Procentele respectului

Spre deosebire de predecesorii săi, Traian Băsescu este un personaj sută la sută public. Detestă culisele și iubește luminile rampei. Iar pe scenă nu obosește să joace, să scoată replici memorabile, să răspundă la orice atac. Cu mici excepții - în care se poate doar bănui ce face - viața sa se duce în primul plan al jurnalului de actualități. Nici un alt politician post-revoluționar - nici chiar Ion Iliescu, în zece ani - nu a făcut să curgă atâta cerneală și să se consume atâta peliculă, cât a făcut Traian Băsescu într-un an. Pentru amatorii de statistici, simpla răsfoire a colecțiilor ziarelor sau derulare a benzilor din arhivele televiziunii sunt suficiente pentru a declara 2005 dreptul „Anul Băsescu”. Președintele ales pe ultimii metri ai prezidențialelor a jucat, neobosit, pe tot terenul, îmbrăcând toate tricourile și marcând din orice poziții. Fire de luptător, Băsescu a avut nevoie în permanență de adversari și dacă cumva i-au lipsit la un moment dat, i-a inventat. A fost apărătorul tuturor cauzelor, n-a fost problemă pe care să nu o abordeze și să nu-i dea soluții. N-a acceptat nici o critică fără să-i dea replica și nici o acuză fără să o demonteze. Toate aceste lucruri l-au făcut popular. Până peste procentul care i-a fost necesar ca să câștige alegerile. Nici o gafă - și a făcut o sumedenie - n-a fost prea mare pentru ca susținătorii săi să se îndoiască de el și să dea înapoi. Ba, parcă, fiecare boacănă n-a făcut decât să-i amplifice popularitatea. I s-au iertat și i se iartă lucruri care pe alții i-ar fi îngropat demult și definitiv. Pentru simplul motiv că este perceput ca „unul de-al nostru”. Majoritatea se vede reprezentată de el, și când îl persiflează pe premier, și când îi înjură pe cei din Opoziție, și când îi laudă talentele avocățești Elenei Udrea, și când se distrează pe terasa Cireșica cu dansuri țigănești și cu cântece la ureche - chiar dacă cei care-l urmăresc la televizor stau pe garduri pentru că le-au fost inundate casele. Poporul se simte reprezentat de unul care simte ca el, care trăiește cam ca el, care împarte aceleași valori. Este abordabil, înjură la necaz, bea șampania direct din sticlă și rezistă când i se zice și câte una de la obraz. Un singur lucru pare să-i lipsească lui Traian Băsescu, din recuzita care face din el omul numărul unu al țării: respectul! Președintele e îndrăgit, acceptat, dar nu respectat. Înjurătura - groasă, din rărunchi, sau subțire, din peniță - îl ajunge imediat, oriunde s-ar afla. Pentru că persoana nu impune și respectul datorat funcției. Impresionează - plăcut sau neplăcut. Atâta timp însă cât lipsa de respect nu se cuantifică în procente lipsă în sondaje, ea poate fi acceptată cu inima ușoară și cu șprițul pe masă.