Profesia de revoluționar

Cam cu jumătate de gură, premierul a anunțat că Guvernul intenționează să reglementeze situația deținătorilor de certificate de revoluționar. În sensul că drepturile bănești vor fi reduse doar pentru cei răniți și pentru urmașii celor căzuți la Revoluție. Reglementarea ar avea un motiv moral, deși nu lipsit de importanță pentru starea generală a bugetului este că drepturile revoluționarilor înseamnă câteva sute de milioane de euro, care în acest fel ar putea fi economisiți pentru a li se da destinații mai potrivite. Ne-am obișnuit ca fiecare idee a premierului – care anunță, de fapt, o inevitabilă măsură viitoare – să fie primită cu reticență și suspectată de a reprezenta interese ascunse. Cred, însă, că de data aceasta, rațiunea este destul de limpede: încetarea, după 20 de ani, a serviciilor de asistare către o categorie ce a beneficiat din plin de recunoștința semenilor. Cu timpul, noțiunea de revoluționar a suferit un proces de erodare. De la un an la altul, pe măsură ce numărul acestora creștea exponențial, după exemplul clasic al “luptătorilor antifasciști” de dinainte de Revoluție, recunoștința poporului scădea – mai ales că acțiunile întreprinse de reprezentanții acestora aveau un unic scop: exercitarea de presiuni pentru menținerea sau amplificarea privilegiilor. Certificatele de revoluționar au devenit un soi de industrie a cărei producție creștea necontenit, fără a mai putea fi controlată. “Puțini am fost, mulți am rămas” – puteau să exclame, pe bună dreptate, cei care într-adevăr și-au riscat viața pe baricadele Revoluției. Un eventual studiu pe care se vor încumeta cercetătorii să-l facă într-o bună zi va da la iveală amănunte stupefiante, despre securiștii și militarii care au tras în mulțime și au devenit ulterior eroi, despre persoane care și-au scrântit piciorul pe scări și au devenit răniți în Revoluție, despre înși care au stat cuminți la televizor și s-au trezit apoi cu pensii, spații comeriale și alte beneficii ilicite. Probabil că, deocamdată, o asemenea cercetare este riscantă, pentru că aplombul liderilor nenumăratelor organizații revoluționare este încă mare și sunt sigur că Boc va avea de suportat o gamă variată de proteste susținute politic de către cei care vor dori să obțină nițel capital în plus. Bunul simț și decența ne îndeamnă însă să-l susținem pe premier în acest demers. Eroismul nu intră în nomenclatorul de profesii și el nu poate fi răsplătit decât într-un singur fel. Prin recunoștință și respect. Nu prin bani… P.S. M-aș fi putut prevala de ceea ce și cum am trăit în zilele Revoluției pentru a obține un certificat. M-am jenat întotdeauna și am refuzat, chiar și atunci când s-au făcut presiuni asupra mea - în special din partea celor care ar fi dorit să “navigheze” în siajul meu – pentru că am considerat că am făcut ceea ce trebuia să fac. Iar cei care meritau cu adevărat, nu mai erau printre noi…