Prizonierul Articolului 103

Dacă Traian Băsescu crede în ceva – lucru de care tot mai mulți se îndoiesc – acel ceva este articolul 103 din Constituție. Nu întreaga Constituție, pe care dorește atât de mult să o modifice, aducând-o la nivelul exigențelor sale, ci doar articolul 103. Adică cel care i-a permis să facă ce-a vrut cu Constituția. Există, în desele sale luări de poziție, această constantă, pe care a reiterat-o și de data aceasta cu tărie: dacă aproape orice altceva poate fi negociabil, modificat, adaptat, un singur lucru rămâne imuabil – dreptul, ba chiar obligația președintelui de a încredința formarea guvernului partidului cu cel mai bun scor în alegeri! Cu această nouă confirmare, Băsescu înlătură orice speranță a USL-ului că, în condițiile în care ar obține o majoritate parlamentară, ar putea să formeze guvernul. Nici vorbă: guvernul îl va forma partidul cu cel mai bun scor, indiferent care va fi acesta. Poate fi Dan Diaconescu, cu 12%, sau Gigi Becali, cu 10% sau chiar Emil Boc, dacă va avea mai mult ca ei. Dar în nici un caz USL-ul lui Ponta și Antonescu. Pentru că ei sunt reprezentanții unei structuri pe care Constituția n-a prevăzut-o: altfel spus, guvernul ar putea fi format din orice holtei politic, dar în nici un caz de un cuplu care a fost la primărie și la biserică și și-a pus pirostriile. Nu e de mirare că Băsescu procedează în acest mod voluntar. A fost, dealtfel, soluția miraculoasă cu care a reușit de două ori să schimbe cursul istoriei. Odată în 2004 când a refuzat să-l desemneze pe Năstase ca să formeze noul guvern, deși PSD-ul obținuse majoritatea, forțând o alianță câștigătoare prin șantajarea PUR-ului pentru obținerea “soluției imorale” (pe baza faptului că Alianța DA nu fusese înscrisă la tribunal ca formulă pre-electorală), iar a doua oară în 2009, când l-a însărcinat cu formarea noului guvern pe proaspăt demisul – prin moțiune de cenzură – Emil Boc. Contând pe succesul acestor două cacialmale, Traian Băsescu și-a construit platforma legalistă prin care, orice s-ar întâmpla, el va desemna pe cine vrea el. O astfel de declarație nu face altceva decât să încingă spiritele și să determine, din partea USL-ului, o regândire a strategiei de suspendare a președintelui ca unică soluție de a ajunge la putere. Desigur, rămâne problema majorității parlamentare, dar așa cum s-a văzut din actualul ciclu, decizia urnelor poate fi lesne modificată prin manevrele, de-acum clasice, ce au condus la formarea actualei majorități. Probabil că nu va fi o problemă pentru PDL să-și infiltreze oamenii în formațiunile outsidere și să-i recheme sub propriul drapel la momentul oportun. Ba, această soluție devine extrem de transparentă prin interpretarea celorlalte declarații ale președintelui, prin care acesta suflă în pânzele bărcuțelor lui Dan Diaconescu și Gigi Becali, prezicându-le intrarea în parlament. Cât despre “Mișcarea populară”, înscrisă la tribunal de fiica președintelui, aceasta pare a-și fi dat deja obștescul sfârșit. Șansele PDL-ului de a obține un procentaj care să-l mențină în joc sunt mai reduse ca niciodată. Este motivul pentru care Traian Băsescu gâdilă din nou coarda liberală, în speranța unei noi înțelegeri. Imposibilă însă, atâta timp cât la cârma partidului rămâne Antonescu. Acesta, însă, nu e bătut în cuie și dislocarea lui ar regla două probleme dintr-un foc: și pe cea a PDL-ului, dar și pe cea a PSD-ului…