Profesie de suflet: medic și dascăl
Autor: Andreea ALDEA
Publicat la 24 noiembrie 2007
„Este extraordinar să formezi o legătură cu pacientul”, e premisa de la care pornește Maria – Elena Cocuz (foto). Cadru didactic universitar, doctor în științe medicale, director al Colegiului Universitar Medical și medic șef de secție, sunt doar câteva din titlurile obținute de brașoveancă
„Este extraordinar să formezi o legătură cu pacientul”, e premisa de la care pornește Maria – Elena Cocuz (foto). Cadru didactic universitar, doctor în științe medicale, director al Colegiului Universitar Medical și medic șef de secție, sunt doar câteva din titlurile obținute de brașoveancă. Realizările sale nu se opresc aici. Prin perseverență, pasiune pentru lucrul bine făcut și multe ore de muncă, Maria – Elena Cocuz și-a adus contribuția la dezvoltarea comunității brașovene. Prin coordonarea ei s-a înființat în 2006 o secție Clinică pentru Adulți, în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase. De la anul, grație eforturilor sale, Facultatea de Medicină va avea o nouă specializare, cea de Balneo – Fizio – Kinetoterapie. „Nu este vorba de un merit strict personal, ci de meritul unei echipe. Ne-am zbătut să transformăm secția de adulți în secție clinică, ceea ce îi dă un plus de calitate și permite desfășurarea de activități didactice cu studenții și de cercetare științifică. Același lucru e valabil și în cazul specializării de Balneo – Fizio- Kinetoterapie. A fost un efort comun mai multor persoane pe care eu l-am coordonat. Este o mare realizare, pentru care am muncit toți din echipă. În Ardeal nu există nicio școală de acest gen, deși specializarea este solicitată. Acesta a fost și argumentul pentru care ne-am zbătut să înființăm această specializare”, susține Maria – Elena Cocuz.
Respect și înțelegere față de pacient
Maria – Elena Cocuz a absolvit Universitatea de Medicină și farmacie din Iași în 1987. Timp de trei ani de zile a fost medic stagiar în cadrul Spitalului Județean Brașov. Între 1991 și 1994 a activat ca medic secundar pe specializarea boli infecțioase, pentru ca după aceea să lucreze timp de patru ani în cadrul Spitalului Municipal Făgăraș. Din 1998 este medic specialist în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Brașov. Și-a ghidat activitatea medicală cu convingerea că medicul este aproape nu numai de boala pacientului, ci și de sufletul său. „Cu fiecare pacient stau de vorbă. Activitatea de medic implică și un pic de psihoterapie. E extraordinar să formezi o legătură cu pacienții și să vezi cum se deschid. Foarte multă lume simte nevoia să vorbească cu cel de lângă el. Și în măsura în care avem timp, încercăm să ameliorăm și pe partea asta, nu numai pe cea medicală. De altfel, așa procedează toți colegii mei”, susține medicul Maria – Elena Cocuz.
„Lucrul cu studenții îmi menține sufletul tânăr”
Brașoveanca a îmbrățișat activitatea didactică în urmă cu nouă ani. Timp de doi ani a fost asistent universitar, iar din 2002 este șef de lucrări în cadrul facultății de Medicină. Comunicarea este în viziunea ei cheia relației profesor- student. E convinsă că între cadru didactic și învățăcel nu trebuie să existe alte bariere în afară de cele impuse de bunul simț. Mai mult, dascălul trebuie oricând să fie dispus să învețe ceva de la studenții săi. „Activitatea cu studenții te menține tânăr. Ei au un suflu aparte de cunoaștere, o dorință foarte mare de a afla. Își pun permanent întrebări. Îmi place când văd că răspund la încercările de comunicare, mai ales că în profesia noastră comunicarea e importantă. Eu încerc să fiu cât mai aproape de ei, să îi încurajez să pună întrebări, să comunice, să discute. Îi consider viitori mei colegi și îi tratez ca atare. Îmi place atât de mult ceea ce fac, încât la fiecare început de an școlar, în fața fiecărei grupe de studenți, am emoții”, mărturisește medicul și dascălul Maria – Elena Cocuz.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu