Problema refugiaţilor

Cu siguranţă că modul în care Uniunea Europeană, prin reprezentanţii săi încearcă să rezolve problema refugiaţilor constituie cel mai spectaculos eşec al său.

Comunitatea europeană n-a fost pregătită – şi nici nu a luat vreodată în considerare un astfel de fenomen. Imigraţia a fost, până acum, una individuală şi autorităţilor nu le-a fost prea greu să-i facă faţă. Ţările cele mai vizate şi-au constituit propriile filtre şi au reuşit, cât de cât, să ţină în frâu fenomenul. În faţa valului de refugiaţi, s-a dovedit că nu există nici o formă de rezistenţă. Nici sârma ghimpată şi nici armata nu se pot opune tăvălugului uman în care cei din faţă sunt împinşi de cei din spate. 

Nimeni nu are curajul – nici chiar Orban – să recurgă la mijloace de forţă extremă. Oricum, armatele tradiţionale nu sunt pregătite să facă faţă mulţimilor determinate. Unica soluţie rămâne gestionarea migranţilor în tabere şi redistribuirea lor.

Aici se ridică o problemă pe care Juncker, cu cotele lui, a nesocotit-o: cum îi vei convinge pe cei care nu vor să meargă în România sau Bulgaria? Îi deportezi în interiorul Uniunii? Ce vor face cei care se trezesc cu un contingent de populaţie de care nu au nevoie? Oricum, până şi primitoarea Germanie şi-a dat seama de eroarea pe care a făcut-o stimulând asaltul cu promisiuni de bună primire. Doar ce să înregistrezi şi să primeşti un număr uriaş de azilanţi (circa 800.000, după socotelile făcute la Berlin de cei îngrijoraţi de sistemul de pensii de peste 20 de ani) este nevoie de ani. Iar ca să-i integrezi, nu o poţi face în sistem de muncă forţată. Ei se vor duce unde cred ei că le e mai bine, nu unde are nevoie doamna Merkel de ei.

Atâta timp cât nu se găsesc metodele de stopare la sursă a fenomenului, Europa va continua să fie afectată de un fenomen extrem prin care sunt sacrificate, practic, ţările de tranzit. Ce vor face ungurii şi croaţii, dar şi cei care nu sunt în UE şi trebuie să suporte efectele cântecelor de sirenă ale ţărilor ale căror sisteme sociale sunt considerate a fi cele mai potrivite pentru specificul imigranţilor care au sau fac copii mulţi?

Nu există un precedent în istoria modernă pentru un asemenea fenomen. A fost valul de refugiaţi unguri, după revoluţia/contrarevoluţia de la Budapesta. A fost uşor de gestionat, ca şi fluxurile ulterioare din ţările de după cortina de fier care îşi păzeau frontierele cu spatele la exterior. Etapele de aderare ale blocului estic au permis deasemenea o încetinire şi o filtrare a fluxurilor de cetăţean făcând, practic, parte, din aceleaşi sisteme culturale. Ceea ce nu va fi cazul cu tăvălugul islamic care calcă în picioare ultimele zvâcniri ale multiculturalismului…