Procurorul Papici şi imunitatea diplomatică

Pe un ton sfătos, de unchi cumsecade, ES Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei ne recomandă să fim răbdători şi înainte de a lua vreo decizie să aşteptăm rezultatele anchetei interne de la Volkswagen. De fapt, nu pe noi, utilizatorii ne invocă, ci autorităţile române care s-ar cam fi grăbit cu sistarea importurilor şi vânzărilor. Este aceeaşi persoană care cu câteva luni în urmă ne obrăznicea în cel mai nediplomatic mod, că am fi folosit imunitatea parlamentară în scopul protejării unor persoane individuale, avertizând cât se poate de direct că astfel de practici vor avea efecte directe asupra MCV-ului.

Reiau o observaţie făcută la unul dintre articolele precedente în care ES dl ambasador Florin Vasilescu, care îşi permitea să observe că potrivit art. 41, alin. 1 al Convenţiei de la Viena, diplomaţii „au datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale statului în care sunt acreditaţi”.

Trebuie să remarc faptul că, spre deosebire de ambasadorul german, cel american nu s-a amestecat – în special în ultimii trei ani când postul a fost vacant. S-au amestecat din plin, însă, însărcinaţii cu afaceri ai Statelor Unite, care nefiind diplomaţi (având altă subordonare decât Departamentul de Stat) au intervenit sistematic în mai tot ce se întâmplă în ţară.

N-aş reaminti decât episodul în care unui procuror i-a luat sfârşit mandatul legal în fruntea unei secţii a DNA şi când s-a pus problema înlocuirii lui un cor de proteste s-a făcut auzit în mai multe direcţii, cele mai vehemente şi mai categorice fiind cele emise din nordul Capitalei, prin care se avertiza că ofensiva anticorupţie va fi ca şi moartă fără amintitul procuror. Adică fără Lucian Papici, cel care-şi pusese trese strălucitoare pe sub haină cu Dosarul Referendumului în care ţăranii au fost hărţuiţi vreme de un an, puşi să jure pe Biblia aşezată pe capota maşinilor DNA cum că n-ar fi votat.

Iată, însă, că idolul Corpului Diplomatic se află acum în postura de neinvidiat de a fi cercetat de foştii săi colegi pentru mai multe infracţiuni, între care prima ar putea avea o semnificaţie anecdotică dacă n-ar dezvălui un mod de lucru: Papici şi-a spionat nevasta instalându-i un soft spion în telefon, furnizat drept recompensă de o companie pe care o proteja într-un dosar închis chiar de el.

Gravitatea constă în faptul că un procuror cu asemenea responsabilităţi nu avea nici o emoţie să recurgă la metode şi mijloace ilegale dacă-şi spiona şi nevasta; vă imaginaţi cum proceda în cazurile pe care le instrumenta şi, în care, la adăpostul imunităţii diplomatice de "luptător anticorupţie" putea să-şi permită practic orice.

Susţinerea publică a unui asemenea personaj constituie un avertisment serios faţă de capcanele în care pot intra – chiar cu bune intenţii – instituţii al căror rol nu este acela de a interveni în acţiunile unui stat căruia au datoria să-i respecte suveranitatea, indiferent de parteneriatele şi interesele comune invocate.

Cât despre Papici, în cazul său, ar trebui ca CSM-ul, dacă este ceea ce pretinde a fi – veghetor al independenţei şi prestigiului justiţiei - să-i ia la cercetat dosarele în care este de presupus că nu s-a încurcat cu mofturile respectării legii.