Privatizarea sănătății

Asistența medicală gratuită a fost una dintre realizările cu care s-a lăudat comunismul. Tot omul muncitor avea dreptul să-și caute și să-și găsească sănătatea în instituțiile pe care statul le punea la dispoziție. Că sistemul nu era infailibil, o știm prea bine, după cum știm și că gratuitatea era o legendă pentru că cei care doreau să primească servicii mai bune decât alții cotizau direct la personalul medical. O cotizație oarecum benevolă, pentru că acordarea asistenței nu era, în general, condiționată. Mai degrabă omul care băga mâna în buzunar pornea de la premisa că cei de la care așteaptă minuni erau la fel de prost plătiți ca și el și că în felul ăsta se îndrepta un soi de injustiție izvorâtă din egalitarismul păgubos al societății în care în mod curent unii erau mai egali decât alții. Capitalismul ăsta pe care-l încropim noi acum a venit cu nuanțări. Ca să crești calitatea actului medical e nevoie de bani. Iar banii nu sunt la buget. Atunci se iau de la pacienți, deturnând, într-un fel, circuitele existente deja ale șpăgii. Marea problemă medicală din sistemul public era (și este) că niciodată nu știi cât trebuie să dai, iar după ce dai, nu știi ce surprize te așteaptă pentru că nu ai dat destul (niciodată nu e, însă, prea mult). Sănătatea privată a reglat această problemă. Acolo știi cât te costă și ce pretenții poți să ai. În sănătatea publică problema a rămas. Singura zonă în care chestiunea nu se mai punea în felul acesta este cea a serviciilor de urgență - zonă cronică, aproape dintotdeauna. Aici a fost meritul unui profesionist animat de cele mai bune intenții, urmate de realizări pe măsură. Doctorul Arafat a pus în funcțiune SMURD-ul și l-a implementat în sistemul public unde își vor face datoria într-un mod de-a dreptul miraculos, pentru inerția și dezinteresul care domină zona. Este unul dintre puținele lucruri care funcționează, și funcționează bine. Și care nu se poate sustrage legislației murphologice, care spune că atunci când ceva merge bine, trebuie îmbunătățit, pentru a merge prost. Asta se întâmplă acum cu proiectul unei legi a sănătății care prevede privatizarea și a acestui domeniu. Nu zic că privatizarea nu e bună, ci că e nepotrivită pentru serviciile de urgență. Pentru că nu poți privatiza/eficientiza dragostea părintească sau sentimentul de caritate. Se pot privatiza spitale, anumite specialități, dar nu poți băga principiile pieței acolo unde este vorba de viață, iar viața poate fi foarte diferit evaluată. Sincer, nu cred că poziția ostilă acestei intenții a doctorului Arafat vine din orgoliul rănit al celui căruia nu i se recunosc niște merite. Desigur, SMURD este copilul său și-l doare să-l vadă intrat pe mâna unor administratori de cont în rol de părinți adoptivi. Iar sfatul președintelui, de a renunța la funcție, mi se pare unul de o lipsă de decență cu adevărat remarcabilă. În contrast cu decența demisiei lui Arafat.