Problema europeană a țiganilor din România

Știați că noi avem un „rege internațional al romilor”, pe lângă ceilalți regi și împărați de care nu duc lipsă etnicii? Nimic altceva decât o recunoaștere a poziționării supra sau transnaționale a unuia dintre cele mai compacte și mai unitare grupări etnice din Europa. Veniți nu se știe exact când din India (autoritățile indiene recunosc apartenența lor la grupările etnice de pe teritoriul Indiei) ei s-au răspândit aproape pretutindeni unde au găsit loc să se așeze și mijloace de subzistență. Au fost, secole de-a rândul, robi pe moșiile latifundiarilor, opriți din periplul lor istoric și așezați cu forța pe amplasamente neprimitoare și izolate de restul populației. În timp, s-au desprins diverse ramuri care au renunțat la condiția de nomazi și s-au integrat în societățile respective. Nimic însă nu i-a putut opri pe țigani – nici măcar regimurile comuniste represive, care își ermetizseră granițele – să umble de-a lungul și de-a latul unei Europe în continuă schimbare. Ultima eliberare a țiganilor „legați de glie”, într-un fel sau altul, de pe vremea lui Mihai Viteazu, a constituit-o căderea regimurilor comuniste. Presiunile făcute de statele dezvoltate la adresa libertăților individuale au avut pri-mul ecou în mișcarea frenetică și dezorganizată a cohortelor de țigani care au descoperit adevăratul tărâm al făgăduinței în țările nepregătite pentru confruntarea cu ei și cu trăsăturile de caracter și de educație istorice. Nu vreau – și nu pot - să spun că lipsa de drag de muncă și tentația aproape naturală a însușirii bunurilor altora este o caracteristică genetică. Cunosc – unii îmi sunt chiar prieteni – suficient de mulți reprezentanți ai etniei care au avut puterea să dobândească o educație și să devină membri respectați ai societății. Caracteristicile negative pot însă să se regăsească aici într-o proporție incomparabil mai mare decât la altă etnie. Și de aici, toate problemele ei. Un sondaj efectuat, pe fondul ultimelor evenimente, în Italia, arată că peste 60% din populație nutrește sentimente de aversiune și antipatie față de țigani. Probabil că nici o altă etnie nu înregistrează o atare performanță. Iar ea vine, fără îndoială, de la rezistența manifestată față de o adaptare necesară la normele de civilizație și moralitate, care vine din străfundurile unei istorii speciale. I-aș invita acum pe toți profesorii de democrație care ne-au servit lecții în ultimii 17 ani, să pună mâna și să-și aplice principiile în colectivitățile de țigani „eliberate” de persecuțiile interne. Să reușească ei ceea ce noi n-am reușit nici la Hădăreni și nici în alte părți, unde populația locală a plătit mult prea scump riscul conviețuirii cu elemente pentru care nici o normă nu e valabilă. Problema țiganilor nu este una românească. Este una europeană. Europa trebuie să găsească soluțiile – pe care în alte locuri le-a și găsit – de a face din țigani un factor de risc acceptabil pentru cei care sunt nevoiți să conviețuiască cu ei. Țiganii împrăștiați prin Uniunea Europeană au pașapoarte diferite, dar o problemă unică și asupra acesteia trebuie să se concentreze Comisia și comisarii. Expulzările sunt o chestie de fațadă: în maxim două luni cei expulzați vor fi înapoi și o vor lua de la capăt. Ori soluțiile trebuie găsite acolo unde se manifestă problemele și în mod adecvat și diferențiat.