoi speciale.
„Când am ajuns acasă, am aplicat tot ce am învăţat pe copilul meu. L-am învăţat să vorbească şi l-am susţinut pe toată perioada şcolii. Chiar dacă nu a luat Bacalaureatul, spre bucuria mea, a făcut două postliceale. Am spus atunci că dacă am reuşit să fac ceva pentru copilul meu, de ce să nu fac ceva şi pentru alţi copii”, mărturiseşte cu emoţie profesoara.
Ulterior, a absolvit şi cursurile Teach for Romania, o organizaţie non-guvernamentală care de 8 ani recrutează şi pregăteşte oameni valoroşi să devină profesori şi învăţători în şcolile publice din România, pornind de la cele mai dificile comunităţi,

Responsabilizarea părinţilor
Pe lângă problemele psihice sau locomotorii pe care copiii cu dizabilităţi le au, ei se confruntă şi cu dificultăţile economice ale zonei unde trăiesc. Combinatul chimic din Victoria a dat faliment şi foarte puţini locuitori au în prezent un loc de muncă, iar cei mai mulţi sunt asistaţi social. „Toată greutatea cade pe umerii noştri, ai profesorilor, ca să suplinim ceea ce părinţii nu pot să facă. Îi cooptăm şi pe ei în activităţile noastre şi îi învăţăm cum să se comporte şi cum să îşi ajute copiii“, explică dascălul cum educaţia din învăţământul special este extinsă şi la părinţi, pentru ca aceasta să aibă efectul scontat şi asupra copiilor.
Ea crede că în învăţământul de masă este nevoie de mai mulţi profesori de sprijin specializaţi pe psihopedagogie special, pentru că, de multe ori, dascălii sunt depăşiţi de situaţie şi nu ştiu cum să managerieze cazurile copiilor cu nevoi speciale. Legea prevede ca Ministerul Educaţiei să asigure un profesor itinerant la 12 elevi, ceea ce nu se întâmplă în prezent.

Profesorii din învăţământul special doar monitorizează aceşti copii din învăţământul de masă, dar nu lucrează efectiv cu ei. „Cred că trebuie regândită legislaţia pe învăţământul special şi cred că ar trebui să fim întrebaţi noi, cei care lucrăm la catedră, cum să facem programele, cum să lucrăm cu ei, câţi copii ar trebui să fie într-o clasă, pentru că noi ştim exact ce nevoi au aceşti copii“, subliniază Adriana Măgirescu.

Dezvoltarea limbajului, o prioritate
Dincolo de materiile care se predau în mod obişnuit la şcolile obişnuite, Adriana face cu elevii săi educaţie senzorială şi psihomotorie, le formează abilităţile de comunicare şi le dezvoltă abilităţile socio-emoţionale. „Noi nu urmărim neapărat ca elevul să îşi însuşească nu ştiu ce noţiuni de matematică, fizică sau geografie, ci îi ajutăm să se integreze socio-profesional. Încercăm să le formăm deprinderi de viaţă care să îi ajute să se descurce fără ajutorul unui adult. Sunt copii care reuşesc în timp să devină oarecum independenţi”, explică dascălul.
La un centru şcolar cum este cel din Victoria se munceşte mereu în echipă. Adriana predă dimineaţa, iar după-amiaza, o colegă de-ale ei, învăţător educator, face cu elevii terapii educaţionale complexe şi integrate. În cazul copiilor unde vorbitul lipseşte sau este deficitar, intervine un logoped, iar un psiholog face cu ei consiliere psihologică ori de câte ori au nevoie. „În timp, aceşti copii dezvoltă şi tulburări de comportament din cauza frustrărilor care apar pentru că nu se fac înţeleşi şi nu pot relaţiona foarte bine. E nevoie atunci de toţi aceşti specialişti pentru a le asigura confortul emoţional de care au nevoie“, spune Adriana Măgirescu.

Izolaţi în pandemie
În perioada predării online, profesoara a mers acasă la copii cu maşina personală, alături de alţi colegi de catedră, ca să-i ajute să nu piardă contactul cu şcoala. „Sunt foarte puţini copii cu nevoi speciale care pot folosi o tabletă sau un calculator pentru că au diverse deficienţe, iar medical le-a fost interzis să utilizeze mai mult de o oră aceste dispozitive“, explică dascălul. Sunt şi cazurile extreme, când micuţii nu vorbesc, nu văd, sau care sunt grav afectaţi de situaţia financiară – nu au acasă curent electric şi nu au cum să folosească aceste dispozitive chiar dacă şi-ar dori
Adriana Măgirescu şi colegii ei îi învaţă pe aceşti copii să scrie şi să citească în condiţii deloc uşoare. Pandemia a complicat şi mai mult lucrurile. În unele sate nu puteau intra pentru că erau în scenariul roşu. Acolo unde o puteau face, le dădeau elevilor fişe personalizate cu materia, dar în cazul copiilor cu dizabilităţi mintale interveneau şi alte nevoi.
De pildă, ei au nevoie constantă de kinetoterapie şi de logoped, ca să nu mai vorbim de afecţiune, fără de care nu se poate forma legătura elev-profesor. „Suntem ca o familie. Învăţăm, ne jucăm, ne respectăm unii pe ceilalţi. Să poţi relaţiona cu un copil cu dizabilităţi este cel mai mare pas pe care îl poţi face, pentru că astfel el poate acumula informaţiile pe care tu i le transmiţi”, spune profesoara.

Integrare în societate, cu loc de muncă
Prioritară în relaţia cu copiii cu nevoie speciale este stabilirea încrederii între ei şi profesor. „Au nevoie de multă afecţiune ca să poată fi construită încrederea, astfel încât să îi poţi învăţa şi să poată face ceva în viaţă. Baza noastră este să îi dezvoltăm socio-emoţional, pentru că în lipsa ei nu putem merge mai departe, nu putem face nimic“, punctează Adriana.
Scopul final este ca aceşti copii, cei cărora dizabilităţile de care suferă le permit, evident, este să se integreze social şi să ajungă să se descurce singuri. Adriana i-a implicat în diverse acţiuni caritabile ca să înţeleagă că şi ei pot fi de ajutor comunităţii din care fac parte şi nu trebuie doar să primească, ci pot să şi ofere.
Adriana Măgirescu va pune în practică în viitorul apropiat un proiect în valoare de 10.000 de euro, care prevede şcolirea elevilor cu nevoi speciale în meseriile de croitor, designer vestimentar şi organizator de evenimente, în cadrul unui atelier ce va fi deschis în Victoria. Aceştia vor fi apoi angajaţi la acest atelier, asigurându-şi astfel mijloacele de subzistenţă, în condiţiile în care aproape niciun angajator din România nu a fost până acum dispus să facă acest lucru.
„Vreau ca aceşti copii să pună în practică acele abilităţi de viaţă pe care eu le dezvolt permanent, să devină independenţi, să arate societăţii că şi ei sunt la fel de normali ca orice om, să fie trataţi ca nişte persoane cu drepturi egale şi să ştie că întotdeauna, indiferent că sunt la şcoală sau au plecat, că este un om la care pot apela oricând şi care îi va ajuta de fiecare dată când au nevoie”, este dorinţa Adrianei pentru copiii cu nevoi speciale pe care îi ajută să îşi construiască viitorul.

Foto: Arhiva personală